UEFA a stabilit unde se joacă EURO 2028 și EURO 2032

UEFA a anunțat oficial gazdele EURO 2028 și EURO 2032. Campionatul European din 2028 va fi găzduit de Regatul Unit și Irlanda, în timp ce cel din 2032 va avea loc în Italia și Turcia, care au avut o candidatură comună. Astfel, se confirmă organizarea în comun a marilor evenimente, așa cum s-a întâmplat și la EURO 2020.

EURO 2028 va fi găzduit de Anglia, Scoția, Țara Galilor, Irlanda de Nord și Irlanda. Din informațiile existente, aceste țări ar putea lua parte la preliminarii, pentru a nu perturba calificările. Presa internațională scrie că UEFA va rezerva două locuri din oficiu, pentru cele mai bune două naționale gazdă care nu vor obține prezența la Campionatul European pe teren.

“Din punctul nostru de vedere, este foarte bine că vom lua startul în preliminarii și vrem ca toate națiunile gazdă să fie prezente la EURO. Participarea în preliminarii este un subiect pe care l-am discutat cu alte țări, dar și cu reprezentanții UEFA. Credem că acesta este lucru normal care trebuie făcut având în vedere formatul actual al fotbalului european”, a spus Mark Bullingham, directorul executiv din cadrul Federației Engleze de Fotbal.

Stadioanele care vor găzdui meciurile de la EURO 2028 sunt deja cunoscute de ceva timp: Wembley și Tottenham Hotspur Stadium din Londra, City Stadium din Manchester, Everton Stadium din Liverpool, St James’ Park din Newcastle, Hampden Park din Glasgow, Dublin Arena, National Stadium din Cardiff, Casement Park din Belfast.

EURO 2032 va fi găzduit de Italia și Turcia

În privința organizării EURO 2032, UEFA a stabilit ca acest turneu să aibă loc în Italia și Turcia. Cele două țări au depus o candidatură comună și nu au avut contracandidat în lupta pentru organizare. Inițial, turcii și-au dorit să organizeze EURO 2028, dar apoi s-au retras și au depus o candidatură comună alături de Italia.

Va fi pentru a patra oară în istorie când meciuri de la un Campionat European se vor disputa în Italia. Peninsularii au organizat edițiile din 1968 și 1980, dar și partide de la EURO 2020 în Roma. Pentru Turcia va fi o premieră organizarea unui Campionat European. Din postura de țări gazdă, Italia și Turcia sunt calificate automat și nu vor mai trece prin preliminarii.

EURO 2024 are loc în Germania

Până să ajungem la EURO 2028 și EURO 2032, ca fani ai fotbalului așteptăm ediția din 2024, care va fi organizată de Germania între 14 iunie și 14 iulie anul următor. Cunoaștem deja primele țări calificate. Alături de Germania, din postura de țară gazdă, vor mai juca la turneul continental și Belgia, Franța, Portugalia, Spania, Scoția și Turcia.

Calificările sunt în desfășurare, iar în perioada următoare lista va fi completată cu noi echipe. Ultima etapă a preliminariilor este programată în luna noiembrie, în timp ce în martie 2024 vor avea loc play-off-uri în care vor fi stabilite ultimele trei participante.

Fiind cel mai important eveniment fotbalistic din 2024, Campionatul European suscită un interes ridicat în rândul pasionaților de fotbal și pronosticuri pariuri. Bookmakerii se așteaptă la o luptă strânsă între echipele cu tradiție, cu Franța ușor favorită în fața Angliei, iar Portugalia gata oricând să repete performanța din 2016.

Ca români, cu siguranță ne întrebăm dacă România va juca la EURO 2024. Momentan, după disputarea primelor 8 meciuri, România este pe primul loc, cu 16 puncte, unul peste Elveția și cinci peste Israel. Elveția are însă un meci mai puțin de disputat, iar Israel două.

La EURO 2024 se califică direct primele două echipe din fiecare grupă a preliminariilor, astfel că obiectivul nostru este acesta. În luna noiembrie vom juca în deplasare cu Israel și acasă cu Elveția. Sunt practic cele mai importante meciuri ale grupei, de totul sau nimic pentru această generație.

Remiza din meciul cu Belarus a fost considerată un pas greșit, întrucât dacă am fi obținut cele trei puncte, ne-am fi apropiat foarte mult de calificarea la Campionatul European. Acum suntem în continuare la mâna noastră, dar avem partide dificile în noiembrie și presiunea va fi mare pe jucătorii noștri. România a fost ultima dată prezentă la un Campionat European în 2016, însă nu a trecut de faza grupelor. (Advertorial)

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.