Stirile din ziua: 20 martie 2024

S-a stins primul român nominalizat la “Balonul de Aur”! A fost antrenor la CFR Timişoara

S-a stins primul român nominalizat la “Balonul de Aur”! A fost antrenor la CFR Timişoara

Dumitru „Take” Macri s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani, la Paris, acolo unde a locuit în ultimii ani. Născut pe 28 aprilie 1931 la București, Dumitru Macri a evoluat în întreaga sa carieră doar pentru Rapid, în perioada 1950-1965, unde a câștigat Cupa Balcanică în 1964. A îmbrăcat tricoul echipei naționale

Cum a jucat Alfred Simonis preşedinţia CJ Timiş la masa negocierilor PSD-PNL pe traseul Timişoara-Braşov-Bacău-Sectorul I Bucureşti

Ceea ce părea de neconceput la un moment dat este pe cale de-a se oficializa. PNL cedează către PSD preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş cu toate că are titular în această funcţie chiar pe preşedintele organizaţiei judeţene, Alin Nica. La această soluţie s-a ajuns după lungi negocieri pe traseul Timişoara-Braşov-Bacău-Sectorul 1, marele artizan fiind preşedintele PSD

Se ia apa joi şi vineri în Timişoara şi judeţ. Vezi zonele cu probleme

Joi, 21 martie, între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei în Giarmata Vii, pe străzile Teilor, Platanului, Pelicanului, Cocorului, Berzei și Privighetorii, pentru executarea unei conectări de conductă pe strada Teilor. Tot joi, între orele 9-16 presiunea va fi scăzută în Moșnița Nouă și Moșnița Veche pentru lucrări la Gospodăria de Apă. Joi și

Se aleg furnizorii de mobilier și echipamente IT pentru 1.300 de săli de clasă din Timișoara

La Timișoara se caută furnizori pentru mobilă în valoare de 25 de milioane de lei. Proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Timișoara” urmează să ofere dotări pentru 1300 de săli de clasă, din 60 de unități. Acum are loc evaluarea ofertelor

Montarea grinzilor la pasajul Centurii Sud, în Freidorf, a fost finalizată cu succes/VIDEO

Operațiunea de montare a celor patru grinzi de beton din pasajul care va supratraversa drumului spre strada Polonă din Freidorf, respectiv spre Sânmihaiu Român, a fost finalizată cu succes. Antreprenorul român care se ocupă de realizarea centurii Sud de ocolire a Timișoarei a finalizat operațiunea în timp. În cursul zilei de miercuri a avut loc

Vrei să petreci mai puţin timp pe telefon? Iată cum

Smartphone-ul este una dintre cele mai importante invenţii ale secolului. Precum multe alte invenţii deosebite, acesta vine la pachet atât cu avantaje, cât şi cu dezavantaje. Ce-i drept, acesta ne ajută să comunicăm mai uşor, să accesăm informaţii în câteva secunde sau chiar să lucrăm de oriunde. Pe de altă parte, smartphone-ul ne poate capta

Mai puţine droguri în stradă! Traficanţi, arestaţi în Timişoara

Marţi, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat 10 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada ianuarie 2023 – martie 2024,

Un aparat electrocanic lăsat sub tensiune a distrus o întreagă casă

Miercuri dimineaţa, ISU Timiş a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă (P+M) în localitatea Dudeștii Vechi. A fost alertată Secția de Pompieri Sânnicolau Mare și la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În sprijin a acționat şi SVSU Dudeștii Vechi. Incendiul s-a manifestat

Primăria vrea delimitarea clară a zonelor din Timișoara, care vor fi supuse regenerării urbane

Specialiștii Primăriei Timișoara au realizat delimitarea clară a patru zone din oraș, care vor fi favorizate și vor beneficia de proiecte ample de regenerare urbană. Este vorba de Piața Victoriei – Operei, Fabric, Iosefin și Dacia, iar consilierii locali trebuie să aprobe delimitarea acestora. Municipalitatea pregătește implementarea a patru operațiuni de regenerare urbană, pentru tot

Primăria Timișoara preia un teren de la Liceul Leonida pentru a face bucla de întoarcere a tramvaiului 5

Cum planurile de rezolvare a pasajului subteran pe sub liniile de cale ferată de la Solventul nu au un orizont prea apropiat de finalizare, Primăria Timișoara se vede nevoită să facă din nou o buclă de întoarcere pentru tramvaiul 5 în zona amintită. Pentru ca aceasta să devină realitate, municipalitatea trebuie să retragă dreptul de

Meci demonstrativ de rugby cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down

Joi, 21 martie, începând cu orele 15:30, pe stadionul de rugby din zona Ronaț, un eveniment special va avea loc pentru a marca Ziua Mondială a Sindromului Down. ACS Ambasadorii Speranței Timișoara, echipa care va reprezenta Special Olympics România la prestigiosul turneu internațional Special Olympics de Rugby Tag de la Paris, alături de copiii Centrului

poștă

Grevă de avertisment a poștașilor din Timiș. Cer bani în plus la salariu și semnarea contractului colectiv de muncă

Timp de două ore, poștașii din Timiș, alături de colegii lor din toată țara, au ieșit în stradă pentru o grevă de avertisment. Ei solicită salarii mai bune, dar și semnarea contractului colectiv de muncă la nivel național. Cei mai mulți poștași câștigă salariul minim pe economie, în consecință solicită o majorare de 400 de

Primarii PNL din Timiş iau cu asalt Capitala: „Nu putem pune pe tavă judeţul la PSD”

Peste 30 de primari, viceprimari, lideri de organizaţii locale şi consilieri judeţeni se deplasează, la această oră, spre Bucureşti pentru a protesta vizavi de vehiculata cedare la PSD a preşedinţiei Consiliului Judeţean. Ei solicită ca PNL să candideze pe liste separate de PSD la preşedinţia CJ Timiş şi Primăria Timişoara. Liberalii timişeni vor merge la

Premieră în judeţul Timiş. La Dumbrăviţa a fost inaugurat primul cabinet stomatologic şcolar înfiinţat după 1990

La Şcoala Gimnazială din Dumbrăviţa a fost inaugurat, marţi, primul cabinet stomatologic şcolar, înfiinţat în judeţul Timiş după 1990. De acum încolo cei peste 1.500 de elevi ai şcolii vor beneficia de servicii stomatologice gratuite la cabinetul înființat chiar în incinta școlii.  O premieră nu doar pentru Dumbrăvița, ci pentru întregul județ. În comuna limitrofă

Editorial de Ino Ardelean

„Dominic n-a făcut nimic”. Dar ce realizări măreţe avea dacă accepta oferta PNL!

„Dominic n-a făcut nimic!”. Acesta este sloganul „constructiv” cu care PNL Timiş şi candidatul Nicolae Robu atacă precampania electorală şi, foarte posibil, vor marşa şi în campania electorală pentru alegerile din 9 iunie. Nu intru în discuţii ce şi cât a făcut Dominic Fritz în cei trei ani şi ceva de mandat. E treaba lui

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2024

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2024, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.

Etichete:
Top