Arhiva pentru luna: iulie 2024

De vineri, la Timișoara avem Festivalul Medieval al Castelului Huniade

De vineri, la Timișoara avem Festivalul Medieval al Castelului Huniade

Ne mai despart doar câteva zile până la debutul unei noi ediții a deja apreciatului Festival Medieval al Castelului Huniade. De vineri, în zona centrală a Timișoarei vom vedea din nou cavaleri, armuri și domnițe în costume medievale. Muzeul Național al Banatului, împreună cu Consiliul Județean Timiș, organizează cea de-a VI-a ediție a Festivalului Medieval

Încep „execuţiile” în PNL Timiş. Dănuţ Groza va fi exclus din partid. E doar primul

Vineri, în prima şedinţă a BPJ a PNL Timiş, convocată după alegeri, va fi exclus din partid Dănuţ Groza, fost lider de facto al filialei în perioada în care Alin Nica era preşedinte. Este prima „execuţie” politică din PNL Timiş după rezultatele catastrofale de la alegerile din 9 iunie. Abia la finalul acestei săptămâni, PNL

Presiune scăzută la furnizarea apei în două localităţi din judeţul Timiş

Pe 18 și 19 iulie, zilnic între orele 8-16, în Cenad și Lovrin presiunea va fi redusă pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție. La

EcoChem Summer University, o altfel de vacanţă la UPT

Aproape 50 de elevi, din 20 de județe ale țării, au ales o vacanță activă, înscriindu-se la școala de vară EcoChem Summer University, organizată de Liga Studenților Chimiști din Timișoara în parteneriat cu Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, în perioada 14-24 iulie 2024, pentru a-i familiariza pe elevii de liceu cu viața de

Turnarea asfaltului pe Stan Vidrighin se mută noaptea/Foto

La o jumătate de lună de când primarul Dominic Fritz anunța că se toarnă ultimul strat pe bulevardul Stan Vidrighin, acest lucru chiar are loc. În plus, important pentru circulația din zonă, canicula a schimbat „tactica” constructorului, turnarea asfaltului având loc noaptea. Canicula a afectat șantierul ultimului bulevard important aflat momentan în lucru la Timișoara.

Editorial de Ino Ardelean

De la “România educată” la “Moş Teacă preşedinte”. Proiectele celui care a eşuat România

Doar câteva luni ne mai despart de… despărţirea de Klaus Iohannis. Zece ani de un mare nimic şi o nelimitată dezamăgire, în primul rând pentru cei care l-au votat. În paranteză fie spus, nu merg chiar până acolo încât să spun că era mai bine cu Victor Ponta. Există diferenţe între Iad şi Purgatoriu. Iohannis

Mare sărbătoare în weekend, într-o localitate de lângă Timişoara: ”Zilele comunei Moşniţa Nouă”

În acest weekend, de Sfântul Ilie, sunteţi aşteptaţi la o mare sărbătoare, într-o comună limitrofă Timişoarei. ”Zilele comunei Moşniţa Nouă” va fi eveniment plin de bucurie și tradiție, fiindcă vor fi două zile de sărbătoare, în care muzica, dansul și momentele speciale vor crea amintiri de neuitat. Manifestările vor avea loc în Parcul Central din

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 iulie 2024

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.07.2024, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 17.07.2024, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare

Etichete:

Rugbiştii timişoreni s-au reunit în formulă restrânsă

Rugbiștii de la SCM USV Timişoara au reluat pregătirile fără jucătorii de la echipa națională. Gruparea viola se antrenează pentru partea finală a Ligii de Rugby. Este vorba despre ultimele două etape ale sezonului regular și fazele eliminatorii, semifinalele și finalele. Cei șapte jucători proaspăt reveniți împreună cu echipa națională din turneul de peste Atlantic

A fost semnat contractul de furnizare a materialelor sportive pentru două şcoli din comuna Ghiroda

Luni, 15 iulie, primarul Ionuţ Stănuşoiu a semnat contractul de furnizare a materialelor sportive pentru Școala Gimnazială Ghiroda și Școala Primară Giarmata Vii. Contractul, în valoare de 47.196,59 lei cu TVA, include echipamente precum spaliere, bancă de gimnastică, ladă de gimnastică, trambulină și masă de tenis. De asemenea, vor fi furnizate diverse echipamente sportive pentru

raul Timis

Resursele de apă, deocamdată îndestulătoare. Acumulările din Spațiul Hidrografic Banat au un grad de umplere satisfăcător

