Toamna rămâne extrem de blândă. Temperaturi ridicate la început de săptămână

Temperaturile se mențin neobișnuit de ridicate pentru luna octombrie și luni, asta după un weekend în care maximele au ajuns și la 35 de grade în anumite zone din țară.

Luni, 23 octombrie, maximele pornesc de la 17-18 grade în depresiuni și ajung la 28-29 de grade în partea sudică a țării. Doar pe la munte și în sud-est apar condiții de ploaie.

În ținuturile vestice domină vremea frumoasă. Temperaturile pierd vreo 3 grade față de ziua trecută, dar se mențin peste limitele normale. Toamna va fi blândă şi în următoarele zile.

Amintim că sâmbătă, 21 octombrie, a fost cea mai caldă zi de octombrie de când se fac măsurători în România, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

La Turnu Măgurele, în Teleorman, s-au înregistrat 35,1 grade Celsius. A fost, de altfel, un record la nivelul întregii Europe. În România au fost însă și orașe în care s-au înregistrat temperaturi istorice pentru toată luna, nu doar pentru ziua de 21 octombrie.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Au început lucrările de igienizare și reparații urgente la cantina și atelierele fostului Liceu Mincu

Așa cum am anunțat deja, atelierele și cantina fostului Liceu „Ion Mincu” din Timișoara, nefolosite de mai bine de șapte ani, vor fi reabilitate și transformate în „Atelierele Creative Mincu/Botanic Kulturhaus”, un hub dedicat activităților educaționale, sociale și culturale destinate tinerilor. Aceasta se va întâmpla printr-un parteneriat public – privat între Municipiul Timișoara și Asociația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început lucrările de igienizare și reparații urgente la cantina și atelierele fostului Liceu Mincu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sondaj INSCOP. Bărbaţii sunt mai AUR-işti decât femeile. Femeile, mai PSD-iste decât bărbaţii

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, realizat în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2025, în care s-a cercetat cuim votează romînbii în funcţie de sex, în proprţie de 44% bărbaţii sunt votanţi AUR, în timp ce femeile ar vota cu partidul lui George Simion în proporţie de 32%. Potrivit sondajului INSCOP, AUR se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP. Bărbaţii sunt mai AUR-işti decât femeile. Femeile, mai PSD-iste decât bărbaţii
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a ajuns şi la Ghiroda. Discuţii despre fotbalul juvenil

În periplul pe care l-a făcut la Timişoara, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a ajuns şi la Ghiroda. Însoţit de secretarul general adjunct Gabriel Bodescu, directorul tehnic Mihai Stoichiță şi președintele Asociației Județene de Fotbal Timiș, Romeo Malac, Burleanu a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții clubului din Ghiroda  și ai administrației locale. Din partea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a ajuns şi la Ghiroda. Discuţii despre fotbalul juvenil
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Timișoara are loc, în organizarea UVT, un festival al ideilor, gândirii critice și dialogului autentic

Universitatea de Vest găzduiește în această toamnă prima ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, primul festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic. Tema primei ediții este „Fake News”, un subiect de maximă actualitate astăzi, un timp în care informația circulă cu o viteză uluitoare iar granițele dintre adevăr și percepţie devin fluide....
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc, în organizarea UVT, un festival al ideilor, gândirii critice și dialogului autentic
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Hunedorenii vor merge cu 160 km pe oră cu trenul. A fost inaugurat un nou tronson de cale ferată modernizată

