Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate

Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt în curs de desființare.

Demolările au avut loc in zona străzii Eugen Pop (cartierul Modern), zona Intrarea Munților (cartierul Șagului), zona străzilor Silistra, Martir Gheorghe Nuțu Ioțcovici și Intrarea Sunetului (cartierul Lipovei) și zona străzii Meziad (cartierul Girocului). Aceleași lucrări urmează să înceapă în zona străzii Cugir (cartier Aradului).

„Jumătate din garajele pentru care am trimis notificare pentru demolare au fost deja date jos chiar de către cei care le utilizau și le mulțumesc pentru că au reacționat așa prompt. Odată ce terenurile sunt eliberate complet de construcții, vom intra cu echipele noastre să amenajăm locurile de parcare, să plantăm copaci, să amenajăm accese și trotuare. Acolo unde spațiul o permite vom face și amenajări pentru copii”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Somațiile vizează demolarea a 231 de garaje sau clădiri provizorii vechi, majoritatea degradate. Planul administrației locale este de a interveni în zonele Lipovei, Aradului, Modern, Șagului și Martirilor, prin crearea a peste 300 de locuri noi de parcare. Tot în zone unde s-au demolat garajele se vor amenaja noi spații verzi, precum șicăi de acces, trotuare și locuri de joacă pentru copii, acolo unde spațiul o permite.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Gb a spus: (martie 25th, 2024 at 18:26 )

Și dacă se fac jumătate din numărul promis, este un mare câștig, pt că în acele garaje nu se prea se țin mașini. Ele sunt folosite în mare parte ca si depozite, iar mașinile parcate pe străzi si trotoare.

rodica a spus: (martie 25th, 2024 at 18:31 )

Cat timp se vor face cu cap si nu cum a facut Robu minunata lui zona Soarelui (si atat) de a ras toata verdeata cartierului

Daniel a spus: (martie 25th, 2024 at 19:11 )

Interesant ca Fritz promite acum inainte de alegeri dupa ce si-a batut efectiv joc de oameni impunandu-si viziunea personala asupra orasului. E deja prea tarziu si cetatenii si-au dat seama ce ii poate capul.

Jack a spus: (martie 25th, 2024 at 19:40 )

Povesti. Fritz trebuie sa plece!

Nicu a spus: (martie 25th, 2024 at 19:50 )

Mai crede cineva ce spune primăria prin vocea tuturor care cerșesc voturi și au cerșit ? As dori măcar presa sa fie așa cum trebuie nu sa scrie ce spun ei, bineînțeles dacă nu sunteți plătiți de unele partide. Și în Sagului, respectiv pe strada Clăbucet au promis peste 80 locuri de parcare, chiar și acum unii fiind în campanie electorală, afirma că s-au făcut 80 locuri de parcare,dar din păcate nu sunt nici 50. Plus că acea mini parcare sa făcut fără autorizație. Va rog sa va documentați. Poate ar trebui sa fim foarte atenți când au nevoie de votul nostru, nu sa fim indiferenți.

Wanda89 a spus: (martie 25th, 2024 at 21:02 )

Istoria acestui tip de garaje a debutat la scurt timp după construirea cartierelor „comuniste”. Câțiva ani a fost OK, erau spații verzi și locuri de joacă între ele, chiar în mai mare proporție decât acum, la mărețele ansambluri capitaliste, vezi Isho, Vivalia, Nord One etc. După care au început securiștii să-și cumpere mașini. După 89, le-au dat idei și maneliștilor etc. De la mii de mașini, la sute de mii de mașini în Timișoara nu e cale foarte lungă, intr-o viață de om. Păcat de acest oraș, mic și rotund. Fritz e foarte OK pe felia asta, orașul pentru toți, nu doar pentru mașini. Păcat de alianța cu PMP.

ares a spus: (martie 26th, 2024 at 00:13 )

Nici in 10 mandate nu face Fritz cate a facut Robu in 2. De fapt, ce iluzii sa avem, cu oricat ai inmultii ZERO, tot ZERO ramane.

Vasile a spus: (martie 26th, 2024 at 16:56 )

Imi e rusine cu un asemenea primar incompetent.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc

Poli Știința – FC Bacău a fost derbiul de clasament al etapei a 11-a, jocul între ocupantele locurilor 2 și 6, a două echipe ce au jucat bine în ultimele partide. Întâlnirea de astăzi nu a impresionat, dar s-a terminat cum au vrut gazdele, cu victorie. Prima repriză a fost deschisă, cu două echipe ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.