Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a.
Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate în cea mai mare parte de gazde. Timișorenii au condus o singură dată pe tabelă, chiar la debutul partidei (1-0), după care au fost obligați să ducă o permanentă cursă de urmărire. Maramureșenii au intrat în avantaj minim la vestiare, 15-14, și au reușit să își conserve ecartul până la fluierul final, blocând atacurile de revenire ale bănățenilor.
Gazdele aveau 30-24 în minutul 53, vizitatorii au reușit o serie bună strângând jocul la 31-29, dar era deja prea târziu să se mai schimbe ceva.
E clar, avem parte de cel mai echilibrat sezon din ultimii ani, iar Dinamo are companie selectă în lupta pentru titlu, cu echipa ca Minaur, Poli, Buzău, CSM București, Turda, etc.
Hugo Forsberg a fost cel mai bun marcator de la Minaur cu 8 goluri, urmat de Diocou și Kotrc, ambii cu câte 5 reușite. De la bănățeni, Boskos și Vujacic au marcar de câte 5 ori, iar Ravnic și Rogulski au avut patru goluri de fiecare.










































Comentarii prin facebook