Peste cinci milioane de lei pentru reabilitarea a două blocuri, la Timișoara. Primăria a semnat contractele de execuție

Două blocuri de pe strada Burebista și de pe bulevardul Dragalina din Timișoara vor intra în programul de reabilitare termică, Primăria Timișoara a semnat contractele de execuție pentru realizarea investiției cu fonduri europene. În total, sumele alocate sunt de aproximativ 5,5 milioane de lei.

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor pentru imobilele situate pe strada Burebista, numerele 8-12-14, respectiv pe bulevardul General Ion Dragalina, numerele 31-37. Investiția se ridică la peste 3 milioane de lei pentru blocul de pe Dragalina și la peste 2,5 milioane de lei pentru cel de pe Burebista.  În ambele cazuri, se estimează că lucrările vor fi gata peste 8 luni.

„Am semnat contractul de execuție pentru reabilitarea termică la două ansambluri de blocuri, care însumează 264 de apartamente – 144 în imobilul de pe bulevardul Dragalina și 120 în blocul de pe Burebista. După reabilitare, facturile vor fi mai mici iar căldura mai multă în aceste apartamente. A fost o provocare să deblocăm programul în care sunt incluse peste 3.400 de apartamente, dar peste 1.000 de timișoreni simt deja beneficiile. Dorim să asigurăm creșterea confortului termic în cât mai multe locuințe, astfel că vom solicita și finanțare europeană pentru reabilitarea termică a blocurilor și prin Programul Regional Vest 2021-2027”, conform viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău.

Primăria Timișoara a repornit lucrările de reabilitare termică la 68 de imobile, în urma procesului de revizuire a soluției tehnico-economice. Drept urmare, în mai mult de 3000 de apartamente confortul termic va fi comparabil cu cel al unor blocuri nou construite. Dintre acestea, 14 blocuri au fost reabilitate termic, 27 blocuri sunt în execuție, iar celelalte sunt în diverse etape procedurale.

Primăria Timișoara va solicita finanțare pentru reabilitarea termică a blocurilor și prin  Programul Regional Vest (PRV) 2021 – 2027. Astfel, se va extinde numărul imobilelor reabilitate energetic. Sunt vizate, în special, blocuri din zonele Cetății, Gheorghe Lazăr, Circumvalațiunii și Torontalului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Şedinţă festivă a Consiliului Local dedicată Revoluţiei de la Timişoara

Consilierii locali s-au întrunit astăzi într-o şedinţă festivă în memoria Revoluţiei de la Timişoara. La această manifestare a Consiliului Local au fost prezenți revoluționari, reprezentanți ai administrației locale și membri ai comunității timişorene.   16 decembrie este data oficială de “naştere” a Revoluţiei Române începută la Timişoara. În momerai acelor zile, la astăzi a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şedinţă festivă a Consiliului Local dedicată Revoluţiei de la Timişoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu si Gaita

Cum încerca actualul preşedinte al PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, să blocheze preluarea mandatului de primar de către Dominic Fritz

În urmă cu cinci ani, proaspătul preşedinte al PNL Timişora, Ionuţ Gaiţă, încerca să blocheze preluarea mandatului de către Dominic Fritz, printr-o metodă mai originală. Nu prin instanţă, ci direct prin secretarul general al primăriei, căruia îi cerea să nu-l valideze pe noul primar. În perioada celor două mandate de primar ale lui Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum încerca actualul preşedinte al PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, să blocheze preluarea mandatului de primar de către Dominic Fritz
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Noua academie de fotbal a Timișoarei a fost stabilită la Covaci. CJ Timiș pregătește 16 milioane de euro, pentru un proiect pe șase ani

Investiția la baza sportivă care ar urma să devină academia de fotbal a Timișului, locul unde tinerii se vor pregăti, este la un pas de a fi pornită. Mai este de trecut un singur pas, aprobarea cererii de alocare a 19 hectare de teren la Covaci către Consiliul Județean Timiș, din partea Consiliului Local Sânandrei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua academie de fotbal a Timișoarei a fost stabilită la Covaci. CJ Timiș pregătește 16 milioane de euro, pentru un proiect pe șase ani

Social vezi arhiva Social

Timișorenii nu uită! Eroii din 89, comemorați de suporteri și oameni simpli în evenimentul de tradiție, „Marșul Revoluției”

Cine uită e complice, dar Timișoara nu va uita niciodată acel decembrie sfânt, când în tot orașul s-a murit pentru libertate. La inițiativa Asociației Suporterilor „Druckeria” și în acest an s-a desfășurat „Marșul Revoluției”! Fanii Politehnicii, dar și timișorenii obișnuiți și-au dat întâlnire în locul care a aprins flacăra unor zile care a schimbat din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii nu uită! Eroii din 89, comemorați de suporteri și oameni simpli în evenimentul de tradiție, „Marșul Revoluției”
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

