UPT lansează oficial campania de admitere 2024

Universitatea Politehnica Timișoara a lansat campania de admitere 2024, atât la nivel de licență, cât și la nivel de masterat, după ce Senatul UPT a aprobat Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor de admitere și a calendarelor aferente. Ca element de noutate, se păstrează și în acest an posibilitatea preînscrierii elevilor, beneficiind astfel de reducerea taxei de înscriere.

Studii de licență

La toate cele 10 facultăți din cadrul Universității Politehnica Timișoara, admiterea se organizează prin concurs (de dosare sau cu probă de verificare a cunoștințelor), atât pe locurile finanțate de la bugetul de stat, cât și pe locurile cu taxă. Facultățile, prin metodologii și proceduri proprii, vor detalia modalitățile concrete de derulare a procesului de admitere, acolo unde este cazul. Admiterea la ciclul de studii licență în UPT se organizează pe domenii de licență. Un domeniu de licență cuprinde una sau mai multe specializări/programe de studii. Separarea studenților pe specializări se va face după metodologiile proprii ale facultăților.

Secțiunea de concurs reprezintă o grupare de domenii de licență cu un anumit grad de înrudire, asociată de obicei unei facultăți. Înscrierea candidaților se realizează pe secțiuni de concurs. În cadrul unei secțiuni, un candidat poate opta pentru unul/mai multe/toate domeniile de licență incluse.
Categoriile de candidați care beneficiază de locuri distincte, finanțate de la bugetul de stat, sunt: Absolvenți cu diplomă de bacalaureat de etnie rromă; Absolvenți cu diplomă de bacalaureat provenind de la licee situate în mediul rural; Absolvenți cu diplomă de bacalaureat care optează să concureze pe locurile alocate Serviciului Român de Informații; Absolvenți cu diplomă de bacalaureat proveniți din sistemul de protecție socială; Absolvenți cu diplomă de bacalaureat din categoria persoanelor cu cerințe educaționale speciale/dizabilități. Pentru candidații sportivi de performanță, în baza tradiției Universității Politehnica Timișoara de promovare a sportului universitar, la nivel de universitate sunt alocate 5 locuri, taxa de școlarizare fiind suportată de UPT din venituri proprii.

Preînscrierea candidaților la concursul de admitere se face online folosind aplicația dedicată Enroll (https://enroll.upt.ro/). Accesarea aplicației de preînscriere se realizează din pagina web dedicată admiterii: https://admitere.upt.ro/ .

Perioada de preînscriere pentru sesiunea iulie este 01 iunie 2024 – 10 iulie 2024. Candidații sunt încurajați să își creeze conturi pe platforma Enroll, începând cu data de 01 iunie 2024, și să completeze fișa de înscriere, respectiv să încarce documentele necesare. Transmiterea dosarului în perioada 01 iunie – 10 iulie 2024 reprezintă preînscrierea candidatului în procesul de admitere și constă în: completarea fișei de înscriere (inclusiv alegerea opțiunilor de concurs), încărcarea documentelor solicitate (mai puțin diploma de bacalaureat), plata online a taxei de înscriere sau încărcarea dovezii de plată a acestei taxe sau a documentelor ce atestă situațiile de scutire de taxă. Finalizarea procedurii de preînscriere se va face prin apăsarea butonului „Transmite dosarul de admitere la …” din aplicația Enroll. Candidații care se preînscriu în perioada mai sus menționată vor beneficia de reducerea taxei de înscriere, conform hotărârii Senatului UPT.

Pentru a se înscrie în concurs, candidații au obligativitatea de a încărca în contul creat pe platforma Enroll, în perioada de înscriere, o copie a diplomei de bacalaureat/adeverinței și de a completa fișa de înscriere cu media de bacalaureat.

Înscrierea candidaților la concursul de admitere se face online folosind aplicația dedicată Enroll (https://enroll.upt.ro/). Accesarea aplicației de înscriere se realizează din pagina web dedicată admiterii: https://admitere.upt.ro/ .

Candidații se pot înscrie la admitere și utilizând infrastructura universității pusă la dispoziția acestora atât la nivelul facultăților organizatoare ale secțiunilor de concurs, cât și în centrele zonale de informare, înscriere și confirmare.

Studii de masterat

Universitatea Politehnica Timişoara organizează concurs de admitere la ciclul de studii masterat, cu durata de 2 ani, pentru programe de studii din domeniile fundamentale de ierarhizare: „Ştiinţe Inginereşti”, „Ştiinţe sociale”, „Ştiinţe umaniste şi arte” şi „Matematică şi științe ale naturii”.
Admiterea la masterat se desfășoară pe bază de concurs, după o procedură stabilită de către facultăţi, ce se finalizează cu o notă de apreciere sintetică. Participarea candidaţilor la concursul de admitere este condiționată de înscrierea lor prealabilă la acest concurs.

Înscrierea la concursul de admitere pentru anul universitar 2024-2025 se realizează online, folosind aplicația dedicată Enroll (https://enroll.upt.ro/). Accesarea aplicației de înscriere se realizează din pagina web dedicată admiterii: https://admitere.upt.ro/.

Au dreptul să participe la concursul de admitere pentru studiile universitare de masterat numai absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă. Înscrierea candidaților la concursul de admitere se face online folosind aplicația dedicată Enroll (https://admitere.upt.ro/). Facultățile pot organiza birouri de admitere care să ofere suport candidaților.

Admiterea la masterat se desfășoară pe bază de concurs, după o procedură stabilită de către facultăți. Aceasta poate consta din probe de verificare a cunoștințelor şi abilităților, susținerea unui interviu, completarea unei fișe de apreciere, etc. Pentru anul universitar 2024 – 2025, admiterea se va desfășura online sau față în față, în funcție de decizia fiecărei facultăți, cu informarea din timp a candidaților.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord

Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF

În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF
Lucrările desfășurate pe porțiunea dintre Piața Kuttel și podul peste Bega din Piața Maria avansează. Intervențiile sunt realizate în așa fel încât să poată continua circulația. Viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Lațcău, a fost pe șantier și pare mulțumit de ceea e a găsit acolo. ”Suntem cu utilajele pe bulevardul 16 Decembrie, unde știm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune la lucrările din Piața Kuttel – Piața Maria. Rețelele de utilități vor fi ”rezolvate” până de Crăciun
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a finalizat cu succes, la 31 octombrie 2026, proiectul PERFORM-UP. Implementat pe parcursul a doi ani în parteneriat cu Business Saga și cofinanțat din Fondul Social European+, proiectul a facilitat tranziția de la facultate la piața muncii pentru 260 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT
Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.