Centura Timișoara Vest, ultimul segment din inelul care va scoate traficul greu din oraș, are aprobați indicatorii tehnico-economici. Documentația a fost aprobată în ședința de guvern.
”Am aprobat astăzi în ședința de Guvern indicatorii tehnico-economici pentru construcția Variantei de Ocolire Timișoara Vest (județul Timiș)!”, a anunțat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.
Această nouă rută (13,9 km), care face parte din rețeaua TEN-T Centrală, va realiza conexiunea rutieră între Centura Timișoara, deja funcțională și Varianta de ocolire Timișoara Sud, tronson aflat în acest moment în execuție.
Conform documentului aprobat, Varianta Ocolitoare Timișoara Vest va avea profil de Drum Național cu două benzi pe sens. Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este estimată la 2,27 miliarde de lei iar finanțarea va fi asigurată prin Programul Transport (#PT) 2021-2027.
Vă reamintim că cei de la Ministerul Transporturilor au dorit transferul acestui șantier către autoritățile locale și județene, dar Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș, dar cele două instituții nu au fost capabile să se înțeleagă asupra preluării, așa că realizarea investiției se va efectua tot de către CNAIR.
Comentarii prin facebook