Victorie frumoasă a baschetului timişorean, care reuşeşte un succes de prestigiu în capitala Austriei. Cu alte cuvinte, Mica Vienă a fost mai bună ca Vinea Mare într-un joc din cadrul etapei a IV-a, din Grupa B a Cupei Alpe Adria. A fost 92-87 pentru echipa pregătită de Dragan Petricevic, la capătul unui meci spectaculos, cu…
Şase victime transportate la spital, după greşeala impardonabilă a unui şofer
Două familii trec prin clipe grele după un accident ce a avut loc în Timiş, din cauza unei manevre greşite a unui şofer. Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, a condus miercuri seara un autoturism pe DN 59 dinspre Timișoara înspre Jebel, pe banda 1, iar la un moment dat a efectuat manevra…
Raoul Trifan: Noua lege a pensiilor înseamnă noi taxe şi impozite
Noua lege a pensiilor este una mincinoasă, afirmă senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan. Singurele metode prin care ar putea să facă rost de măcar o parte din banii pentru majorarea pensiilor ar fi prin creșterea taxelor și impozitelor sau prin noi împrumuturi. Ambele soluții sunt păguboase şi n-ar lovi în toți românii, arată senatorul…
Ce mai fură românul? Absolut tot ce poate: roabă, pompă de apă, autofiletantă, etc
Polițiștii Postului de Poliție Giroc au reținut un bărbat, în vârstă de 61 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș. La data 14 noiembrie, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reținut un bărbat în vârstă de 61 de…
Primăria Timișoara face o nouă organigramă! Se taie posturile de șefi de birou și structurile lor
Primăria Timișoara a anunțat că a elaborat o nouă organigramă, de această dată nu se mai luptă cu cererile angajaților ci a fost adaptată la Legea nr. 296 din 26 octombrie 2023, privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung. Aceasta impune autorităților locale adoptarea unor măsuri de reorganizare. Ca…
Drumul județean Timișoara – A1 e lărgit la patru benzi integral. Lucrările, aproape gata până la jumătatea lui decembrie/VIDEO
Drumul județean de la Timișoara la nodul A1 de la Giarmata este integral la lărgit la patru benzi la primul strat de asfalt, a anunțat Consiliul Județean Timiș. Până la jumătatea lunii decembrie se va putea circula pe întreaga lungime a DJ 691 pe porțiunea amintită, pe patru benzi, urmând ca doar anumite porțiuni să…
Primăria Timișoara plantează 2600 de arbori pe străzile orașului. Zonele Bogdăneștilor și Cetății sunt în prim plan/FOTO
Municipalitatea timișoreană a demarat campania de plantare de arbori din acest sezon, urmând ca 2600 de arbori să fie utilizați pentru creșterea spațiilor verzi din oraș. Aproape jumătate dintre aceștia vor fi plantați pe proaspăt reabilitatele bulevarde Cetății și Bogdăneștilor. Renunțatrea la mai mulți copaci de aici a fost acuzată de locuitorii din zonele respective.…
Ofertă unică pentru parchetul și iluminatul Sălii Constantin Jude. Banii pentru lucrare, în bugetul anului viitor/FOTO
Proiectul de refacere a parchetului și a sistemului de iluminare a Sălii Constantin Jude a ajuns în faza deschiderii ofertelor pentru realizarea documentației. Vestea bună e că a fost depusă o singură ofertă, să sperăm că va fi și una corectă. Marți, 14 noiembrie, a avut loc deschiderea ofertelor pentru licitația privind realizare Expertiza Tehnică,…
Începe o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare
În perioada 15 – 19 noiembrie, publicul timișorean este așteptat la cea de-a doua ediție de toamnă din acest an a Salonului Industriei Ușoare, manifestare expozițională devenită tradițională, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Acțiunea are loc la Centrul Regional de Afaceri. Peste 60 de companii din țară, producători și comercianți, vor…
Un nou laureat Nobel, la Universitatea de Vest. Nadia Murad ajunge la Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara continuă seria întâlnirilor cu deținătorii prmiilor nobel. De această dată, joi, 23 noiembrie 2023, ora 18, conferința din seria „Nobel la UVT”, va fi susținută de laureata Premiului Nobel pentru Pace, Nadia Murad, sub titlul „Personal Journeys, Audacious Actions and Global Impact”. Evenimentul are locl la Aula Magna „Ioan Curea”…
CSM Lugoj, prima echipă din România calificată în acest sezon în optimile Challenge Cup
CSM Lugoj continuă și în acest an parcursul spectaculos din Cupa Challenge pe care l-a avut în sezonul trecut, când a ajuns până în finala competiţiei. Deocamdată, s-a calificat în optimile de finală, acolo unde speră să ajungă, miercuri, și CSO Voluntari și CSM București. Învingătoare în partida tur cu scorul de 3-0 în fața…
Un oraș atât de plin de viață. Ceva nu e în regulă
Dacă citești evaluările administrației Fritz despre Timișoara de azi, capitală cultural europeană, sigur ne bucurăm că e bine. Indiscutabil, orașul este mai plin de viață, animat, nu te plictisești ca în alte urbe unde domină cenușiul și pui asta pe seama unor investiții și preocupări legate de eveniment. Câștigul nu este doar cel imediat, numărat…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 15 noiembrie 2023
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 15.11.2023, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: INVESTIȚII: MODERNIZARE STRĂZI: XENOPOL, BANUL SEVERINULUI, ADAM MICKIEWICZ – Canalizație tehnică și așternere balast și…