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că de marți, 11 noiembrie, s-a deschis circulaţia feroviară pe firul I modernizat al variantei de traseu nou-construite între stațiile Ilia și Mintia, parte a secțiunii Gurasada – Simeria, situată pe Axa prioritară TEN – T 22 (Coridorul Rin-Dunăre, ramura nordică) Nürnberg – Praga – Viena – Budapesta – Curtici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hunedorenii vor merge cu 160 km pe oră cu trenul. A fost inaugurat un nou tronson de cale ferată modernizată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Așa cum am anunțat deja, atelierele și cantina fostului Liceu „Ion Mincu” din Timișoara, nefolosite de mai bine de șapte ani, vor fi reabilitate și transformate în „Atelierele Creative Mincu/Botanic Kulturhaus”, un hub dedicat activităților educaționale, sociale și culturale destinate tinerilor. Aceasta se va întâmpla printr-un parteneriat public – privat între Municipiul Timișoara și Asociația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început lucrările de igienizare și reparații urgente la cantina și atelierele fostului Liceu Mincu
Universitatea de Vest găzduiește în această toamnă prima ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, primul festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic. Tema primei ediții este „Fake News”, un subiect de maximă actualitate astăzi, un timp în care informația circulă cu o viteză uluitoare iar granițele dintre adevăr și percepţie devin fluide....
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc, în organizarea UVT, un festival al ideilor, gândirii critice și dialogului autentic
Peste 50 de studenți au participat, în weekendul 7–9 noiembrie 2025, la Startup Ideas Competition 2025, una dintre cele mai dinamice experiențe antreprenoriale dedicate mediului universitar. Evenimentul a avut loc la Cowork Timișoara – The Office, și a adus împreună tineri cu idei inovatoare, antreprenori locali și mentori cu experiență. Timp de trei zile, participanții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții s-au întrecut în planuri de afaceri la Startup Ideas Competition 2025
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, realizat în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2025, în care s-a cercetat cuim votează romînbii în funcţie de sex, în proprţie de 44% bărbaţii sunt votanţi AUR, în timp ce femeile ar vota cu partidul lui George Simion în proporţie de 32%. Potrivit sondajului INSCOP, AUR se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP. Bărbaţii sunt mai AUR-işti decât femeile. Femeile, mai PSD-iste decât bărbaţii
Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare – CRIES aduce legumele, la propriu, pe băncile școlii și facilitează activități prin care elevii învață să pregătească și să consume gustări sănătoase, țin jurnale alimentare, amenajează mici grădini în incinta unităților de învățământ, colectează uleiul uzat, învață să coase și să dea o nouă viață hainelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare” continuă în mai multe școli timișorene
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că de marți, 11 noiembrie, s-a deschis circulaţia feroviară pe firul I modernizat al variantei de traseu nou-construite între stațiile Ilia și Mintia, parte a secțiunii Gurasada – Simeria, situată pe Axa prioritară TEN – T 22 (Coridorul Rin-Dunăre, ramura nordică) Nürnberg – Praga – Viena – Budapesta – Curtici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hunedorenii vor merge cu 160 km pe oră cu trenul. A fost inaugurat un nou tronson de cale ferată modernizată
Primarul Dominic Fritz dezvăluie faptul că un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) îl înjură constant pe reţele de socializare, iar apoi efectuează controale la primărie. El a sesizat ISC, dar nu s-a întâmplat nimic, angajatul continuând controalele şi amenzile pe adresa primăriei. Fritz nu dă un nume, dar este vorba de Alin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre un angajat al ISC: “Seara mă înjură pe Facebook, ziua îmi dă amenzi”. Angajatul în cauză a lucrat în Primăria Timişoara
Mediul de afaceri timișean a fost reprezentat și în ediția 2024 a Topului Național al firmelor. Un număr de 535 de firme din județ au ocupat unul dintre primele zece locuri în clasamentul care cuprinde toate companiile din România, cuantificate în Topul Național. Trebuie spus că dintre acestea, 86 au ocupat locul 1, 58 companii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 500 de firme din Timiș au intrat în Topul Național al Firmelor. 86 au ocupat primul loc în clasament
Într-o vizită neanunțată public, așa cum se întâmpla la astfel de evenimente până de curând, ministrul Transporturilor, Ciprian Constantin Șerban, a luat parte la străpungerea celei de a doua galerii din zona tunelurilor de pe tronsonul lipsă de pe autostrada Lugoj – Deva. Este vorba despre galeria de pe sensul Lugoj – Deva, calea 1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost străpunsă a doua galerie de pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii A1/VIDEO
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.