Echipa de pe Timiş a ratat victoria după un meci bun! CSM Volei Alba Blaj a câştigat Supercupa României la volei feminin, după ce a învins-o în finală pe CSM Lugoj, cu scorul de 3-1 (25-21, 20-25, 25-22, 25-22), sâmbătă seara, la Blaj, în noua Sală Polivalentă.
În primul său meci în noua arenă, campioana României a avut nevoie de două ore şi 6 minute pentru a-şi trece în palmares a doua Supercupă, după cea din 2021.
Cele mai bune de la învingătoare au fost Isidora Kockarevic, cu 18 puncte, Bogumila Biarda 15, Nneka Onyejekwe 13, Katarina Jovic 11.
De la CSM Lugoj s-au evidenţiat Elizaveta Ruban, cu 21 de puncte, şi Aliona Martiniuc, 16 puncte. Georgiana Popa una dintre componentele de bază ale echipei s-a accidentat grav în setul 4 și va lipsi din păcate o bună perioadă de timp.
CSM Lugoj, care anul trecut a cucerit Supercupa României, este deţinătoarea Cupei României. În sezonul trecut, echipa bănăţeană a jucat finala Cupei Challenge şi a terminat pe locul al treilea în campionat.
Comentarii prin facebook