Program special de sărbători la Iulius Town Timișoara

În perioada sărbătorilor de iarnă, toată lumea își dorește să petreacă cât mai mult timp cu familia, astfel că și Iulius Town Timișoara va avea un program special. Astfel că în prima zi de Crăciun și pe 1 ianuarie 2024 Iulius Mall și hipermarket-ul Auchan sunt închise. 

Dacă mai aveţi de făcut câteva cumpărături pentru masa de Crăciun sau de luat ultimele daruri pentru cei dragi, trebuie să știţi că atât Ansamblul Iulius Town, cât și Hipermarket-ul Auchan sunt deschise și în seara de Ajun, 24 decembrie 2023, până la ora 18.00.

Cinema City și patinoarul sunt deschise în fiecare zi, după un program personalizat, iar la Chill Bill – Games & Social Hangout vă puteţi distra zilnic, cu excepția zilei de 1 ianuarie. Orarul poate fi consultat aici.

Luni, 25 decembrie, în prima zi de Crăciun, cu toții merităm un moment de respiro, astfel că Iulius Mall și hipermarketul Auchan vor fi închise, iar de marți, 26 decembrie programul va fi cel obișnuit, în intervalul orar: 10.00 – 22.00.

Duminică, 31 decembrie, magazinele sunt deschise în intervalul orar 10.00 – 18.00, iar Hipermarketul Auchan de la ora 07:00, până la ora 18:00. În prima zi din Noul An, 1 ianuarie 2024, Iulius Town și Hipermarketul Auchan sunt închise, iar de marți, 2 ianuarie, programul revine la normal.

Ca să fiţi mereu la curent cu tot ce se întâmplă în Iulius Town Timișoara, urmăriţi pe Facebook, dar și pe site-ul www.iuliustown.ro!

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le plătească municipalității pe proprietăți în acest an. Interesul, fie pentru plată, fie pentru a verifica doar, a fost atât de ridicat încât Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara a oprit pentru scurt timp încasarea impozitelor de la persoanele juridice, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Nicolae Robu „loveşte” năpraznic în „sorosişti” şi „şarlatanul” Dominic Fritz. Cu sondajele…

În fine, fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-au ieşit „sondajele” cu care ne-a obişnuit de-a lungul timpului. Cel puţin ultimele două, care se referă la „şarlatanul” Dominic Fritz şi la „ONG-urile sorosişte”, prin care USR vrea „acapararea „justiţiei”. Două “sondaje” a lansat, pe pagina sa de Facebook, Nicolae Robu, în ultima perioadă”, ambele având...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu „loveşte” năpraznic în „sorosişti” şi „şarlatanul” Dominic Fritz. Cu sondajele…
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Transfer de senzație! Dublu campion al României și câștigător al Cupei, în alb-violet

Vorbim de cel mai important transfer al anului la Politehnica. Un jucător cu un CV impresionant vine să joace la Liga 3, dorind să pună efectiv piciorul la renașterea fotbalistă a Timișoarei. Experimentatul atacant Vlăduț Călin Morar (32 ani) este oficial alb-violet! S-a născut pe 1 august 1993, la Crișeni (SJ). Fost internațional de tineret,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Transfer de senzație! Dublu campion al României și câștigător al Cupei, în alb-violet
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

ANAF

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări la Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată, care prevăd astfel reformarea sistemului de eșalonări prin reducerea tratamentelor fiscale preferențiale și sprijinind totodată disciplina fiscală în rândul tuturor categoriilor de contribuabili. Astfel, în cazul eșalonării la plată în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vorbim de cel mai important transfer al anului la Politehnica. Un jucător cu un CV impresionant vine să joace la Liga 3, dorind să pună efectiv piciorul la renașterea fotbalistă a Timișoarei. Experimentatul atacant Vlăduț Călin Morar (32 ani) este oficial alb-violet! S-a născut pe 1 august 1993, la Crișeni (SJ). Fost internațional de tineret,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Transfer de senzație! Dublu campion al României și câștigător al Cupei, în alb-violet
Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le plătească municipalității pe proprietăți în acest an. Interesul, fie pentru plată, fie pentru a verifica doar, a fost atât de ridicat încât Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara a oprit pentru scurt timp încasarea impozitelor de la persoanele juridice, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate
În primăvară acestui an este programată demararea lucrărilor de reabilitare a pasajului de la strada Polonă. Acesta are o importanță deosebită, asigură legătura orașului cu parcul industrial din Freidorf, cu strada Polonă, și de aici, mai departe către Utvin, Sânmihaiu Român și restul localităților din această parte a județului. Pentru a nu se bloca circulația,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasajul de la strada Polonă se va amenaja un drum provizoriu pe durata reabilitării
În fine, fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-au ieşit „sondajele” cu care ne-a obişnuit de-a lungul timpului. Cel puţin ultimele două, care se referă la „şarlatanul” Dominic Fritz şi la „ONG-urile sorosişte”, prin care USR vrea „acapararea „justiţiei”. Două “sondaje” a lansat, pe pagina sa de Facebook, Nicolae Robu, în ultima perioadă”, ambele având...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu „loveşte” năpraznic în „sorosişti” şi „şarlatanul” Dominic Fritz. Cu sondajele…
De la consultații de rutină și investigații de diagnostic, până la servicii complexe integrate de ambulator pentru pacienți, toate pe bază de bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, au fost realizate în cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic CF Timișoara. Sunt 18 specialități care acoperă serviciile medicale: Cardiologie, Chirurgie generală, Dermatovenerologie, Diabet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara, extrem de aglomerat. Peste 17.000 de persoane au beneficiat de investigații gratuite în 2025
Consiliul Județean Timiș a numit un nou director la Direcția de Drumuri, Transport și Mediu. Surpriza este legată de numele persoanei, respectiv Culiță Chiș, fost director în Primăria Timișoara, de care administrația Fritz se chinuie să scape de ani de zile, ultima dată prin desfiinţarea Direcția PLMSTF, unde acesta era șef. Consiliul Județean Timiș mulțumește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Culiță Chiș a ajuns șef la Direcția de Drumuri a Consiliului Județean Timiș
Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj nu se regăsește la acest început de an. După eșecul surprizător de pe terenul CSM București și eliminarea dramatică din optimile Challenge Cup, pentru echipa în alb-albastru-negru a venit o nouă dezamăgire, în fața unui adversar de calibrui, CSO Voluntari. Ilfovencele au câștigat în minimum de seturi la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj, în scădere de formă! Eșec categoric acasă cu Voluntariul
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.