Absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut, joi, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine, vineri, proba de limba şi literatura maternă.
Prima probă a Evaluării naţionale, cea la Limba şi literatura română, a fost susţinută marţi.
„Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, peste 160.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi în vederea susţinerii examenului, organizat în 3.392 de unităţi de învăţământ/centre de examen”, a precizat Ministerul Educaţiei. În Timiş, au fost 5.505 elevi înscrişi, 5266 s-au prezentat, iar 239 au fost absenţi, cu 11 mai mult ca la română.
Primele rezultate vor fi afişate în data de 3 iulie, până la ora 14,00, iar contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi 4 iulie (în intervalul orar 8,00 – 12,00).
Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 9 iulie.
Comentarii prin facebook