Alin Nica, categoric: ”Vreau să îl contracandidez pe Simonis”

Aflat în conflict deschis cu conducerea centrală a partidului din care face parte, Alin Nica spune că în trecut i s-a sugerat să candideze la Primăria Timișoara, dar și să lanseze atacuri murdare împotriva ”dușmanului” Alfred Simonis, respectiv a lui Nicolae Robu, dar a refuzat un asemenea comportament. Acum, vrea doar să îl candideze pe Simonis.

Liderul PNL Timiș spune că el își dorește să îl candideze pe Simonis, el reprezintă dorința celor 40 de primari liberali din județ. Este inaceptabil ca un reprezentant al PSD să stabilească ce și cum se întâmplă în PNL Timiș, Simonis dorește dezintegrarea filialei locale a PNL, spune Nica.

”Dorința mea, a filialei PNL Timiș și a celor peste 40 de primari, este una simplă: competiție electorală cu PSD, nu blat cu „arbitrii” de la București. Vreau să îl contracandidez pe Alfred Simonis deoarece este inacceptabil ca un psd-ist să stabilească regulile de joc pentru filiala PNL Timiș. În momentul de față, PNL Timiș are un număr record de primari, are o organizație județeană de care sunt mândru și mai ales, PNL Timiș are coloană vertebrală. Ce vrea Simonis în Timiș, nu este o alianță politică ci dezintegrarea filialei PNL”, a anunțat Alin Nica. 

El spune că nu a dorit funcții … alternative și că nu a acceptat sugestiile de atacuri murdare a adversarilor politici. Și nu numai,

”Am fost întrebat de mai multe ori de ce nu accept funcțiile de consolare primite în locul candidaturii la ConsiliulJudețean Timiș. Am fost îndemnat să candidez la Primăria Timișoara și am fost încurajat să mă întorc cu atacuri murdare împotriva luiSimonis sau a lui Robu. Nu voi face nimic din aceste lucruri deoarece am repere clare și știu motivul pentru care oamenii mă susțin. Amfost și rămân o prezență curată în politica din Timiș. Cred în bun simț, atât în politică cât și în viața de zi cu zi. Cei care mă cunosc personal pot confirmacă niciodată nu am vânat funcții, nu am orgolii și caut să îmi trăiesc viața în echilibru”, a mai spus liderul PNL Timiș.

Oamenii liberali din adiministrația comunelor și orașelor timișene nu sunt de acord să se închine în fața lui Simonis, susține liderul PNL Timiș.

”Înțeleg lupta politică a lui Simonis dar nu sunt de acord cu ea deoarece lovește în colegii din PNL. Luni de zile, ani chiar, primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, șefi de organizație, responsabili de zonă, au muncit în comunitățile lor, au câștigat respectul alegătorilor și nu vor să se închine PSD-ului.”

Pentru Nicolae Robu are un mesaj special, Nica sugerează că ar fi fost fair play dacă venea alături de oamenii filialei și nu să se ducă la poze pe centură, alături de șefii PNL și PSD, ar fi făcut-o pentru membrii liberali nu pentru Nica.

”Înțeleg și poziția lui Nicolae Robu care își dorește foarte mult candidatura la Timișoara, dar cred că ar fi fost mai bine dacă venea alături de filiala PNL Timiș, în Piața Unirii. N-ar fi venit pentru mine ci pentru cei care susțin spiritul și valorile Timișoarei”, a încheiat Alin Nica.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Anton a spus: (martie 23rd, 2024 at 13:56 )

Auzi : „PNL Timis are coloana vertebrala…” !!! Unde, cumetre? Sau ati uitat ca v-ati pus capra in fata peeseeedee si v-ati batut joc de alegatori? Acum cereti ajutor de la alegatorii pacaliti ? Cat tupeu!! Rusine! Va doresc disparitie grabnica!

Nelu a spus: (martie 23rd, 2024 at 14:19 )

Astia au avut autorizatie de la primarie sa-si puna taraba aia in mijlocul drumului si sa blocheze circulatia oamenilor?

Daniel a spus: (martie 23rd, 2024 at 14:52 )

Daca Simonis are curaj atunci sa accepte provocarea si sa candideze separat altfel si strica si mai mult reputatia si asa precara.

