Timișoara pierde, după opt ediții, un important festival

Unul dintre cele mai longevive festivaluri muzicale din Timișoara, devine istorie. Sub titlul ”Noapte bună, Timișoara!”, cei de la Vest Fest își anunță finalul organizării evenimentului.

Au fost opt ediții, dar acum Vest Fest devine istorie. Într-o perioadă în care marile evenimente muzicale devin flagship-ul atragerii de vizitatori, Timișoara rămână fără un asemenea eveniment. De ce? Nu sunt bani, nu se mai vând bilete, Primăria Timișoara nu mai dă bani, iar sponsorii privați reduc bugetele, spun organizatorii. Vă reamintim că Vest Fest a devenit, anul trecut, parte dintr-un eveniment mai larg, District 23, alături de alte două festivaluri asemănătoare.

”După 8 ediții realizate cu drag, VEST FEST a ajuns la finalul “călătoriei”. Început din dorința organizatorilor de a realiza primul festival dedicat muzicii și culturii urbane din România, VEST FEST a fost piatra de temelie a conceptului District23, primul festival format prin unirea a 3 festivaluri locale, din Timișoara, în anul în care orașul a deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii, un one-time-only event”, au anunțat organizatorii.

Aceștia oferă și explicația deciziei luate.

”Deoarece considerăm că le suntem datori celor ce ne-au trecut pragul, ani la rând, cu motivul sincer al deciziei de a opri festivalul, recunoaștem că VEST FEST a ajuns în punctul în care nu poate crește, așa cum este firesc pentru un festival. Încă din 2017, costurile de realizare ale festivalului au depins 60% de vânzarea biletelor, 25% de finanțările venite de la Primăria Timișoara și 15% de sponsorizările companiilor private. Din nefericire în ultimii 3 ani, nefăcând referire la perioada pandemiei de COVID-19, vânzările biletelor au stagnat sau chiar au scăzut, Primăria Timișoara nu a dorit susținerea evenimentului (le respectăm decizia), iar companiile private și-au diminuat bugetul disponibil, toate acestea în timp ce costurile de realizare a festivalului au crescut, culminând cu onorariile artiștilor. Toți acești factori duc la decizia irevocabilă de a ne opri din această frumoasă călătorie aici. Totodată vrem să mulțumim sincer tuturor celor care au fost prezenți la edițiile festivalului, celor care au achiziționat bilet, lor le datorăm cei 8 ani de festival”, spun cei care au pus la punct festivalul.

Dacă Vest Fest se închide, restul evenimentelor de gen trebuie să meargă înainte!

”Am vrea să le urăm mult succes și putere și celorlalte festivaluri timișorene! În spatele a 2 sau 3 zile de eveniment stau luni întregi de muncă, iar vibe-ul pozitiv al oamenilor prezenți este cea mai mare satisfacție a staff-ului implicat. Noapte bună, Timișoara!”, este finalul mesajului.

Vă reamintim că Timișoara a mai pierdut un eveniment similar ”Diskoteka”, unul care a umplut vechiul stadion al orașului, dar care după pandemie nu a mai reușit să meargă mai departe. Din fericire, mai avem alte acțiuni simiare, printre cele mai apreciate fiind Codru și Flight.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

Dinu a spus: (ianuarie 14th, 2024 at 14:21 )

Diskoteka s-a pierdut atunci când, din motive de siguranță, s-a închis stadionul Dan Paltinisanu și organizatorii l-au mutat la Craiova… Simplu…
Cu toată părerea de rău…niciun festival de genu’ nu ar trebui să depindă de bani publici… Poate organizatorii ar trebui să se întrebe de ce nu (mai) vin sponsorii spre ei și de ce nu se (mai) vând bilete (poate prețul prea mare raportat la artiștii invitați)…
Iar asta cu „noapte bună Timișoara” e ca mucii în fasole…
Decât 3! festivaluri slabe, mai bine 1-2 sănătoase și fără cerșit bani publici.

Rural Dub a spus: (ianuarie 14th, 2024 at 14:48 )

Alții de factură solară: fără ei, se lasă noaptea și de-aia-i urează Timișorii „Noapte bună!”
Unde-am mai văzut pattern-ul ăsta comportamental? Hmmmmmm…..
Băi, puțoilor, nu mai bine mulțumiți Timișorii care totuși, cu Robu, cu Fritz, v-a susținut festivalul, parțial, dar v-a susținut ? O fi muzica pe care-o promovați „urbană”, da’ voi, nu prea! Și mai încercați să căscați ochii la situația economică.

Strada X a spus: (ianuarie 14th, 2024 at 15:14 )

Măcar Gayfestul și Pride ul lui Fritz/USR merg mai departe, ceea ce este absolut sublim.

Spaniolu' a spus: (ianuarie 14th, 2024 at 16:53 )

În tunelurile dacice, mama proștilor e mereu însărcinată prin inseminare cu aplicații web din anii 1980′.

Radu a spus: (ianuarie 14th, 2024 at 17:11 )

@Strada X…ce faci Jack? 😀 )))

cetatean a spus: (ianuarie 14th, 2024 at 20:33 )

@Radu. Ce să facă… Nu găsește nici femei nici bărbați și este frustrat. Are probleme mari de stimă de sine, probabil se mai adaugă impotență.

Rumburak a spus: (ianuarie 14th, 2024 at 21:17 )

Ce câștigă un oraș de la mii de festivalieri, sau cum sunt numiți?
Industria Horeca e privată și orașul nu câștigă nimic dacă ei au clienți.

Stefanel a spus: (ianuarie 14th, 2024 at 22:32 )

Fratilor, sunteti complet debusolati, sunt convins ca habar nu aveti ce implica organizarea unui festival, dar adevarat e ca trebuie sa se autosustina cumva.Asta e f greu in vremurile astea.

bocsig a spus: (ianuarie 15th, 2024 at 10:34 )

Festivalurile serioase isi asigura bugetul din sponsorizari si bilete, nu din banii primariei. Autoritarile le asigura conditii si servicii gen salubrizare, acces.Eu nu imi amintesc vreodata sa fi avut la Vest Fest trupe serioaase, niciodata nu m-au convins sa cumpar bilet. Cu bani de la primarie e usor sa faci un festival.

Puscasu a spus: (ianuarie 15th, 2024 at 11:13 )

Festivalul de jazz va mai fi în iulie anul acesta? Că vreau să ajung și eu!

Puscasu a spus: (ianuarie 15th, 2024 at 11:15 )

Festivalul de jazz va mai fi în iulie anul acesta? Că vreau să ajung și eu! Eu sper ca măcar jazzul să facă diferența între privat și statul de drepți!

Lucian a spus: (ianuarie 16th, 2024 at 14:08 )

Bine ca altii pot… ex. Clujul !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.