Alin Nica afirmă: “Timișul nu este de vânzare”

Alin Nica, președintele PNL Timiș, a susținut, astăzi, alături de aleși ai partidului, o declarație de presă în fața sediului liberalilor timișeni.

Nu putem să nu remarcăm faptul că alături de Nica nu s-a aflat și Nicolae Robu, candidatul PNL la Primăria Timișoara. De asemenea, alături de președintele filialei Timiș s-au aflat și mulți dintre contestatarii lui Nica.

“ Mesajul principal pe care vreau sa vi-l transmit este că Timișul nu este de vânzare. Timișul nu este de vânzare pentru funcții pe persoană fizică. Mi s-a făcut oferta să fiu senator ca să îl las pe Simonis să candideze. Am refuzat”, a spus Alin Nica, vineri.

„Mita” primită era un loc de senator pentru Nica, respectiv eliminarea contracandidaților pentru primarii liberali, la schimb cu retragerea sprijinului pentru Nica.

„Timișul nu este de vânzare în schimbul unor tranzacții electorale. Primarii PNL au primit oferta să dea Consiliul Județean, să îmi retragă sprijinul, pentru că așa nu li se vor pune contracandidați PSD în localitățile lor. Însă la Simonis, până  și ofertele sunt mincinoase. La mai puțin de 48 de ore de la ofertă, la Moșnița Nouă unde îl avem primar în funcție pe Florin Bucur, a apărut un candidat independent: chiar fratele lui Simonis. Varianta propusă de Simonis Timișului, nu este o alianță, ci un mijloc de a scăpa de votul real al cetățenilor. Sunt inacceptabile listele comune….”, a mai spus liderul PNL Timiș.

El afirmă că e și rămâne liberal.

” Nu mă dezic de PNL. Suntem cu toții aici pentru că suntem liberali și vrem să mergem în fața oamenilor, ca ei să ne aleagă sau să ne respingă. Acesta este sensul democratic al alegerilor. Cu toții vrem să ne prezentăm ca liberali, cu toții avem încredere în rezultatele noastre, în munca depusă în comunitățile noastre. Pe ceea ce am construit noi până acum în Timiș, nu permitem nimănui să se cațere, în special nu lui Simonis. Dacă vom fi înlăturați din PNL, rămânem liberali. Sperăm să purtăm un dialog cu argumente și să nu ajungem nici acum, nici vreodată, pe viitor, la astfel de variante. Suntem siguri că persoanele din conducerea PNL național vor înțelege specificul local al Timișului și spiritul Timișoarei. Aici, în Timiș, în 1989 s-a reaprins libertatea, iar PNL, de atunci, a protejat-o și a dus-o mai departe, în toate formele ei. Acum, în acest an electoral, avem, pentru prima dată după Revoluție, șansa, oportunitatea istorică ca PNL să fie și la Consiliul Județean și la Primăria Timișoara. Toate cercetările sociologice, pulsul comunităților, oamenii cu care discutăm zilnic, ne îndreptățesc să credem, chiar să fim siguri, că în 9 iunie, Timișul și Timișoara vor avea ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum: același partid și o viziune unitară, coerentă.PSD a lansat o bârfă: că indiferent în ce variantă, Simonis va câștiga chiar dacă filiala PNL Timiș va fi destrămată. Nu, dragi colegi, Simonis nu va câștiga oricum. Dincolo de diferența dublă de procent la intenția de vot în favoarea mea, din partea oamenilor de bună credință din județ, am discutat cu colegii primari, și, cei care nu vor fi înlăturați în caz de alianță impusă cu PSD-ul, tot nu vor vota Simonis și nu vor încuraja locuitorii din comunităților lor să aleagă PSD. Însă cel mai bine este să îi las chiar pe ei să își exprime punctul de vedere”., a afirmat președintele liberalilor timișeni.

Nica susține că nu are în vedere demisia din PNL.

“Nu imi dau demisia, mă lupt până la capăt pentru PNL. Dacă colegii din PNL național aleg să mă excludă sau să ia vreo masura impotriva mea, eu voi fi împăcat cu ideea că tablourile bratienilor să nu cadă jos de rușinea că au demis un președinte liberal pentru a oferi județul PSD. Eu fac apel la colegii nostri de la centru sa ia decizia rațională, corectă, o știm cu toții care este, si sa nu ajungem in situatii in care sa avem o nouă dizidență din PNL, conflicte interne”, a mai spus Nica.

