CSM Lugoj, prima echipă din România calificată în acest sezon în optimile Challenge Cup

CSM Lugoj continuă și în acest an parcursul spectaculos din Cupa Challenge pe care l-a avut în sezonul trecut, când a ajuns până în finala competiţiei. Deocamdată, s-a calificat în optimile de finală, acolo unde speră să ajungă, miercuri, și CSO Voluntari și CSM București.

Învingătoare în partida tur cu scorul de 3-0 în fața elvețiencelor de la AESCH Pfeffingen, lugojencele aveau nevoie de două seturi în returul de marți seară pentru a se califica în optimile de finală. Și le-a obținut lejer, la 12 și la 18, după care le-a cedat pe următoarele cu 25-19, 25-14, 15-5, în condiţiile în care s-a jucat cu jucătoarele care evoluează mai puţin pentru echipă. Adversarele s-au impus cu 3-2, dar calificarea era deja obţinută. Interesant este că cele două echipe s-au întâlnit şi în urmă cu două sezoane, tot echipa d epe Timiş mergând mai departe.

Cel mai probabil, în optimi, adversara celor de la CSM Lugoj va fi echipa sârbă Tent Obrenovac, învingătoare cu 3-1 în Portugalia, cu Sporting Lisabona, în tur. Lugoj şi Obrenovac s-au întâlnit anul trecut în semifinalele competiţiei, echipa timişeană mergând mai departe după două meciuri extrem de spectaculoase.

Miercuri, în optimi se pot califica și celelalte două echipe românești înscrise în această competiție. Învingătoare cu 3-1 acasă cu formația maghiară Nyiregyhaza, CSM București va juca returul în Ungaria, de la ora 19.00, fiindu-i suficiente două seturi pentru a merge mai departe, acolo unde ar urma să joace, cel mai probabil, contra formației Panathinaikos Atena.

CSO Voluntari, care s-a impus cu 3-0 în tur în Elveția, cu Kanti Schaffhausen, are de îndeplinit o formalitate în returul care va avea loc la Dobroești, de la ora 17.00. Adversara formației noastre din optimi va fi echipa sârbă Zuk.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primarul Dominic Fritz vorbește despre ce se va întâmpla în continuare

După ultimele evenimente care au culminat cu legiferarea „amendamentului Fritz”, încă primarul Timișoarei a vorbit despre ce va urma, promițând că va rămâne un timișorean implicat. „Vă mulțumim pentru toată susținerea. Va promitem că nu ne oprim! Am primit mii de mesaje în ultimele zile: ce se întâmplă mai departe? M-am întâlnit azi cu prieteni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Dominic Fritz vorbește despre ce se va întâmpla în continuare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”

La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șomo Kickboxing Timișoara lansează proiectul „Din cartier către Cupa Mondială”

Clubul Sportiv Șomo Kickboxing Timișoara pornește în această toamnă proiectul „Din cartier către Cupa Mondială”, o inițiativă care aduce împreună performanța sportivă și activitățile dedicate comunității locale. Proiectul este finanțat de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal Timișoara. Șomo Kickboxing lucrează în prezent cu peste 120 de copii, organizați pe grupe de vârstă și nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șomo Kickboxing Timișoara lansează proiectul „Din cartier către Cupa Mondială”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Centura Vest Timișoara a ajuns la 15% din total

Șantierul de realizare a Centurii Vest, de ocolire a Timișoarei, singura bucată rămasă de construit, a ajuns la 15 la sută din total. Mobilizarea constructorului este una bună, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care a mers pe șantier, personal, pentru a vedea cum decurge investiția. Vizita vine după ce, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest Timișoara a ajuns la 15% din total