Deocamdată, zona Caraș – Timiș are apă destulă pentru consum,. Majoritatea acumulărilor de ape aflate în administrarea ABA au niveluri ridicate de umplere. Având în vedere situația hidrometeorologică actuală, cu cod roșu de căldură, specialiștii ABA Banat monitorizează cu atenție situația cursurilor de apă și a acumulărilor din Banat pentru a gestiona cât mai eficient

Din cauza caniculei, Aquatim a redus presiunea apei reci în mai multe localități. Măsura, necesară pentru refacerea stocurilor de apă

Având în vedere temperaturile de afară, cu o vară care se dovedește una deosebit de secetoasă și caniculară, înregistrându-se noi recorduri de temperatură, Aquatim a luat un set de măsuri pentru asigurarea în condiții cât mai bune a alimentării cu apă a populației la nivelul localităților din județul Timiș aflate în aria de operare a

La Timișoara are loc Timișoara Triatlon. Vor fi instituite mai multe restricții în traficul rutier

Peste 600 de concurenți din țară și străinătate participă la cel mai mare eveniment sportiv internațional al verii la Timișoara. Cu cele trei probe ale sale, înot, ciclism și alergare, Timișoara Triathlon este un veritabil triatlon urban, care activează orașul pe toate planurile. În 2024, Timisoara Triathlon se dublează. Va fi un număr dublu de

Poliţiştii locali continuă “vânătoarea” oamenilor străzii. Timişoara, considerată un “Rai” de cerşetorii din întreaga ţară

Acțiunile Poliţiei Locale pentru combaterea cerșetoriei continuă, în ultimele şase zile fiind depistate 76 de persoane care practicau cerşetoria. Poliţiştii locali atrag din atenţia timişorenilor ca să nu dea bani la cerşetori. De altfel, Timişora a devenit un magnet pentru ceşetori din întreaga ţară, printre cei depistați în ultimele zile numărându-se persoane din județele Hunedoara,

Ziua Județului Timiș în 2024 va fi celebrată cu un spectacol folcloric extraordinar susţinut de profesionişti

CJT, prin Centrul de Cultură și Artă, celebrează ziua județului Timiș cu evenimente care aduc în atenția publicului zestrea culturală timișeană. În 28 iulie sărbătorim 105 ani de administrație românească în județul Timiș. Dr. Aurel Cosma, remarcabil om politic și avocat, militant pentru Marea Unire, a devenit, în 28 iulie 1919, primul prefect al județului

Lupte pe plajă în Parcul Rozelor! Eveniment sportiv deosebit în această săptămână

Campionatul European de Lupte pe Plajă categoria de vârstă U15, U17, U20 şi Etapa 3 de Campionat Mondial Seniori, numită Beach Wrestling World Series sunt competiţiile care vor anima atmosfera în Parcul Rozelor în această săptămână. Peste 100 de sportive şi aproape 200 de sportivi din 19 ţări de pe patru continente se află în

Lucrările la Pasajul Solventul continuă. În câteva luni începe împingerea tunelului pe sub liniile de cale ferată

În câteva luni, dacă nu apar situații neprevăzute, pe șantierul pasajului Solventul începe împingerea tunelului pe sub liniile de cale ferată, fără oprirea traficului feroviar. Acum se lucrează la cheson, o structură în lungime de aproximativ 70 de metri și cu o lățime de 28 de metri, transmite viceprimarul Ruben Laţcău. Închiderea inelelor de circulaţie

“Banatul în artă”. Tabără de creație pe Dealurile Silagiului

Zece pictori din euroregiunea DKMT se află la Buziaș, începând cu 15 iulie, pentru a participa la prima tabără de creație intitulată “Banatul în artă” și organizată de Asociația „Prezent” cu sprijinul Primăriei Buziaș. Tabăra de creație este un demers de actualizare, evidențiere și promovare a tendințelor și curentelor artistice din euroregiunea DKMT, din zona

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 iulie 2024

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 16.07.2024, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 16.07.2024, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare

Etichete:
computer game

Mecanica din spatele celor mai populare jocuri

Lumea jocurilor online nu se rezumă doar la grafică orbitoare și povești captivante, ci se învârte și în jurul unor mecanici sofisticate, care asigură corectitudinea, entuziasmul și implicarea jucătorilor. Două dintre cele mai importante concepte în acest context sunt Return to Player (RTP) și Random Number Generator (RNG). Cu toate acestea, multe alte mecanici de

Top