El a admis că a primit oferte de a trece la. Forța Dreptei, dar și de la alte partide, dar ca nu asta își dorește.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

19 comentarii pentru acest articol

Giugiuca a spus: (martie 22nd, 2024 at 14:00 )

Vai de capul nostru, cu comasatii astia.
Ne ducem naibii de rapa. Au cumparat si televiziuni si presa, tot!
USL2 asta ne mai lipsea, multumita ficusului bandit.
Vedeti ce se intampla cu economia, armata, spitalele, justitia, datoria publica, inflatia s.a.

vorbitul întreține și dezvoltă centrul vorbirii a spus: (martie 22nd, 2024 at 14:39 )

„Aici, în Timiș, în 1989 s-a reaprins libertatea, iar PNL, de atunci, a protejat-o și a dus-o mai departe, în toate formele ei.”
Flacăra libertății (și nu libertatea) s-a aprins la Timișoara, nu la Orțișoara sau Valcani.
Când s-a aprins făclia libertății, PNL nu exista.
Etc. etc. etc.
Dacă Timișul și Timișoara vor ajunge, prin absurd, la PNL, nici vorbă de viziune unitară și coerentă, la ce culori vor avea consiliile respective!!!

Daniel a spus: (martie 22nd, 2024 at 14:47 )

Dupa ce am vazut pana acum din partea conducerii PNL Timis nu credeam ca Alin Nica va avea curajul sa se impotriveasca sforarilor de la centru, o rara ocazie sa fim surprinsi placut de un om politic prin care si-a castigat mult respect.

maria a spus: (martie 22nd, 2024 at 15:08 )

Desigur.

Doar de vanzare pentru Simonis 🙂

Ovidiu a spus: (martie 22nd, 2024 at 15:19 )

@Daniel cat ti.au trimis Dinu si Cristestii sa postezi pa aici? lasa prostiile si treci la maturat parcul ca te dau astia afara de la Horticultura si iti mai ramane doar Retimul ca alternativa

Alexandru a spus: (martie 22nd, 2024 at 15:24 )

Nu este o tragedie un scor mic pentru PNL la alegerile locale și naționale. Au fost votați de 7 % dintre alegători în 2000. Tragic este pentru actualii lideri PNL care vor pierde funcții, putere și prestigiu.

Dan a spus: (martie 22nd, 2024 at 15:32 )

Se porcaie gunoaiele intre ele. Ma duc sa-mi fac popcorn 🙂

Daniel a spus: (martie 22nd, 2024 at 15:58 )

@Ovidiu
Spre deosbire de tine care te supui disciplinei de partid, eu doar imi exprim opinia.

Andreia cu Dichis a spus: (martie 22nd, 2024 at 16:18 )

Zice Ni(mi)ca: „…în 1989 s-a reaprins libertatea, iar PNL, de atunci, a protejat-o și a dus-o mai departe, în toate formele ei ” !!! Bai, nu va e rusine?
Sunteti aliati si aveti si in partid fosti comunisti, securisti, plagiatori, hoti, corupti, covrigari etc.
Despre ce vorbim???
Este o insulta pentru timisoreni sa vorbesti tu, NIMICULE, despre libertate!
Cu voi la conducere o sa ajungem o tara bananiera!

dan a spus: (martie 22nd, 2024 at 16:37 )

NIca e o nulitate absoluta in materie de administratie, care nu a reusit sa faca nimic major pe perioada mandatuui pt judetul Timis. Omul nu are deloc trecre la centru si acum se razbuan pe centru transformand judetul Timis in un judet captiv, luat pe persoana fizica de el. Ce gunoi mai frate…. In caz ca nu stiti ce au reprezentat liberalii pt Timis, haideti sa mai spicuim cate ceva spre aducere aminte:
1. Coifan a facut un PTF la cenad pt trafic mic in loc de unul pt trafic greu, condamnand zona Sannicolau la costuri mari pt companiile de acolo cu pretul pierderii de eficienta economica.
2. Deputatul Cristian nu a vrut spital regional la Timisoara spunand ca „timsoreniinu sunt buricul paantului”
3. Prefectul Draganescu a rata cu brio investitia Mercedes.
4. Iar acum Alin nica nimica nu a facut nimic major pt timis, ba mai mult a sabotata constant pe fritz si pe simonis in demersurile acestora de a ajuta proiectele Timisului.
Aline, trebuie sa pleci. Daca te incapatanezi sa ramai, judetul va fi clar condamnat la marginalizare in urmatorul manadat ca sa ai tu un loc la CJT. Sacrifici dezvoltarea unui judet pt o satisfactie persoanala si marunta.
Aline, aia cu care te puneai pe afis in campania din 202, te-au parasit toti. Ma uit pe un astfel de afis si vad ca ai ramas fara sprijin mai nene din partea lor. Si l-ai reactivat si pe robu l aprimaria TM… Trebuie sa pleci Aline. Nu esti ce trebuie. Aidecenta si pleaca lasand o sansa judetului la sprijin guvernamental.

