Final de haos imobiliar la Dumbrăviţa. USR şi PNL şi-au dat mâna împotriva samsarilor imobiliari şi vor vota noul PUG

Rai al samsarilor imobiliari, Dumbrăviţa, comuna care s-a dezvoltat mai mult decât haotic, în ultimii ani, va avea în sfârşit un Plan Urbanistic General (PUG). Acesta va intra mâine la vot în Consiliul Local, iar şansa de-a fi aprobat este foarte mare după ce PNL-iştii au anunţat că îl vor vota.  

Fostul PUG expirase in 2012, dar a beneficiat de o prelungire până în 2014. De atunci localitatea a rămas fără reglementare urbanistică generală, ajungând raiul rechinilor imobiliari, care au construit cum au vrut şi fără nicio regulă în comuna periurbană Timişoarei. PUG-ul a fost finalizat la începutul lunii august, de atunci intrând în mai multe dezbateri. Şi în ultimele zile au existat multe dispute pe marginea PUG-ului, cea mai înfocată adversară fiind consiliera Pro România, Alina Sperlea, viitor candidat PSD la Primăria Dumbrăviţa. Sperlea este o cunoscută dezvoltatoare imobiliară în Dumbrăviţa şi nu numai, chit că, potrivit declaraţiei de avere, este săracă lipită pământului.

“Săptămâna viitoare aflăm cine reprezintă interesele mafiei imobiliare in Consiliul Local Dumbrăvița! (…) Aprobarea Planului Urbanistic General al localității noastre care a intrat pe ultima sută de metri, astfel că dezinformările și minciunile sunt tot mai multe și mai răspândite. De ce, vă întrebați? Pentru că o reglementare bine definită a urbanismului în Dumbrăvița spune stop șmecherilor care au forțat construcții și dezvoltări imobiliare doar in interesul buzunarului propriu, fără sa țină cont de calitatea vieții locuitorilor (…) Nu este PUG-ul perfect, preluăm ce s-a făcut deja și da, conține și blocuri. Însă de acum zonele de locuințe colective sunt bine delimitate de case, iar dezvoltatorii sunt obligați să investească în rețeaua de utilități să nu afecteze locuitorii actuali. Acum vom avea un echilibru între zonele rezidențiale și cele de servicii, să găsim cat mai aproape de casă tot ce avem nevoie (…) Blocăm șmecherii, dezvoltăm armonios Dumbrăvița”, transmitea, în urmă cu câteva zile, primarul Horia Bugarin.

PNL: Susţinem PUG-ul pentru ca dezmăţul imobiliar să înceteze

Marea surpriză a ultimelor zile a fost că şi consilierii PNL au anunţat că vor vota PUG-ul, lăsând-o pe Sperlea în ofsaid. De menţionat că, în general, PNL-iştii fac opoziţie în Consiliul Local. De asemenea, şi cei din PNL spun că lipsa unui PUG este susținută de samsarii și speculanții imobiliari care au reprezentanţi şi în Consiliul Local

”Susţinem PUG-ul pentru ca dezmăţul imobiliar să înceteze. La Dumbrăvița, de câteva săptămâni există o dispută, mai mult sau mai puțin publică, între două tabere: a celor care își doresc ca Dumbrăvița să fie reglementată din punct de vedere urbanistic și a celor care doresc să o țină captivă în zona gri, în care se află astăzi. Există voci chiar și în Consiliul Local din Dumbrăvița care se opun acestui proiect și care vor să mențină localitatea în haosul urbanistic în care se află de mai bine de 10 ani. În acest colț de rai urbanistic, există o specie de samsari și speculanți imobiliari care visează în continuare la un urbanism cu reguli neclare și transparență zero, în care ei se simt ca peștele în apă. Și cum ar putea să își facă afacerile profitabile dacă ar exista un PUG care să le pună bețe în roate?”, a transmis, astăzi, PNL Dumbrăviţa, printr-un comunicat de presă.

Ca atare, prin votul celor din USR şi PNL, care au o majoritate confortabilă, începînd de mâine, Dumbrăviţa va avea un nou Plan Urbanistic General.

 

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Solo a spus: (octombrie 24th, 2023 at 14:48 )

Dupa 20 de ani de dezmăț, de construit aiurea, cu străzi lungi strâmte și strambe( Ferventia și altele) , acum ca a ramas puțin neconstruit, e prea târziu

EL a spus: (octombrie 24th, 2023 at 17:15 )

Târziu, târziu, fosta administrație putea să pună condiții celor ce au construit, să nu le dea voie dacă nu cedează ptr o stradă cu trotuare generoase, piste de biciclete etc. Probabil fostul primar nu știe că sunt niște cărți despre amenajarea unui oraș, cărți care trebuie citite și puse în practică…

gicu a spus: (octombrie 25th, 2023 at 08:54 )

Târziu foarte târziu nu doar la Dumbravita ci în toata zona periurbana vezi Girocul cel mai la vedere si ca exemplu negativ. Haos urbanistic și mai ales instituționalizat. oameni de nimic doar cu interese personale și de clan.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste

Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.