25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP, pentru al doilea an la rând la Timișoara, la jumătatea lunii octombrie

În 12-13 octombrie 2024 va avea loc, la Timișoara, pentru al doilea an consecutiv, festivalul 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP, un maraton al teatrului independent. Aflat la a XIV-a ediție, festivalul s-a impus la nivel național, de-a lungul timpului, grație conceptului său. Acesta presupune faptul că evenimentele se desfășoară fără oprire, timp de mai bine de 25 de ore, în mai multe spații din oraș, oferind publicului o largă paletă de expresii artistice alături de mesaje-manifest ale tinerei generații de artiști și performeri.

Prima ediție a avut loc în primăvara anului 2011, de Ziua Mondială a Teatrului, în Sibiu. După 12 ediții consecutive, anul trecut, festivalul a fost organizat pentru prima dată în orașul de pe Bega, ca parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”.

În această toamnă festivalul revine la Timișoara, noua lui casă, cu o ediție complexă și ambițioasă, care își propune să aducă în fața publicului 22 de evenimente (dintre care unul online), care vor avea loc în 12 spații convenționale și neconvenționale, atât indoor cât și outdoor, de-a lungul a mai bine de 25 de ore, fără întrerupere.

Festivalul va debuta în 12 octombrie, la ora 18:00, la Teatrul German de Stat unde se va juca în premieră în Timișoara NOVECENTO, producție multipremiată a Teatrului Apropo, cu Vlad Udrescu în rolul principal.

De aici spectatorii vor fi invitați la HIGHLIGHT-ul serii, comedia UN BĂRBAT ȘI MAI MULTE FEMEI, producție a Teatrului de Artă București, cu Paula Chirilă și George Constantinescu în rolurile principale. Evenimentul va avea loc la Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.

Către miezul nopții, paleta de expresii artistice va fi cât se poate de diversificată. Nu mai puțin de patru spectacole, se vor suprapune, într-un melanj de: teatru romantic (EU, TU, COPACUL/ȘAH MAT la Teatrul Basca), muzică live (Cristian Lupașcu la Cuib d’Arte), performance (EXIL la Pixel Club) și teatru studențesc (FARMACIA la Thespis, în incinta Casei Studenților).

Puțin după miezul nopții spectatorii se vor reîntâlni la Teatrul German de Stat, unde compania REACTOR din Cluj va prezenta RAȚA, un spectacol provocator semnat de Dragoș Mușoiu.

Adânc în noapte, Florin Coșuleț va prezenta pentru prima dată în Timișoara, spectacolul-fenomen NIMENI NU ȘTIE CE E ÎN INIMA MEA (care se joacă de 17 ani cu casa închisă), iar omul-orchestră Charlie Fălămaș, proaspăt reîntors din turneul său de peste ocean, va prezenta BEAT BUKOWSKI, un performance muzical în limba engleză.

La prima oră a dimineții în Piața Unirii se va rosti Poezie la micul dejun, iar la ora 11:30, timișorenii de toate vârstele sunt așteptați în Piața Sfântu Gheorge la ANAZ ȘI DRAGONUL, un spectacol feerie marca Bis Teatru Sibiu, cu Diana Cătănescu și Alexandru Romescu, alături de copilul Sonia Leia. Intrarea va fi liberă.

De altfel, zece dintre evenimentele din program vor fi cu acces liber pentru publicul larg.

Miezul zilei le aparține celor mai tineri actori: adolescenții de la Fabrica de Teatru Sibiu și de la Studiourile Ferentari București (proiect PlayHood).

Trei spectacole-eveniment, cu estetici diferite vor întregi ziua de duminică, 13 octombrie:

– La ora 16:00, Grădina INSTITUTULUI FRANCEZ va găzdui spectacolul ÎNCRENGĂTURI SAU ZIUA CEA BURUIENOASĂ, care imaginează o zi oarecare din viața lui Ion Creangă într-un registru comic. Scenariul conține fragmente din Povestea Poveștilor, nefiind recomandat pudibonzilor și spectatorilor sub 16 ani.

– La ora 18:00, la Teatrul German de Stat, Edith Alibec va juca TEA AND MILK, producție care a fost apreciată deopotrivă de critici cât și de publicul larg la prestigiosul festival Fringe Edinburgh 2023.

