SCM Poli a avut o revenire bună la Focşani, în etapa a 14-a, prima a returului, dar a fost prea târziu. Partida a fost dominată de gazde, care pe final şi-au permis să nu mai tureze motoarele. 4-0, 11-3 şi 18-6 au arătat diferenţa dintre cele două grupări în prima parte, ca la vestiare să se intre cu 19-11 în favoarea amfitrionilor.
În partea secundă, Focşaniul a jucat la siguranţă, iar Poli a avut un finiş puternic, reuşind să se apropie periculos. S-a terminat 30-28, cu ultimele patru goluri ale partidei marcate de alb-violeţi.
Au înscris pentru echipa timişoreană: Marius Sadoveac – 9 goluri, Filip Marjanovic – 6 goluri, Răzvan Trif – 5 goluri, Antonio Pribanic – 3 goluri, Flavius Cîmpan – 2 goluri, Alexandru Moldovan, Vlad Chira și Benjamin Szabo câte un gol.
Echipa va intra în vacanţă, timp de aproape o lună, mai puţin golgheterul Sadoveac care este chemat în cantonament la echipa naţională.
După 14 partide, Poli se găseşte doar pe locul 11, din 14, cu o linie de clasament cu 3 victorii, doua rezultate de egalitate şi 9 înfrângeri, 11 puncte în total.
Comentarii prin facebook