Ultimele zile ale acestei luni aduc și ultimele zile ale vizitării expoziției “Brâncuși: surse românești și perspective universale”. Din păcate, cei care nu s-au grăbit nu prea mai au posibilitatea să o viziteze, toate biletele disponibile la rezervare au fost epuizate.
Singura șansă să mai prindeți un loc în rândul celor care trec pragul evenimentului este să vă puneți, la prima oră a dimineții, la coadă la casieria Muzeului Național de Artă Timișoara, care găzduiește expoziția. Aici sunt oferite zilnic câteva sute de bilete, iar cei care au noroc mai pot prinde unul. Pe pagina oficială a expoziției, acolo unde se rezervau biletele, nu mai e disponibil niciun tichet în cele 20 de zile în care se mai pot vedea operele maestrului Constantin Brâncuși.
Succesul expoziției a fost unul total, fiind, probabil, cel mai apreciat eveniment din cadrul Capitalei Culturale. La concurență a fost schela cu flori ridicată în fața Operei. La finalul anului 2023 numărul celor care vizitaseră sau își rezervaseră deja un bilet la eveniment era de 100.700, anunțau organizatorii. Iată că acum biletele care se pot rezerva nu mai sunt disponibile.
Închiderea expoziției are loc pe 28 ianuarie. Organizator a fost Muzeul Național de Artă Timișoara, cu finanțarea Consiliului Județean Timiș și sprijinul Art Encounters și a Institutului Cultural Francez.
Comentarii prin facebook