Luni, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Lugoj sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj au reținut un tânăr bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În fapt, la data de 24 februarie, în…
Directorul general al SC Horticultura, Dan Rusu, a fost demis de Consiliul de Administraţie
Consiliul de Administrație al SC Horticultura SA a decis în ședința din data de 4 martie 2024 să încheie colaborarea cu managerul societăţii, Dan Rusu, respectiv să încheie unilateral contractul de mandat. Pănă la organizarea unui concurs, manager interimar va fi directorul de dezvoltare din cadrul societăţii, Mircea Vancia. Potrivit unui comunicat de presă al…
Primăria Timișoara anunță deja redeschiderea Ștrandului Termal. Oamenii municipalității au intrat cu flexul și ciocanul pe proprietate/FOTO + VIDEO
Cu ajutorul unor muncitori care au tăiat lacătele de pe ușa de intrare în incinta ștrandului ZHH (fostul Termal) oamenii Primăriei Timișoara au reușit luni să intre în incinta acestuia. Municipalitatea a anunțat că locația ”a revenit astăzi orașului după un lung șir de procese” și că va fi redeschis de către Primăria Municipiului Timișoara…
Continuă în ritm susținut lucrările la Centura Sud/FOTO
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că lucrările de relocare a rețelei electrice LEA 220 kV pe cele 3 sectoare de interferență cu varianta de ocolire Timișoara Sud, în zona localității Moșnița Nouă, au fost finalizate. Echipele de muncitori lucrează în continuare în mai multeschimburi, 24 de ore din 24, la partea de…
Colterm are, în continuare, combustibilul necesar termoficării. Au fost mai multe incidente la rețelele de alimentare
Compania de termoficare a Timișoarei, Colterm, anunță că în continuare stăm bine cu stocurile de combustibil, mai bine decât în urmă cu un an. La finalul lunii februarie 2024, stocul de cărbune era de 17.160 tone, față de 12.998 tone în perioada similară a anului trecut. În continuare, necesarul de combustibil se aprovizionează în mod…
CNAIR introduce un sistem special, cu senzori, care va scurta timpii de prelucrare a TIR-urilor la intrarea în țară pe la Nădlac/VIDEO
Sistemul cu senzori de la intrarea în țară a camioanelor, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac 2, care cântărește automat automarfarele a fost extins cu o bandă specială și pe sensul de intrare în țară. Același sistem a fost introdus acum un an și pe direcția de ieșire și a fost un succes,…
UPT continuă să inoveze în inginerie. Dr. Diana Andone a fost aleasă pentru poziția de vicepreședinte al IEEE Education Society
Dr. Diana Andone, director al Departamentului de ID/IFR și Educație digitală al Universității Politehnica Timișoara, a fost aleasă să ocupe poziția de vicepreședinte în cadrul asociației mondiale IEEE, Education Society. Cu o carieră solidă în cercetare, inovare și educație, dr. Diana Andone a avut un impact semnificativ în promovarea tehnologiilor digitale avansate și a educației…
Au demarat lucrările la noul stadion ridicat de Primăria Timișoara în Calea Buziașului/FOTO
Un moment festiv, clasic, cu o capsulă a timpului îngropată pe terenul unde se va ridica stadionul municipal, finanțat din banii Primăriei Timișoara, a marcat demararea lucrărilor la obiectivul amintit. Braț la braț, primarul Dominic Fritz, cel care a aprobat finanțarea, și viceprimarul Cosmin Tabără, care s-a ocupat de punerea în operă a proiectului reînnoit…
A început simularea la BAC! Luni s-a dat proba la română
Simularea examenului naţional de Bacalaureat a început luni cu proba scrisă de Limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Marţi este programată proba scrisă obligatorie a profilului, iar miercuri – proba scrisă la alegere a profilului sau specializării. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe data de 7 martie proba scrisă…
Întâlnirile CCIAT de pregătire a Forumului International de Afaceri se apropie de final
În perioada 27 – 29 februarie a.c., președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a revenit la București pentru o nouă rundă de întâlniri cu conducerile Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, Camerei de Comerț Româno-Germane și Camerei de Comerț Italiene pentru România. Scopul principal al vizitelor a fost acela de a discuta în detaliu despre participarea acestor…
Demolare și licitație pentru constructor în paralel, pentru noul stadion. Deocamdată, propunere teoretic realizabilă
O soluție propusă pentru accelerarea ridicării unui nou stadion de mari dimensiuni la Timișoara ar fi realizarea, în paralel, a demolării actualei arene deja închisă circuitului sportiv, și a licitației pentru desemnarea constructorului care să se ocupe de cea nouă. Deocamdată, soluția pare doar … teoretică. Deputatul PSD de Timiș, Alfred Simonis, a vorbit despre…
Un nume “supergreu” revine în ring în gala de la Timișoara
În cadrul galei BFC 4 de la Timișoara din 27 aprilie, în cadrul căreia campionul mondial IBA Flavius Biea își apără centura, organizatorii au confirmat prezența în ring a unui alt nume supergreu din boxul mondial, Cristian Ciocan. Cunoscut și drept Christian Hammer, pugilistul este originar din Pechea, județul Galați, ca și celebrul său “frate…
Săptămâna decisivă. Îi „comasează” PSD pe PNL-işti şi în Timiş?
Mai sunt doar cinci zile până când se intră în ultimele trei luni dinaintea alegerilor locale devansate intempestiv pentru a fi comasate cu cele europarlamentare, pe data de 9 iunie. Aşa cum se ştie, la scrutinul europarlamementar, sub pretextul luptei împotriva extremismului PSD şi PNL vor merge pe liste comune. (E greu de înţeles ce…
Sejur de şapte zile all inclusive în Alanya – Turcia, cu As Tour Timişoara
Agenția de turism As Tour – Timișoara vă oferă ocazia să vă oferiți un început de toamnă reușit, alegând o ofertă de neratat: sejur Alanya – Turcia în perioada 20 – 27 septembrie. Tarifele încep de la 710 euro de persoană într-un hotel de cinci stele all inclusive. Agenția de turism As Tour – Timișoara…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 4 martie 2024
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 04.03.2024, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.