Dan A. a spus: (martie 22nd, 2024 at 17:00 )

„Timisul nu e de vanzare”, adica e al lor, al PNL-istilor? Ca daca nu e al lor, de unde stiu, si cu ce drept fac afirmatia?
Teme serioase nu se abordeaza acum (culorile tramvaielor, daca a predat Fritz stalpii, etc.)?

Leo di taio a spus: (martie 22nd, 2024 at 17:03 )

Unde este liberalul candidat la Primăria Timișoarei? De cinstit ce e nu a participat la meeting să nu cumva să îl faulteze cei din București,sau poate avea zi de meci(minim 10 goluri) „cum nu vi tu Țepeș DOAMNE) Toți sunteți setați (preocupați) de ciolan si afacerile personale.NICI UNUL nu pune pe primul plan problemele Timișoarei și ale timișorenilor. RUȘINE.

Nemo a spus: (martie 22nd, 2024 at 17:32 )

Nici măcar în ultima clipă liberalii sub „înțeleapta conducere” a duetului Nica- Groza nu realizează că au dat partidul de gard, în plus Nica iese ca șoarecele beat din siloz și caută mâța s-o fwută.
Auzi la el, flăcări, scântei,…, lupte, prin foc, prin spăngi și mii de baionete, revoluție, ce mai ca la Plevna, brrrrr!
Și încă ceva domnu Nica, da cu partidul liberal acum patru ani ce ai avut, că l-ai pus pe tavă in Timișoara USR- ului ca să obții la schimb președinția consiliului județean?
Era la mintea cocoșului că o să va încalece Ciolacu, se vedea și de pe Lună. In loc să mergeți la anticipate v-ați aruncat repede capră in fata PSD cu tot cu Hoha. Dacă mergeați la anticipate aveați mai multe șanse să mai câștigați electorat. Așa ciocul mic.
Nica, să mori de râs nu alta.

liberal a spus: (martie 22nd, 2024 at 17:32 )

@dan, perseverezi în prostie. Ți s-a explicat că la PTF Cenad, maghiarii nu au fost de acord cu traficul greu. Ca și la viitorul PTF Beba Veche. Chiar te ambiționezi să arăți că ești dezinformat? Trezeste-te omule!

Draghia Bogdana a spus: (martie 22nd, 2024 at 17:33 )

Ce coincidenta.

Exact de cand scrieti mai multe articole cu referire la afacerile lui Nica de atunci aveti si mai multi asa zisi suporteri anti Fritz care spun ca isi „exprima opinia”. Poate opinia de partid galben.

Donimic a spus: (martie 22nd, 2024 at 19:44 )

De-a dreptul scarbos asaltul USR-ist pe comentarii. Vaisamarsti,

Ochiul Limpede a spus: (martie 22nd, 2024 at 19:48 )

A venit momentul ca cele două partide pnl și psd sa primească o lecție din partea alegatorilor .Tot pârlitul ajunge senator sau deputat ,se pun pe liste iar în urma unor înțelegeri democratice devin înalti demnitari,parveniți cu etichetă și pùrtători de interese de grup.În județul timiș până si mortul este îmormântat pe filieră de partid psd-pnl.Totul este politizat de la femeia de serviciu, portar ,director de școală și alte funcții mai mici sau mai mari obținute sub sloganul meritocrației😅.Când se simt amenințați,demnitarii fac apel la principile democrației,pozând în victimele nedreptății.Nica are dreptate doar că pnl-ul face acest joc de ani buni iar postura de partid tampon pentru psd sau pdl a convenit multor aleși din trecut dar și din prezent.

Miha a spus: (martie 23rd, 2024 at 01:40 )

Discuții fără nicio concluziue…
Dacă dl. Nica A. nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor pe care le-am avut în 2020, acoradați-i măcar șansa să candideze și astfel oamenii îl vor taxa pt. ceea ce nu a făcut….
Poate e slab….dar nu mi se pare onest ca cineva de la București să hotărască soarta județului Timiș și să limteze candidatura unei persoane care acum 4 ani a căștigat detașa CJT și care are în spate peste 100.000 de voturi…
Dacă vrem democrație, trebuie să ni se ofere șansa să și alegem….

Hotul a spus: (martie 23rd, 2024 at 09:09 )

Nica este un infractor. Impreuna cu primarul Groza sunt de DNA. Ei stiu ca timpul lor este limitat si se agata de putere. Dar bratul legi este lung. Sper ca toti ceilalti primari in frunte cu primarul din Buzias sa nu fie luati de prosti. Succes DNA

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica

Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din zona de sud a Timișoarei, introducerea liniei de tramvai pe strada Gării a demarat, la doar câteva zile de la predarea de către primărie a amplasamentului. De asemenea, se avansează și cu proiectul montării liniilor în zona pasajului Solventul, care se vor lega de noul traseu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat spargerile pe strada Gării. Se lucrează și la liniile din pasajul Solventul/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.