Atletele de la CSU Poli, medalii la Campionatul Național de seniori și U23, la Craiova

Rezultate bune în Bănie. Atletele de la CSU Politehnica Timișoara nu s-au întors cu mâna goală de la Campionatul Național de Seniori și U23 (tineret), care a avut loc la finalul săptămânii trecute, la Craiova. Au fost obținute două medalii, câte una la tineret și la seniori, dar și alte performanțe notabile.

În proba de 5000 de metri, categoria seniori, polista Anita Zaro (n. 1999) a urcat pe ultima treaptă a podiumului și a obținut medalia de bronz. Iar la proba de 1500 de metri, aceeași sportivă s-a clasat a șasea, tot la seniori. Nu a fost singura atletă de la CSU Poli care a urcat pe podium la această categorie de vârstă.

Denisa Zaro (n. 2001) a obținut tot medalia de bronz, însă la categoria 3000 de metri obstacole, concurând la U23 (tineret). Carla Ivanciov (n. 2002) a fost aproape și ea de podium, însă a încheiat de fiecare dată pe locul 4 cursele de la 5.000 de metri și 1.500, tineret.

Pe echipe, CSU Politehnica Timișoara a ocupat poziția a șasea la 4×100 de metri, seniori. Sportivele alb-violete au alergat și la proba de 4×400 de metri, categoria seniori, unde au terminat pe locul 5.

Campionatul Național de Seniori și U23, etapa finală, s-a disputat la Craiova în perioada 8-9 iulie.

„Sunt foarte mulțumit de performanțele pe care le-au înregistrat sportivele noastre. Este rezultatul muncii pe care ele o depun în fiecare zi, săptămână de săptămână. E un balon de oxigen, iar pe viitor țintim alte performanțe în competițiile naționale”, ne-a spus Daniel Chirilă, antrenorul secției de atletism de la CSU Politehnica Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, la finalul întâlnirii cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, că s-a revenit la blocajul politic pe care îl credea depăşit. El a dat vina pentru această situaţie pe PNL, iar în final le-a cerut partidelor să revină la dialog Președintele României a avut, în această seară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul pierde pentru al doilea an la rând barajul de promovare în Liga 3

Din 2006 de la reintroducerea barajelor de promovare în „Divizia C”, Timișul era o adevărată campioană a acestor dueluri, pierzând doar de câteva ori accederea în liga superioară, însă acum au început să se dune și eșecurile. Dacă anul trecut, CSM Lugoj nu a făcut față campioanei din Gorj, în acest an nici CS Sânandrei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul pierde pentru al doilea an la rând barajul de promovare în Liga 3
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Nevoia de o strategie națională pentru robotică și roboți umanoizi. Ce spune rectorul UPT, Florin Drăgan

Vizită importantă în SUA și idei pentru viitor. Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a efectuat o vizită în Statele Unite ale Americii, la universități prestigioase precum Berkeley, Princeton și MIT. Acolo, rectorul UPT a discutat cu specialiști și cercetători despre direcțiile în care se dezvoltă educația și cercetarea în domeniul inteligenței artificiale, dronelor, roboticii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nevoia de o strategie națională pentru robotică și roboți umanoizi. Ce spune rectorul UPT, Florin Drăgan
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Discuțiile în contradictoriu, legate de sediile degradate ale Bibliotecii Județene Timiș, deținute de Primăria Timișoara, purtate pe tonuri înalte în luna martie a acestui an, între Consiliul Județean Timiș și municipalitatea timișoreană au acum, în miez de vară, o finalitate total diferită. Consilierii locali timișoreni vor avea de aprobat acordarea către Biblioteca Județeană, cu titlu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca Județeană Timiș primește un nou contract de închiriere pe trei ani pentru spațiul din Freidorf
Muncipalitatea timișoreană pregătește demolarea mai multor anexe de la Liceul Henri Coandă, care încurcă la reabilitarea energetică a clădirii. Acestea sunt situate pe terenul de pe strada Coriolan Brediceanu, la numărul 37. Printr-un proiect de hotărâre ce va fi înaintat Consiliului Local, anexele liceului vor fi trecute în domeniul privat al orașului, în vederea demolării....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe anexe de la Liceul Henri Coandă sunt pregătite pentru demolare
Vizită importantă în SUA și idei pentru viitor. Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a efectuat o vizită în Statele Unite ale Americii, la universități prestigioase precum Berkeley, Princeton și MIT. Acolo, rectorul UPT a discutat cu specialiști și cercetători despre direcțiile în care se dezvoltă educația și cercetarea în domeniul inteligenței artificiale, dronelor, roboticii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nevoia de o strategie națională pentru robotică și roboți umanoizi. Ce spune rectorul UPT, Florin Drăgan
Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara
O firmă din Timișoara va primi aproape 400.000 de lei de la Teatrul Național Timișoara pentru a asigura servicii de pază și protecție pentru instituția de cultură. Contractul a fost acordat pe SEAP și are o durată de opt luni. Societatea Prosegur Security a fost declarată câștigătoare a contractului ”Servicii de Pază și Protecție Pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paza Teatrului Național Timișoara va fi asigurată de o firmă din Timișoara, pentru aproape 400.000 de lei
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își consolidează statutul de instituție de învățământ superior de referință, fiind clasată în intervalul 1201–1400 în cea mai recentă ediție a clasamentului global QS World University Rankings 2026. Cea mai bine clasată este Universitatea București, urmată de Babeș Bolyai Cluj, Alexandru Ioan Cuza Iași, Politehnica București, după care urmează și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a fost plasată în topul QS World University Rankings 2026, în intervalul 1201 – 1400
Primăria Buziaş a finalizat toate proiectele contractate prin PNRR, la termenele stabilite, anunţă primarul Sorin Munteanu. Valorea totală a celor cinci proiecte a fost de 3,65 milioane de euro. Cele cinci proiecte finalizate sunt: Reabilitarea prin eficientizare termică a clădirii dispensar- „policlinica” de str. Mihai Eminescu 2; Reabilitare prin eficientizare termica a Gradiniţei cu Program...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Buziaş a finalizat, la termen, toate proiectele contractate prin PNRR
Sâmbătă seara, aproape de ora 22, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Gelu. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a condus un autoturism pe o stradă secundară din localitatea Gelu, dinspre DJ 692C înspre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dramă în Timiș! O copilă de 10 ani a fost omorâtă într-un accident rutier de un șofer beat, care a fugit de la fața locului
Top