Modificări în graficul şi traseele unor mijloace de transport în comun

autobuz

autobuz

Datorită unor evenimente care vor avea loc în această săptămână, în perioada 31 august – 3 septembrie vor interveni unele modificări în graficul și traseele unor mijloace de transport din Timişoara.

Modificările sunt următoarele:

– în data de 31.08.2023, ca urmare a solicitării Primăriei Remetea Mare, programul de transport al liniei M27, Timișoara – Remetea Mare – Ianova, va fi suplimentat cu o cursă, tur-retur. Cursa va avea plecare la orele 16:00 de la Ianova cu destinație Parcul Rozelor (stația “Parcul Copiilor” de pe strada Michelangelo) și retur la orele 20:00 de la Parcul Rozelor (aceeași stație “Parcul Copiilor” de pe strada Michelangelo ca la tur) cu destinație Ianova în vederea sprijinirii evenimentului “Intâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși – Timișoara 2023”;

– conform solicitării Mitropoliei Banatului, avizată în cadrul Comisiei de Circulație prin avizul nr. MTM2023-012833 din 27.07.2023, în data de 02.09.2023, între orele 14:30 – 17:00, va avea loc o procesiune religioasă pe traseul Sala Olimpia – Aleea F.C. Ripensia – Pasaj Michelangelo – strada Michelangelo – bulevardul I.C. Bratianu – Piața Iancu Huniade – Piața Victoriei – Catedrala Mitropolitană. Mijloacele de transport de pe traseele suprapuse cu traseul procesiunii religioase, vor circula cu atenție și cu restricții. La sosirea procesiunii religioase în fața Catedralei Mitropolitane, traficul rutier de pe bulevardul Ferdinand I va fi închis în zona adiacentă Catedralei Mitropolitane. Ca atare, autobuzele liniilor 33 și 33b vor întoarce în Piața Regina Maria (Spitalul de Copii Louis Țurcanu), iar autobuzele liniei Expres 3, la retur, vor avea traseul deviat de pe bulevardul Regele Ferdinand I – bulevardul 16 Decembrie 1989 – Piața Mocioni și revin pe traseul bulevardul 16 Decembrie 1989 – splaiul Tudor Vladimirescu – bulevardul Vasile Pârvan.

– conform informării Primăriei Dumbrăvița, în perioada 01.09-03.09.2023 va avea loc evenimentul cultural “Zilele Dumbrăviței”, motiv pentru care strada Gheorghe Doja, în zona parcului, va fi închisă. Prin urmare, traseul minibuzului liniei M45 va fi deviat în zona respectivă pe strada Tudor Vladimirescu – strada Jozsef Attila – strada Ghe Doja – strada Franyo Zoltan.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil

Câteva personaje dezorientate s-au rătăcit, în această după-amiază la “marele protest” organizat în faţa Primăriei Timişoara de PUSL, partidul lui Dan Voiculescu şi Maria Grapini. Protestul împotriva primarului Dominic Fritz fost anunţat cu mare tam-tam de vreo zece zile, organizatorii bazându-se pe prezenţa a mii de oameni. „Timișoara merită respect!” a fost sloganul prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul unește generații! Iar cele mai frumoase amintiri se scriu la firul ierbii, mai ales la Cerneteaz/FOTO

Fotbalul la sat este un fenomen social profund, un liant comunitar și o oază de pasiune unde se îmbină tactica simplă, ambiția pură și terenurile neconvenționale. Acesta păstrează intact farmecul sportului-rege, concentrându-se mai puțin pe tactici sofisticate și mai mult pe dăruire, fair-play și socializare. Iar la Cerneteaz, doamna fotbalului timișean, Lenuța Tiuch, ține la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul unește generații! Iar cele mai frumoase amintiri se scriu la firul ierbii, mai ales la Cerneteaz/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Două treimi din lucrările efectuate pe DN59B au fost realizate/Foto