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

RETIM Ecologic Service S.A. anunță preluarea, începând de astăzi, a funcției de Director Economic de către Adina Hanza. Funcția a fost exercitată temporar de Dr. Radu Merica din 15 februarie 2026. „Am preluat temporar această responsabilitate în februarie, într-o perioadă de tranziție pentru companie. Odată cu această numire, mandatul meu executiv se încheie, iar eu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul RETIM consolidează diversitatea în echipa de management
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pol regional în inovarea educațională, găzduind recent cea de-a treia întâlnire transnațională din cadrul proiectului internațional Erasmus+ KA2 EcoAI EduNetwork Initiative (EAIEN). Evenimentul a reunit timp de două zile specialiști și cadre didactice din România, Turcia și Grecia, transformând Timișoara și Sântana (Arad) în centre de dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația viitorului se dezbate la Timișoara: UPT a găzduit a treia întâlnire transnațională a proiectului european EAIEN
Naționalul din Timișoara deschide Stagiunea 2026 – 2027 cu reînnoitul entuziasm al începuturilor și cu energia care caracterizează acest teatru, propunând publicului o serie de spectacole care pun în dialog intelectul și sensibilitatea. Plecând de la premisa că trebuie să reprezinte un pilon central pentru o comunitate conectată cultural și artistic, TNTm propune în luna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacolul „Bolovanii”, în premieră la deschiderea Stagiunii Teatrului Național Timișoara
Made by Society, brand de fashion inspirat de cultura streetwear, își extinde prezența în rețeaua IULIUS, iar pe 28 august 2026, a inaugurat două noi magazine, în Iulius Town Timișoara și Iulius Mall Cuj, iar în Palas Iași a redeschis locația într-un nou spațiu. Până la finalul anului, brandul își va continua expansiunea prin deschiderea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă destinație pentru iubitorii de fashion: Made by Society s-a deschis în Iulius Town
Începând de luni, 31 august, liniile 15, 16, E3 și M3 au revenit la traseele normale, mai devreme decât era prevăzut inițial, odată cu finalizarea lucrărilor desfășurate pe Calea Martirilor, anunță Societatea de Transport Public Timișoara. Mijloacele de transport care deservesc aceste linii nu mai circulă pe traseele deviate stabilite temporar pe durata lucrărilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe linii de transport public revin pe traseul de pe Calea Martirilor
Clubul Sportiv Șomo Kickboxing Timișoara pornește în această toamnă proiectul „Din cartier către Cupa Mondială”, o inițiativă care aduce împreună performanța sportivă și activitățile dedicate comunității locale. Proiectul este finanțat de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal Timișoara. Șomo Kickboxing lucrează în prezent cu peste 120 de copii, organizați pe grupe de vârstă și nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șomo Kickboxing Timișoara lansează proiectul „Din cartier către Cupa Mondială”
Compania CFR a anunțat că începând de luni, 31 august, ora 16:50, circulația feroviară se redeschide pe tronsonul Lugoj – Timișoara Est, aferent Lotului 2 al proiectului „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad”. În această etapă sunt puse în exploatare aproximativ 51 km de fir de cale ferată nou modernizat și electrificat, precum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circulația feroviară se redeschide între Lugoj și Timișoara Est, deocamdată pe un singur fir
După ultimele evenimente care au culminat cu legiferarea „amendamentului Fritz”, încă primarul Timișoarei a vorbit despre ce va urma, promițând că va rămâne un timișorean implicat. „Vă mulțumim pentru toată susținerea. Va promitem că nu ne oprim! Am primit mii de mesaje în ultimele zile: ce se întâmplă mai departe? M-am întâlnit azi cu prieteni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Dominic Fritz vorbește despre ce se va întâmpla în continuare
Experți internaționali discută despre sustenabilitatea și decarbonizarea mediului construit la ASHRAE Region XIV EUROPE Conference Regional Chapters 2026, eveniment organizat în Timișoara. În perioada 3–6 septembrie 2026, Timișoara găzduiește ASHRAE Region XIV EUROPE Conference Regional Chapters 2026 (Conferința Regională a Filialelor ASHRAE din Regiunea XIV – Europa; CRC 2026), eveniment internațional organizat sub egida ASHRAE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT va fi din nou gazda unui eveniment internațional important la început de septembrie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.