Disperată că nu îi răspunde la telefon, o femeie disperată a apelat la pompieri şi la poliţişti să intre în apartamentul acesteia. Momentele care au urmat au fost tragice.
„La data de 19 martie a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că de mai multe zile nu poate lua legătura cu fiica sa.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că în apartamentul unui bloc situat pe strada Enrico Carusso din Timișoara se afla o femeie, în vârstă de 38 de ani, decedată.
Din primele verificări efectuate, trupul femeii nu ar prezenta urme de violență fizică”, se arată într-o informare IPJ Timiş.
Femeia moartă în casă era cunoascută ca fiind o persoană depresivă, dar mai multe se vor cunoaşte după autopsie. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc nefericitul eveniment.
Comentarii prin facebook