Cică PSD şi PNL negociază în aceste zile încă un „deceniu de stabilitate”. Observaţi autoironia cu „stabilitatea” într-o perioadă în care fermierii, transportatorii, medicii şi alţii sunt în stradă, se pregătesc dascălii. Aşa stabilă cum e, România e ca un butoi sub presiune, la care dacă se sparge o doagă şi se repară, imediat crapă alta. Nu mai vorbesc de mediul privat, antreprenorii trezindu-se în fiecare dimineaţă întrebându-se disperaţi: „Oare ce taxe ne-o mai pune Guvernul azi?”. Fiindcă în România „stabilă” domeniul fiscal se schimbă precum vremea. De unde orice predictibilitate în mediul de afaceri doar Nostradamus o poate desface. De descurcat se mai descurcă doar şmecherii mufaţi la banul public şi susţinuţi politic.
Dar să revin la deceniul de împliniri măreţe ce ni-l deschid în faţă cei din PSD şi PNL. „Stabilitatea” pe zece ani a fost solicitată de PSD în schimbul acceptării comasării alegerilor, ultima găselinţă fiind gruparea scrutinului european cu cel local. Printre punctele „stabilităţii” figurează şi candidat comun la preşedinţia României, evident unul de la PSD. Eventual, se poate merge şi aici pe „rotaţia” exersată la guvern, iar peste cinci ani să fie suţinut un PNL-ist. Aceasta e cea mai importantă funcţie pusă pe masa „stabilităţii”, dar sunt şi altele: comisar european, candidat la Primăria Capitalei etc.
Aceste negocieri aduc însă ca o partidă de poker între cei din PSD şi PNL. Diferenţa este că primii îşi ţin cărţile „acasă”, în timp ce PNL-iştii se autovulnerabilizează jucând cu cărţile pe masă, dându-le PSD-iştilor un mare avantaj. Mai explicit, comasarea alegerilor le convine din punct de vedere politic ambelor partide. Ba PSD-iştii au chiar mai mulţi primari decât PNL-iştii. E drept şi faptul că ai PSD-iştlor sunt ceva mai disciplinaţi, respectiv se pot mobiliza şi atunci când scrutinul nu-i priveşte în mod direct.
Dar în mare, ambelor partide le convine având împreună în jur de 90% din primarii şi preşedinţii de consilii judeţene din ţară. Numai că PSD-iştii n-au făcut un capăt de ţară din comasarea alegerilor, spre deosebire de PNL-işti care de mai bine de un an au pus această comasare în fruntea agendei lor politice. Normal oarecum, forţa PNL mai stând doar în batalionul de primari şi aleşi locali. Numai că la PNLse vede o incredibilă disperare în a-şi atinge acest scop. Deruta e la paroxism, fără implicarea primarilor, PNL nu are cum să obţină mai mult de locul trei, poate chiar patru.
Ca să motiveze „binefacerile” comasării alegerilor, liderii PNL au ridicat un munte de explicaţii ridicole. Alina Gorghiu vorbea că această comasare vine spre… binele copiilor, iar Rareş Bogdan (acelaşi papiţoi penibil) spunea că banii astfel economisiţi merg la pensii (sic!). Sigur, pe Bogdan îl priveşte comasarea la nivel personal, nemaivând un loc tocmai eligibil pe lista PNL. Iar când vezi atâta exasperare, evident că PSD joacă tare şi va cere mult, mult de tot. Chestia că după cinci ani preşedintele PSD se va retrage pentru a lăsa locul unui PNL-ist e o glumă extrem de proastă. Nici PNL-iştii nu cred în ea, dar se vor preface de nevoie că cred. Cât vor ceda PNL-iştii în aceste negocieri pentru a-l salva pe Nicolae Ciucă şi a obţine două-trei locuri de europarlamentari în plus, rămâne de văzut. Dar un lucru e clar. Acel „deceniu de stabilitate” invocat de PSD nu va fi altceva decât alţi zece ani de sclavie pentru PNL. Unii ar spune şi o execuţie ritualică…
P.S. Ce degringoladă o fi în PNL după ce DNA l-a săltat pe Iulian Dumitrescu, unul dintre cei mai bogaţi şi influenţi lideri ai partidului! Şi asta fiindcă oamenii chiar erau convinşi că Klaus Iohannis le ţine spatele în faţa justiţiei (şi a serviciilor). Or Iulian Dumitrescu se numără printre oamenii de bază ai preşedintelui care doar la PNL-işti mai are are o oarecare relevanţă.
Comentarii prin facebook