Gelu a spus: (martie 23rd, 2024 at 17:44 )

Aici, subscriu cu ce zice Nica, nu ca este vreun Einstein in ale administrației publice, dar ce face omulețul acesta de la PSD, Simonis, este total deplasat si imoral chiar si pentru politica din România, pai ce alianță frate sa faci cu ei cand racolează, nu stim cum, cu ce oferte, 10-12 primari de la așa-zișii aliați prin metodele cele mai neortodoxe posibil. Rusine maximă pt. PSD si păcat de ceea ce se mai putea numi partid liberal in Timisoara. Vai de noi cetatenii, victimele tâmpiților ăstora care ne cer voturile pentru a avea ei pretext de ghiftuire.

semne bune a spus: (martie 23rd, 2024 at 20:51 )

Alt suferind de ficat gras pe bază de Fritz: nu-i va ataca pe Robu sau Simonis. La restul, merge.
Luați toate speech-urile și declarațiile de presă pe care le-a lansat Nica în public. Lipiți-le într-un doc sau pdf, apoi dați o căutare pentru expresia „spiritul Timișoarei”. Probabil or să iasă 2-3 rezultate în discursuri la momente festive, comemorări. Deci e bună și cearta în PNL pentru că, iată, aduce spiritul Timișoarei în partid! Mă rog, mai întâi în discursul șefului și, e-adevărat, într-un discurs de disperare, dar e un pas! Cu timpul, PNL Timiș poate deveni un partid pentru timișeni. E-adevărat, că în ritmul ăsta abia prin 2289, dar e un pas!

ovidiu borza a spus: (martie 24th, 2024 at 01:22 )

Asa mancati-va toti intre voi. Nu o sa luati nici nici cat praful de sub unghie dupa ce v-ati tradat minunatul electoral al unui oras atat „de dreapta” vezi domne. Macar de aveati niste oameni mai buni pe local decat Robu si Nica, dar acum se vede cat de distrusa e intreaga filiala PNL.

Evident ca toata lumea e dezamagita de actuala clasa politica cand liberalii si socialistii sunt una si aceeasi chestie. Macar de ar lua oricare din partidele de opozitie mai mult sa va dea peste bot, dar pentru aia trebuie mobilizare mare ceea ce la romani nu gasesti.

d a spus: (martie 24th, 2024 at 07:58 )

pnl timis avea coloana cand s-au comasat cu psd…dupa 2 ani jumate e prea tarziu bugetul e praf, inflatie e la cer samd

Daniel a spus: (martie 24th, 2024 at 08:33 )

@ Gelu
Racolarea primarilor nemultumiti din PNL a facut parte de la inceput din planul lui Simonis. Acesta si-a dat seama ca in mod normal nu va castiga alegerile la consiliul judetean si atunci a incpeut sa foloseasca metode invatate probabil la Academia SRI cu sprijinul celor care il controleaza. Apoi pe baza racolarii acestor traseisti pe care ar fi facut bine sa ii aduca la actiunea de pe centura pentru ca acolo le este locul, si-a pledat cauza mai marilor partidului.

Ochiul Limpede a spus: (martie 24th, 2024 at 09:33 )

Asta cu spiritul Timișoarei,cu liberalismul este o gargară ieftină.Când pnl-ul era preșul pdl-ului,când guverna cu susținerea psd–ului din opozitie,când românii se trezeau după alegeri cu tot felul de alianțe toxice fie la nivel local sau central,toate erau bune și frumoase.Nimica dar și Fredy desprinși parcă din operele lui Caragiale sunt doar niște unelte ale puterii.Nici o viziune,fie ea de dreapta sau de stânga nu urmărește interesele cetățeanului.Auzi dom’le au dat în stâlpul democrației🤭?În politica din România precum și în administrație sau sistemul bugetar există un grad ridicat de consangvinizare.PNL-ul susținea,,lucrul bine făcut” sau ,,pas cu pas” și rezultatul a fost total opus așteptărilor.Cu președinți de dreapta timp de aproximativ 20 de ani,cu guverne pestrițate,prezentul reflectă realitatea unei clase politice prostituate.

George a spus: (martie 24th, 2024 at 21:25 )

@ Daniele, pe tine te plătesc PNL-istii la cuvânt? Văd că scrii din ce în ce mai des și mai mult. Mi-e groază ce va fi după ce începe campania electorală, n-o să mai avem loc de tine și de Jack(ass).

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine în această perioadă epicentrul inovației în arhitectura incluzivă. Între 26 și 31 octombrie 2026, instituția găzduiește o inițiativă internațională unică: un Program Intensiv Mixt (Blended Intensive Programme – BIP) care provoacă viitorii arhitecți să exploreze dimensiunea senzorială, estetică și emoțională a spațiului, dincolo de simplele reguli ale funcționalității. Cum poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine în această perioadă epicentrul inovației în arhitectura incluzivă. Între 26 și 31 octombrie 2026, instituția găzduiește o inițiativă internațională unică: un Program Intensiv Mixt (Blended Intensive Programme – BIP) care provoacă viitorii arhitecți să exploreze dimensiunea senzorială, estetică și emoțională a spațiului, dincolo de simplele reguli ale funcționalității. Cum poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție, un performance la intersecția dintre muzică și storytelling, pe care l-a scris, compus și îl interpretează. Spectacolul are loc sâmbătă, 7 noiembrie, și duminică, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la It – a space for it. Accesul este gratuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.