Primăria Timișoara a făcut plângere penală pentru oprirea unor lucrări ilegale

Primarul Dominic Fritz a semnat plângerea penală pentru nerespectarea măsurilor de oprire a lucrărilor la un imobil aflat în construcție. Proiectul respectiv are autorizație de construire, însă proprietarul a realizat lucrări care nu se află în concordanță cu proiectul. Plângerea penală a fost iniţiată după proprietarul a fost amendat cu 20.000 de lei.

Pe 23 noiembrie 2023, Primăria Municipiului Timișoara a transmis către Secția 3 de Poliție dosarul privind nerespectarea măsurilor dispuse pentru oprirea lucrărilor pe str. Glad nr. 39. La fața locului au fost descoperite lucrări executate care nu respectau autorizația de construire, printre care modificarea formei/volumetriei acoperișului, realizarea a cinci lucarne pe acoperiș, realizarea unei terase în prelungirea fațadei secundare și nerespectarea înălțimii camerelor.

Autorizația de construire a fost emisă în 2020 și suspendată în 2022. Ulterior, în luna august a anului curent, a fost sesizată nerespectarea măsurilor de oprire, în baza căreia s-au dispus măsuri suplimentare.

Proprietarul a fost sancționat contravențional, obligat să oprească lucrările și să intre în legalitate. Deoarece nu s-a conformat, a fost înaintată cererea de anchetă penală.

„Inițial am dat o amendă de 20.000 de lei, dar care, se pare, nu a fost suficient de motivantă pentru proprietari. Le-am cerut intrarea în legalitate cu proiectul, însă, când am văzut că nu opresc lucrările, am cerut în baza legii ancheta penală. E un caz simptomatic pentru ce s-a întâmplat în Timișoara în ultimele decenii, când am fost martorii apariției unor construcții hidoase care nu respectau proiectul autorizat. Și asta s-a întâmplat pentru că disciplina în construcții a fost mai degrabă opțională. Acest lucru s-a terminat și nu voi mai permite ca în Timișoara legea să nu fie respectată”, a anunțat primarul Dominic Fritz.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO

O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

În acest an, aproape 800 de maşini ridicate de pe domeniul public de Poliţia Locală şi Timpark

De la începutul acestui an, acțiunile polițiștilor locali privind autovehiculele abandonate s-au concretizat în 705 maşini ridicate de proprietari în urma somațiilor. În aceeaşi perioadă  90 de maşini au fost ridicate cu sprijinul Timpark. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Ridicări și Eliberare Domeniu Public au în atenție, în continuare, situația autovehiculelor abandonate pe domeniul public,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest an, aproape 800 de maşini ridicate de pe domeniul public de Poliţia Locală şi Timpark

Economic vezi arhiva Economic

craft

Modificările legislative, în prim-plan la a doua sesiune a CCIA Timiș privind securitatea la incendiu

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează în data de 7 mai, cea de-a doua sesiune de informare din acest an dedicată modificărilor din Legea nr. 307/2006 privind apărarea contra incendiillor, cu focus pe noile prevederi introduse prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modificările legislative, în prim-plan la a doua sesiune a CCIA Timiș privind securitatea la incendiu

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În fiecare an, mii de pacienți ajung în stadii avansate de boală, în acel punct în care vindecarea nu mai este posibilă, iar tratamentul nu mai poate schimba evoluția bolii. În acel moment, diferența o face calitatea vieții. Iar aceasta depinde, în mod direct, de existența unor specialiști în îngrijiri paliative. România este însă deficitară...
Citeşte tot articolul Citeste articolul OncoBridge – programul unic în România de internship pentru studenții UMF Timișoara care vor să descopere ce înseamnă onco-paliația
De la începutul acestui an, acțiunile polițiștilor locali privind autovehiculele abandonate s-au concretizat în 705 maşini ridicate de proprietari în urma somațiilor. În aceeaşi perioadă  90 de maşini au fost ridicate cu sprijinul Timpark. Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Ridicări și Eliberare Domeniu Public au în atenție, în continuare, situația autovehiculelor abandonate pe domeniul public,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest an, aproape 800 de maşini ridicate de pe domeniul public de Poliţia Locală şi Timpark
Ziua de 3 mai va fi ultima în care, la Muzeul Național de Artă Timișoara, va mai fi deschisă expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”. În ultimele trei zile ale evenimentului, gazdele de la muzeu vor oferi tururi ghidate gratuite, câte două pe zi. Vizitatorii vor trebui să plătească biletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Fragilitatea Eternului” de la Muzeul Național de Artă Timișoara se apropie de final. Se oferă tururi gratuite
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează în data de 7 mai, cea de-a doua sesiune de informare din acest an dedicată modificărilor din Legea nr. 307/2006 privind apărarea contra incendiillor, cu focus pe noile prevederi introduse prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modificările legislative, în prim-plan la a doua sesiune a CCIA Timiș privind securitatea la incendiu
Universitățile se confruntă tot mai mult cu scăderea posibililor candidați la studii, odată cu scăderea populației tinere, spune Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara. În paralel, piața muncii cere competențe superioare. Problema nu e una locală, ci se manifestă în majoritatea economiilor dezvoltate. „În ultimii ani, universitățile din România au început să resimtă tot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT, o nouă analiză: „Universitățile din România în era competențelor, între presiune demografică și reinventare strategică”
Iulius Town este partener al crosului T.E.A.M. Challenge, eveniment sportiv caritabil organizat de Wendhill Academy – International School. Iulius Town găzduiește creșa și grădinița Wendhill Academy, primele instituții din vestul țării acreditate în sistemul britanic Pearson, cel mai mare furnizor de educație britanică din lume. Sub conceptul „Together Everyone Achieves More”, Crosul T.E.A.M. Challenge va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cros caritabil organizat de Wendhill Academy – International School, susținut de Iulius Town
Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din România (CECCAR), filiala Timiș, anunță că mâine 28.04.2026, la sediul CECCAR filiala Timis, va avea loc premierea elevilor timişeni, clasa a XI-a, profil economic, participanți la concursul de cultura si educaţie financiar contabila, editia a IV- a, faza judeţeană, care s-a desfăşurat in Timişoara în data de 16...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CECCAR Timiș premiază elevii participanți la concursul de cultură și educație financiară
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.