Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș

Alfred Simonis si Nicolae Robu

Alfred Simonis si Nicolae Robu

Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care nu pare să aibă un adversar real, Alin Nica fiind trimis să caute alte lupte politice.

Vă reamintim că duminică, toți membrii timișeni din conducerea colectivă a PNL votaseră împotriva susținerii unei uniuni politice cu PSD. De asemenea, Alin Nica a insistat că de abia așteaptă să se lupte cu Simonis, dacă nu din partea PNL, atunci sub sigla unui alt proiect de dreapta. Așadar, ne așteptăm să îl vedem pe actualul președinte al Consiliului Județean Timiș îndreptându-se spre alte zări politice, posibil alături de mare parte din filiala sa județeană.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Solo a spus: (martie 25th, 2024 at 15:30 )

Daca la București se tranșează politica din Timis, ia Rareș Bogdan va fi președintele județean pnl, atunci e clar: trăiască mitomanii!. Asta zicea ca in 30 de zile după alegerile din 2020 dispar pensiile speciale. Nu numai ca nu au dispărut, dar se vor pastra pana în 2040. Aceasta alianta contra naturii – psd pnl- zice, in frunte cu „candidatul la secretariat general NATO, ca armata primește 2,5% din PIB. Minciuna sfruntata. Datele oficiale date de NATO arata ca e finanțată numai cu 1,6% din PIB și ca 60% din finanțare e pentru salarii și pensii speciale, vreo 26 % pentru INZESTRARE restul pentru infrastructura și mentenanță. Asa ne apara astia tara cu pensii de general de peste 20 000 lei lunar. La sutele de generali făcuți de Băsescu și Iliescu cu asemenea pensii, mai adăugat ca aceștia au fost cei care au luat credite de la Bancorex, nu le- au achitat sau le- au achitat după devalorizarea 1RON = 10 000 lei vechi. Adica au falimentat baca facandu- i o pierdere (noua tuturor) de 2,4 miliarde dolari. Atunci nu era încă euro.

Daniel a spus: (martie 25th, 2024 at 15:58 )

Adio PD, adio PDL, adio PNL ca sa parafrazez un clasic in viata. Voturi mai primiti doar uninominal pentru a inlatura alti habarnisti din functie, altfel pa.

Alin a spus: (martie 25th, 2024 at 16:45 )

Sper că vor fi astia de la USR suficient de maturi sa-l accepte pe Nica. Nu e perfect, dar e singura sansa sa nu castige PSD judetul

Liliana Podhorodetchi a spus: (martie 25th, 2024 at 17:27 )

Cu Robu și Simonis veți deveni istorie !

radu a spus: (martie 25th, 2024 at 18:03 )

Nu mai stiu pe unde sa o scoata ca sa nu iasa Nicusor si Fritz. Se vor arde toti, nici naiba nu ii mai crede dupa ce au dezamagit tot electoratul liberal si acum daca s-au comasat inseamna ca vor castiga tot. Bye bye Nica si Robu.

Wanda89 a spus: (martie 25th, 2024 at 19:50 )

@Alin
„Sper că vor fi astia de la USR suficient de maturi sa-l accepte pe Nica”
Deja au fost atât de imaturi încât să accepte alianță cu PMP, ciuma Băsescu. Votul meu l-au pierdut, doar din cauza asta. Sigur, iar n-am cu cine să votez, nici la „aledgerile” următoare.

CANAL a spus: (martie 25th, 2024 at 20:51 )

Gata frate. Alegerea s-a facut. Acum mai trebuie doar sa mergem la vot. Si iese cine trebe. Pentru „stabilitate” si „stat de drept”. E simplu cu democratia in Romania. Mai faci o „comasare a alegerilor”, mai faci o „coalitie” si esti sigur ca gasca ramane „la butoane” in „statul esuat”, „pas cu pas”. Ce nu e clar in „comunismul cu fata umana”? Praf ne fac astia inca 5 ani. Succesuri tuturor.

ion a spus: (martie 26th, 2024 at 06:10 )

Nica a fost o mare dezamagire. Ca si PNL de altfel.

Giugiuca a spus: (martie 26th, 2024 at 08:25 )

Lae e cel mai castigat din toata smecheria asta 🙂
Timisoara doar pierde. Atat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.