Muncitorii lucrează până seara pe Centura Sud de ocolire a Timișoarei/Foto

După o scurtă vacanță, muncitorii de pe șantierul Centurii Sud au revenit la lucru. Echipele antreprenorului realizează o serie de lucrări, în cadrul unui program zilnic prelungit.

La partea de structură a drumului, în zona Utvin și în zona Moșnița Nouă, se fac lucrări de așternere și compactare a straturilor de umplutură și stabilizare a terenului.

În zona localităților Chișoda – Urseni – Moșnița Nouă – Ghiroda se lucrează la suprastructuri – poduri, pasaje și podețe, aflate în diverse etape.

Continuă în zona Moșnița Nouă și procedurile pentru relocarea primilor stâlpi LEA 220 kV din cei șase rămași, ai Transelectrica, precum și relocarea rețelei de apă și canalizare.

Ca o surpriză, după ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a adus în prim plan problemele de la intersecția cu Drumul Boilor, despre care Primăria Timișoara ar fi uitat să realizeze, săptămâna aceasta s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 995 și Hotărârea de Guvern pentru declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, mai precis exproprierile suplimentare necesare pentru amenajarea sensului giratoriu cu DC 149 (Drumul Boilor).

default

default

default

default

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Schimbarea care ne unește

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Garda Forestieră Timișoara a descoperit infracțiuni de aproape zece milioane de lei

Garda Forestieră Timișoara a realizat în luna aprilie acțiuni de control pentru respectarea regimului silvic în fondul forestier național. S-a acordat o atenție deosebită parchetelor aflate în exploatare, circulației materialului lemnos, urmăririi și gestionării masei lemnoase și a modului în care sunt înregistrate și urmărite stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și/sau prelucrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda Forestieră Timișoara a descoperit infracțiuni de aproape zece milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

A cincea deplasare consecutivă pentru campioni este la Baia Mare

Clasicul României la rugby se joacă vineri. București, Cluj-Napoca, București, București și acum Baia Mare. Aceasta este seria deplasărilor consecutive pentru SCM USV Timișoara. Etapa a VIII-a a Ligii de Rugby aduce disputa CSM Știința Baia Mare – SCM USV Timișoara. Meciul opune formațiile care domină rugby-ul românesc în ultimul deceniu și jumătate și se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A cincea deplasare consecutivă pentru campioni este la Baia Mare
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Carieră alături de profesioniști prin programul de internship „Rising Stars at IULIUS”

Tinerii care doresc să își înceapă parcursul profesional au oportunitatea să se înscrie în programul de internship demarat de compania IULIUS, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte mixed-use din România. Leasing, Media Sales, Marketing, International Financial Reporting Standards și Contabilitate sunt domeniile unde aceștia pot aplica până pe 22 mai. „Rising Stars at...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Carieră alături de profesioniști prin programul de internship „Rising Stars at IULIUS”
Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

IMM din zona de vest sunt așteptate să se înscrie la CyberTM

Firmele mici și mijlocii din vestul României sunt așteptate să se înscrie la cea de-a doua ediție a CyberTM, eveniment regional privind securitatea cibernetică, care are loc la Timișoara, în 4 iunie 2025. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Consorțiul DigiVest – HUB-ul de Inovare Digitală al Regiunii Vest se alătură acestei inițiative ca parteneri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IMM din zona de vest sunt așteptate să se înscrie la CyberTM

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea Aquatim a anunțat că au fost selectate un număr de trei lucrări pentru a participa la expoziția internațională și etapa finală a celei de-a șasea ediții a concursului de creație artistică pentru copii și tineri ”The Water We Want” – Apa pe care ne-o dorim, un proiect dezvoltat de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a selectat lucrările care vor pleca la etapa finală a concursului The Water We Want
Garda Forestieră Timișoara a realizat în luna aprilie acțiuni de control pentru respectarea regimului silvic în fondul forestier național. S-a acordat o atenție deosebită parchetelor aflate în exploatare, circulației materialului lemnos, urmăririi și gestionării masei lemnoase și a modului în care sunt înregistrate și urmărite stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și/sau prelucrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda Forestieră Timișoara a descoperit infracțiuni de aproape zece milioane de lei
Sunt milioane de români care muncesc cinstit. Care n-au avut pile, relații sau noroc. Oameni care au plecat afară să spele bătrâni, să care saci în depozite, să tragă cabluri prin ploaie. Sau care au rămas aici, și și-au rupt spatele la muncă ca să-și crească copiii. Care și-au pus dorințele și visele pe pauză...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România are nevoie de reconstrucție, nu de haos
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, sâmbătă, 17 mai 2025, în intervalul orar 12 – 19, vor avea loc modificări în circulația mijloacelor de transport public, ca urmare a desfășurării celei de-a 9-a ediții a evenimentului sportiv The Color Run. Troleibuzul liniei 16 va circula dus-întors pe traseul liniei 15 între stațiile Poșta Mare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentul The Color Run modifică circulația mijloacelor de transport public pe 17 mai
Clasicul României la rugby se joacă vineri. București, Cluj-Napoca, București, București și acum Baia Mare. Aceasta este seria deplasărilor consecutive pentru SCM USV Timișoara. Etapa a VIII-a a Ligii de Rugby aduce disputa CSM Știința Baia Mare – SCM USV Timișoara. Meciul opune formațiile care domină rugby-ul românesc în ultimul deceniu și jumătate și se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A cincea deplasare consecutivă pentru campioni este la Baia Mare
Weekendul acesta timișenii sunt așteptați la Bastion, la două noi concerte în aer liber, cu artiști care aduc pe scenă stiluri diferite, dar pline de autenticitate. Sâmbătă, de la ora 20 va cânta trupa RaviHazard, care propune un show folk-rock atipic, cu piese de pe albumul „Clepsidra” lansat în toamnă. Cu doi violoniști care construiesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekendul aduce două noi concerte la Bastionul Theresia
La tronsonul din A1 dintre Margina și Holdea se lucrează cu efective mărite, la cea mai dificilă etapă a investiție, tunelurile. Sunt în număr de două, iar la primul dintre acestea echipele antreprenorului român și cele ale echipei firmei bosniace implicată în proiect lucrează fiecare, în paralel, la câte o galerie. Se lucrează din ambele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorii lucrează la ambele tuneluri de pe Margina – Holdea. Echipele bosniacilor, mai rapide/FOTO
Întorsătură spectaculoasă la casele de pariuri, care îl dau acum drept favorit al alegerilor prezidenţiale pe Nicuşor Dan. Imediat după primul tur de scrutin, George Simion era dat drept mare favorit. Continua fugă de dezbateri şi “marketingul” cu casele par să nu-l ajute pe candidatul AUR, George Simion. Cu trei zile înaintea turului II al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A remontat! Toate casele de pariuri îl dau favorit pe Nicuşor Dan pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale
Tinerii care doresc să își înceapă parcursul profesional au oportunitatea să se înscrie în programul de internship demarat de compania IULIUS, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte mixed-use din România. Leasing, Media Sales, Marketing, International Financial Reporting Standards și Contabilitate sunt domeniile unde aceștia pot aplica până pe 22 mai. „Rising Stars at...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Carieră alături de profesioniști prin programul de internship „Rising Stars at IULIUS”
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.