CSU Politehnica Timișoara a obținut medalia de argint la Campionatul Național de 5 kilometri, feminin. Competiția a avut loc la Brașov, la sfârșitul săptămânii trecute.
Yasmina Tămășilă, Carla Ivanciov, Iulia Drăgoi și Denisa Zaro au alergat pentru CSU Politehnica Timișoara la Campionatul Național de Alergare pe Șosea 5 kilometri și au obținut medalia de argint pe echipe, categoria senioare. Dintre atletele alb-violete, Yasmina Tămășilă a avut cea mai bună clasare la individual. A fost la un pas de podium, terminând pe poziția a patra. Sportiva alb-violetă s-ar fi putut clasa pe podium, însă pe prima poziție s-a aflat Stela Rutto, sportiva din Kenia naturalizată, care aleargă pentru Dinamo București. Întrecerea s-a desfășurat sâmbătă, 9 septembrie, în cadrul Brașov Running Festival.
„Da, sunt mulțumit de rezultat, dar dacă terminam pe prima poziție eram mulțumit în proporție de 100%. Momentan suntem la acest nivel și sperăm să-l menținem cel puțin. Obiectivul nostru este să câștigăm cât mai multe medalii pentru CSU Politehnica Timișoara”, a transmis antrenorul Daniel Chirilă.
Performanța obținută la Brașov de atletele de la CSU Politehnica Timișoara s-a datorat și stagiului centralizat de 20 de zile de la Piatra Arsă. A fost o „cură de altitudine” și în vederea pregătirii viitoarelor competiții.
Acum, sportivele de la CSU Politehnica Timișoara se pregătesc să participe la alte două probe naționale. Este vorba despre cursele care vor avea loc la Câmpulung Moldovenesc, în 16 și 17 septembrie 2023, când se va desfășura Campionatul Național de alergare montană – finala vertical (5 km), respectiv Campionatul Național de alergare „up-down”, varianta scurtă, de 12 kilometri.
Comentarii prin facebook