Evoluția lucrărilor de reparații desfășurate pe una dintre cele mai ample investiţii din domeniul infrastructurii rutiere din zona de vest a României, pe DN59B între Deta și Cruceni avansează. În prezent, două treimi din lucrări au fost finalizate pe ambele tronsoane. Pe tronsonul Livezile – Deta, de la kilometrul 60 la kilometrul 75, echipele PORR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două treimi din lucrările efectuate pe DN59B au fost realizate/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul la sat este un fenomen social profund, un liant comunitar și o oază de pasiune unde se îmbină tactica simplă, ambiția pură și terenurile neconvenționale. Acesta păstrează intact farmecul sportului-rege, concentrându-se mai puțin pe tactici sofisticate și mai mult pe dăruire, fair-play și socializare. Iar la Cerneteaz, doamna fotbalului timișean, Lenuța Tiuch, ține la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul unește generații! Iar cele mai frumoase amintiri se scriu la firul ierbii, mai ales la Cerneteaz/FOTO
Nu cred că adevărul este cea mai mare nevoie a omului. Cred că apartenența este. Afirmația pare cinică. Poate chiar periculoasă. Ne place să credem că oamenii iau decizii după ce cântăresc argumente, verifică fapte și aleg ceea ce este adevărat. Așa ne descriem. Așa ne-am dori să fim. Dar istoria spune altceva. De mii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu minciuna ne cucerește. Singurătatea ne predă. Conflictul ascuns dintre adevăr și nevoia de a aparține
Dacă îți dorești să petreci o zi de vară în mijlocul naturii, printre livezi, legume proaspăt culese și preparate gătite cu grijă, producătorul local Dintre Dealuri te invită sâmbătă, 11 iulie, la Brunch-ul verii în grădină, un eveniment care promite să aducă împreună gusturile autentice ale Banatului, oameni pasionați de agricultura locală și experiențe culinare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Brunch-ul verii în grădină: producătorul local Dintre Dealuri te invită la o zi cu gust de Banat, roșii colorate și gem de caise la ceaun
Municipalitatea timișoreană a anunțat că vor demara lucrările de regenerare urbană în Piața Corneliu Micloși, parte a proiectului mai amplu realizat în cartierul Fabric. Pe durata lucrărilor, piațeta va fi restricționată. Lucrările din proiect vizează extinderea spațiului verde existent și scuarul va fi transforma scuarul într-un mic parc pentru comunitatea din cartier. La final, piațeta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe transformarea Pieței Alexandru Micloși, în cadrul proiectului de regenerare urbană a cartierului Fabric
O selecție a colecțiilor vestimentare realizate de absolvenții generației 2026 ai Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, programul de studiu Modă-Design Vestimentar, vor fi prezentate în cadrul Galei Absolvenților MDVTM 2026. Aceasta va avea loc în data de 9 iulie, ora 20.00, la Iullius Gardens, Iullius Town Timișoara, și se adresează specialiștilor precum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Lucrările de asfaltare a șoselei dintre Beregsău Mare și Timișoara vor continua și săptămâna viitoare, tot pe timpul nopții. Inițial, DRDP Timișoara anunțate că vor fi restricții de circulație până vineri, 3 iulie. Se pare că previziunile inițiale nu s-au potrivit cu situația din teren, așa că acum DRDP Timișoara anunță că lucrările continuă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul dintre Săcălaz și Timișoara se va lucra la asfaltare și săptămâna viitoare
A fost ceva agitație în această amiază la arena Electrica, casa de ocazie a Politehnicii, păentru că echipa alb-violetă a întâlnit noua colegă de eșalon, CSC Dumbrăvița, într-un moment în care ambele echipe se află în căutări și… omogenizări! Poli a început cu o variantă combinată, jucători ce au evoluat sezonul trecut, dar și nou-transferați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a învins în primul amical CSC Dumbrăvița
Prima jumătate de ani a adus coletarea a aproape 19 tone de deșeuri textile în Timișoara, prin rețeaua de containere speciale amplasate de primărie, în parteneriat cu CVS Recycling SRL. De asemenea, până în 5 august, ADID Timiș, împreună cu Retim, efectuează o campanie de colectare mobilă a deșeurilor textile, oferind timișorenilor o modalitate simplă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii au predat la containerele speciale 19 tone de deșeuri textile
Top