Lucrările de reabilitare la Castelul Mocioni continuă și scot la iveală noi surprize plăcute

Conacul Mocioni din Foeni scoate la suprafață elemente tot mai interesante, mai ales ca și patrimoniu arhitectonic și istoric. Una dintre surprizele descoperite se referă la o scară de marmură, superbă, peste care ”specialiștii” din administrația comunistă au turnat beton.

În continuare se lucrează la reabilitarea masivă a clădirii, dar, important, clădirea este integral acoperită, acoperișul e finalizat, acum interiorul le oferă constructorilor surprize plăcute, dar și finanțatorului care se ocupă de cheltuielile neprevăzute,

Consiliul Județean Timiș, sume alocate în plus

”Reabilitarea Conacului Mocioni e mai mult decât o simplă reabilitare, este practic o restaurare a acestei clădiri. S-au descoperit anumite elemente structurale care pot fi puse în valoare, o cornișă, scările de marmură pe care dorim să le folosim și să le scoatem la lumină în noul edificiu și acest lucru necesită, evident, bani suplimentari, efort de muncă din partea constructorului. Dar suntem hotărâți să ducem proiectul la bun sfârșit. Îmi place cum arată șantierul, lucrările înaintează. (…) La Castelul Mocioni, ne dorim să existe permanent câte un eveniment cultural”, spune Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Scara principală a castelului a fost acoperită cu beton, acum se lucrează la recuperarea ei.

”Scara era betonată. Peste marmura de o valoare destul de ridicată din punct de vedere estetic și istoric, comuniștii au turnat beton. Acum, constructorul, dând la o parte betonul, a descoperit acele scări de marmură pe care noi, cu siguranță, le vom utiliza în scopul în care au fost gândite inițial. Lucrările avansează, iar astăzi avem o conferință cu partenerii care se ocupă de acțiunile și activitățile de punere în valoare a acestui monument istoric, acțiuni educative, acțiuni culturale, dar și de implicare a comunității locale, pentru că monumentul istoric despre care vorbim se află în centrul comunității. Comunitatea a fost construită în jurul acestui edificiu și e foarte important să reclădim sentimentul de apartenență la comunitate pentru această clădire”, a mai spus Alin Nica.

Constructorul a fost nevoit să intervină să ”recupereze” forma inițială a interiorului, fiecare administrator intervenind conform dorinței și scopului său. Cel mai important, e finalizată învelitoarea.

„În prezent, lucrăm atât la partea de infrastructură, cât și la partea de suprastructură, am reușit să sigilăm învelitoarea, am desfăcut șarpanta parțial pe zona porticului posterior, deoarece acesta se afla într-o fază de pre-colaps și exista riscul de a se prăbuși, așa că echipa de antreprenori a intervenit cu celeritate în acea zonă. S-a reabilitat șarpanta, s-a repus învelitoarea pe clădire și acum se acționează la consolidarea zonei de subsol și parter prin intervenții cât mai puțin invazive asupra monumentului. Au fost multe elemente distruse, recompartimentări, realizarea de elemente noi de secol XX, parazitare, care au degradat monumentul.”, a spus și Ovidiu Murărașu, inginer, managerul echipei de proiectare .

Proiectul de reabilitate are și o componentă culturală, dar și de conștientizare și sensibilizare asupra conacului, din partea comunității locale.

„Sunt activități de conștientizare și de promovare a patrimoniului prin educație și a educației pentru patrimoniu. Avem activități interculturale și de implicare emoțională a comunității în acest proiect.(…) De asemenea, în octombrie demarăm tabăra pentru artiști, cu 8 artiști români și 2 din Islanda. Va avea loc în sistem hybrid, pentru că vrem să provocăm tinerii artiști. Nu este o tabără oarecare, vor fi selectați artiști emergenți. În cadrul acestei tabere venim cu o componentă de formare suplimentară și anume în animație socio-culturală pentru că vrem să ne folosim de Conacul Mocioni care este cumva un simbol al unei comunităti și ceea ce discutăm cu copiii este parte din istoria noastră comună. (…) Ce aducem nou în această tabăra de formare va fi partea aceasta de monitorizare și de mentori în care le vor fi analizate abilitățile actuale și vor fi susținuți prin consultanță de natură inclusiv psihologică să poată să își facă curaj să intre pe piața muncii.”, a declarat Beatrice Căițanu, responsabil cu activitățile culturale, din partea partenerului din proiect, Miltonia.

Finalizarea lucrărilor este așteptată pentru luna aprilie a anului viitor. Proiectul a beneficiat de sume substanțiale din Fondurile Norvegiene, prin programul RO-CULTURA.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției

Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS

Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
La mai puţin de o lună de la desemnarea câştigătorului licitaţiei, miercuri a fost turnată fundația noii grădinițe din Remetea Mare, o investiția în valoare de 6,5 milioane de lei. Proiectul a devenit posibil după aprobarea asocierii dintre Primăria Remetea Mare și Consiliul Județean Timiș. Prezent pe locaţia viitoarei grădiniţe, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat fundaţia noii grădiniţe din Remetea Mare
Mobilizare de forțe, joi dimineață, în județul Timiș, după ce un autobuz în care se aflau 29 de persoane a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat în localitatea Hodoni. Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, însă, din fericire, toate victimele sunt conștiente și cooperante. Apelul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în județul Timiș: un autobuz cu 29 de persoane la bord s-a răsturnat la Hodoni. Opt pasageri au ajuns la spital
Un incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-o clădire părăsită de pe Bulevardul Antenei din Timișoara a scos la iveală o posibilă crimă. Pompierii chemați să stingă flăcările au descoperit în interior trupul carbonizat al unui bărbat, iar primele indicii din anchetă arată că victima ar fi fost ucisă înainte ca imobilul să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperire macabră în Timișoara: bărbat găsit carbonizat într-o clădire dezafectată. Anchetatorii iau în calcul chiar și varianta unei crime
Două investiții importante pentru comunitate au fost, miercuri, pe masa primarului comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu. În primul rând, edilul a semnat contractul pentru modernizarea străzii Egretei din Ghiroda, iar în al doilea rând a stabilit un nou termen pentru semnarea contractului privind containerele școlare, pentru 16 noiembrie. Primăria Ghiroda şi-a propus ca pe strada Egretei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghiroda s-s semnat contractul pentru modernizarea străzii Egretei, investiţie de aproape 2 milioane de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.