La Ghiroda s-a făcut un nou pas spre independența energetică a comunei

Primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Producție de energie electrică din sursă regenerabilă solară pentru autoconsum”. Proiectul este finanțat prin Fondul pentru Modernizare, program gestionat de Ministerul Energiei, valorea lui totală fiind de 4,1 milioane de lei, din care 2,3 milioane reprezintă finanțarea nerambursabilă. Proiectul a fost depus pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghiroda s-a făcut un nou pas spre independența energetică a comunei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cine uită e complice, dar Timișoara nu va uita niciodată acel decembrie sfânt, când în tot orașul s-a murit pentru libertate. La inițiativa Asociației Suporterilor „Druckeria” și în acest an s-a desfășurat „Marșul Revoluției”! Fanii Politehnicii, dar și timișorenii obișnuiți și-au dat întâlnire în locul care a aprins flacăra unor zile care a schimbat din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii nu uită! Eroii din 89, comemorați de suporteri și oameni simpli în evenimentul de tradiție, „Marșul Revoluției”
RETIM a predat către Consiliul Județean (CJ) Timiș stațiile de tratare a levigatului, Celula 1 și 2 și celelalte bunuri de retur Toate instalațiile aferente Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela și celor două Celule sunt sigure pentru exploatare RETIM Ecologic Service S.A. anunță finalizarea procesului de predare către CJ Timiș a tuturor instalațiilor aferente Depozitului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul RETIM a predat toate instalațiile și Celulele 1 și 2 de la DDN Ghizela
Primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Producție de energie electrică din sursă regenerabilă solară pentru autoconsum”. Proiectul este finanțat prin Fondul pentru Modernizare, program gestionat de Ministerul Energiei, valorea lui totală fiind de 4,1 milioane de lei, din care 2,3 milioane reprezintă finanțarea nerambursabilă. Proiectul a fost depus pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghiroda s-a făcut un nou pas spre independența energetică a comunei
Consilierii locali s-au întrunit astăzi într-o şedinţă festivă în memoria Revoluţiei de la Timişoara. La această manifestare a Consiliului Local au fost prezenți revoluționari, reprezentanți ai administrației locale și membri ai comunității timişorene.   16 decembrie este data oficială de “naştere” a Revoluţiei Române începută la Timişoara. În momerai acelor zile, la astăzi a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şedinţă festivă a Consiliului Local dedicată Revoluţiei de la Timişoara
Primăria Timişoara a semnat un nou contract de închiriere cu omul de afaceri Dan Dinu pentru Berăria 700. Preţul de închiriere este de 10.565 de euro pe lună, cu 830 de euro mai mult, decât cel precedent. Afacerea este oarecum surprinzătoare, Dan Dinu fiind unul dintre cei mai vehemenţi critici ai primarului Dominic Fritz După...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Berăria 700 rămâne la afaceristul Dan Dinu. Preţul chiriei este puţin mai mare decât cel precedent
Un bărbat de 70 de ani a condus un autoturism pe strada Sabin Drăgoi din Timișoara, iar la intersecție cu strada Bogdan Petriceicu Hasdeu a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 27 de ani, care circula regulamentar din dreapta. În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat în alt autoturism,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident în Blașcovici produs de un septuagenar, care a uitat cum stă treaba cu prioritatea de dreapta! O femeie a ajuns la spital
Consiliul Județean Timiș a organizat o ședință festivă dedicată comemorării a 36 de ani de la debutul Revoluției de la Timișoara. În sala multifuncțională de la Palatul Administrativ s-au adunat reprezentanții unor asociații de revoluționari, participanți la evenimentele de atunci, reprezentanți ai administrației locale și județene. Momentele clasice la astfel de festivități au însemnat discursuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 36 de ani de la Revoluția din 1989. Evenimentul a fost comemorat la Palatul Administrativ, în cadrul unei ședințe festive
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, e pregătit să preia și ultima redută a transportului public metropolitan care nu e realizată de STPT. El a fost la Giroc pentru a discuta cu cei de acolo pe această temă. Girocul are propriul sistem de transport public cu autobuze, care leagă localitatea de Timișoara. După întâlnirea cu consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău vrea și Girocul în rețeaua STPT
Importanța competențelor digitale este reliefată de faptul că majoritatea românilor consideră competențele digitale esențiale pentru participarea activă în societate (acces la servicii bancare, sănătate, implicare civică) arată datele culese în cadrul unui Eurobarometru. Rectorul UVT, Marilen Pirtea, remarcă percepțiile măsurate prin Eurobarometrul despre competențele digitale și alfabetizarea IA. Există un sprijin foarte ridicat pentru ideea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează recentele rezultate ale Eurobarometrului pe tema competențelor digitale
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.