Start în Liga 4 Timiş la fotbal! Unirea Sânnicolau Mare, primul lider

În acest weekend a demarat şi o nouă ediţie a ligii judeţene de elită, „Divizia D” aşa cum o cunoaşte lumea fotbalului „mic”. 16 echipe sunt înscrise în acest sezon, iar miza cea mare este titlul de campioană judeţeană.

Peste 30 de goluri s-au înscris în prima rundă, adică aproape patru goluri pe meci, o medie care recomandă spectacolul. Cele mai multe s-au marcat la Dudeştii Vechi (8), cele mai puţine pe terenul UVT, un gol, dar care a adus trei puncte.

În mare, favoritele s-au impus şi au arătat că sunt pregătite de o bătălie de 30 de runde pentru titlul judeţean.

Unirea Sânnicolau Mare este primul lider al campionatului, după ce a trecut fără probleme de Progresul Ciacova. Victorii clare au mai obţinut Sânandrei Carani, 4-1 acasă cu Orţişoara, experimentatul atacant Dejan Pecarov reuşind o triplă! Flacăra Parţa a câştigat şi ea cu 4-1 meciul cu CSC Belinţ, în timp ce Lugojul, favorita principală a campionatului s-a impus la Moşniţa Nouă, 3-0, victorie conturată în ultimul sfert de oră.

Victorii au mai obţinut Millenium Giarmata, 3-0 acasă cu Ghiroda II, AS Recaş, nou promovata impunându-se pe teren propriu cu CSO Deta, 2-0, şi UVT, 1-0 cu AS Gelu. O singură partidă s-a terminat la egalitate, dar a fost un spectacol total în Pobeda Star Bisnov – CSC Liebling, 4-4, după ce oaspeţii au avut 1-4.

Foto: FB Fotbal judeţean/Banat

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Constructorul avansează cu lucrările de regenerare urbană din Piața Traian/Foto

Lucrările de regenerare urbană derulate în zona Fabric continuă în Piața Traian. Acolo au fost realizate lucrări de stabilizare a fundației și urmează o perioadă tehnologică de aproximativ șapte zile, necesară pentru stabilizarea stratului suport, după care constructorul va continua cu realizarea structurii. La finalul intervențiilor, Piața Traian va fi extinsă și transformată într-un spațiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul avansează cu lucrările de regenerare urbană din Piața Traian/Foto
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, acuză Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că face controale selective. El prezintă cazul senatorului Aurel-George Mohan, care în timp ce era președinte al Consiliului de Administrație a Spitalului de Psihiatrie din Ștei era şi președinte PSD Bihor. În urmă cu două zile, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Întărire sub panou! Pivotul Cătălin Baciu revine la Timișoara

Cătălin Baciu se întoarce la echipa SCM Politehnica după șapte ani. Pivotul de 2,14 metri și 130 de kilograme, născut pe 16 august 1988 la Cluj-Napoca și-a dat acordul pentru a evolua în sezonul viitor la SCM Politehnica Timișoara. El a mai jucat sub culorile clubului viola în sezonul 2018-2019. După patru stagiuni petrecute în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întărire sub panou! Pivotul Cătălin Baciu revine la Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Universitatea de Vest Timișoara

Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Universitatea de Vest Timișoara a lansat proiectul „GreenPublicBuildings – Clădiri publice către sustenabilitate energetică”, o inițiativă transfrontalieră care își propune să transforme două clădiri publice din România și Serbia în exemple de eficiență energetică și utilizare responsabilă a resurselor. Proiectul este implementat de Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de lider de proiect, împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările de regenerare urbană derulate în zona Fabric continuă în Piața Traian. Acolo au fost realizate lucrări de stabilizare a fundației și urmează o perioadă tehnologică de aproximativ șapte zile, necesară pentru stabilizarea stratului suport, după care constructorul va continua cu realizarea structurii. La finalul intervențiilor, Piața Traian va fi extinsă și transformată într-un spațiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul avansează cu lucrările de regenerare urbană din Piața Traian/Foto
Lucrările necesare la infrastructura centrului de recuperare medicală de la Lovrin au fost finalizate, a anunțat președintele Consiliului Județean Timiș. Totodată, partea de suprastructură a ajuns la 88,23%. Derularea investiției este în grafic. “Este un proiect amplu, cu peste 4.600 de metri pătrați de construit și cu spații pentru fizioterapie, hidroterapie și recuperare medicală, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția pentru viitorul Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin este în termen
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, acuză Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că face controale selective. El prezintă cazul senatorului Aurel-George Mohan, care în timp ce era președinte al Consiliului de Administrație a Spitalului de Psihiatrie din Ștei era şi președinte PSD Bihor. În urmă cu două zile, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou clasament universitar Best Global Universities Rankings 2026–2027, realizat de publicația americană U.S. News & World Report, în parteneriat cu Clarivate. Instituția ne anunță că ocupă locul al șaptelea în România, dintre cele 21 de universități românești incluse în clasament, ”reconfirmându-și poziția de lider academic al regiunii de vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT intră într-un nou clasament universitar, pe locul șapte în România
Societatea Drumuri Municipale – SDM a finalizat reparațiile capitale pe bulevardul Liviu Rebreanu, pe tronsonul dintre strada Drubeta și Calea Martirilor, pe sensul spre Spitalul Județean. Totodată, au fost reconstruite complet trotuarele între sensul AEM și bulevardul Sudului, pe o lungime de aproximativ 1,5 kilometri, pe ambele sensuri de circulație. Lucrările au fost etapizate și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM a finalizat un nou tronson din bulevardul Rebreanu, pe o direcție de mers
Top