– La ora 20:00, la Teatrul Basca, se va juca ZAMBARA KABARETT, spectacol reprezentativ pentru teatrul independent timișorean.

În epilogul festivalului poate fi văzută, la Cuib d’Arte monodrama A FOST DOAR UN VIS cu Andrada Grosu.

Au fost puse în vânzare un număr limitat de ABONAMENTE VIP, la prețul de 150 de lei, care asigură accesul la toate evenimentele din festival. Link aici: https://m.iabilet.ro/bilete-timisoara-abonament-festivalul-25-de-ore-de-teatru-non-stop-timisoara-101463/

Bilete online la fiecare spectacol în parte, pot fi achiziționate, aici: https://m.iabilet.ro/bilete-Festivalul-25-ore-de-teatru-Timisoara/ Preț bilet: 50 lei (25 lei redus pentru elevi și studenți)

La spectacolul NOVECENTO prețul unui bilet este de 60 de lei, respectiv 30 lei redus.

Vor fi disponibile bilete și la intrare, în limita locurilor disponibile.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

PROGRAMUL FESTIVALULUI

Sâmbătă, 12 octombrie, ora 18:00, Sala Teatrului German de Stat

Prologul maratonului teatral

NOVECENTO

Teatrul Apropo

Cu: Vlad Udrescu, Ștefan Stoianovici (pian), Sergiu Bivol (trompetă)

Regia: Daniel Simion

Scenografia: Alexandra Lupeș

Durata 1h 15 min

14+

Sâmbătă, 12 octombrie, ora 20:00, Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș

Deschiderea oficială a festivalului

UN BĂRBAT ȘI MAI MULTE FEMEI

Teatrul de Artă București

Cu: Paula Chirilă și George Constantinescu

Regia: Bogdan Hușanu

Durata: 1h 45 min

14+

Sâmbătă, 12 octombrie, ora 22:30, Teatrul Basca

EU, TU, COPACUL/ ȘAH MAT

Artextract & Teatrul Coquette

Cu Valeria Cristia și Gabriel Costan

Regia: Ruxandra Bălașu

Durata:1h 10 min

14+

Sâmbătă, 12 octombrie, ora 23:00, Pixel (Club)

EXIL (work in progress)

Un performance de Bogdan Sărătean

16+

Sâmbătă, 12 octombrie, ora 23:00, Cuib d’Arte

APROAPE TEATRU, DA’ MAI MULT MUZICĂ

Un concert cu Cristian Lupașcu (acces liber)

Sâmbătă, 12 octombrie, ora 23:00, Casa Studenților Timișoara

FARMACIA

Teatrul Thespis Timișoara

Cu: Denis Baraboi, Julia Nămăloiu, Giuliana Stoinescu

Regia: Salahhé

Durata: 30 min (acces liber)

14+

Duminică, 13 octombrie, ora 00:30, Sala Teatrului German de Stat

RAȚA

Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca

De: Cleopatra Constantinescu

Cu: Andrada Balea, Alexandra Caras, Ana-Maria Marin, Alina Mișoc, Paula Seichei

Regia: Dragoș Alexandru Mușoiu

Asistență de regie: Irina Caraulă

Scenografia: Mihai Păcurar

Muzica: Radu Dogaru

Durata: 75 min

16+

Duminică, 13 octombrie, ora 02:00, Pixel Lite (Cafenea)

NIMENI NU ȘTIE CE E ÎN INIMA MEA

Unda Artei

Un one man show cu Florin Coșuleț

Durata: 1h 20 min

14+

Duminică, 13 octombrie, ora 02:30, Cuib d’Arte

PERIPEȚIILE BRAVULUI SOLDAT SVEJK

De: Jaroslav Hasek

Cu: Mihai Alexandru

Regia artistică: Sorin Militaru

Durata: 55 min

14+

Duminică, 13 octombrie, ora 03:30, Pixel (Club)

BEAT BUKOWSKI

Bis Teatru & Interakt Arts

Performance muzical în limba engleză

Poeme de Charles Bukowski

Cu: Claudiu Fălămaș

Durata: 1h 15 min

14+

Duminică, 13 octombrie, ora 05:00, Pixel (Club)

FREEFLOW MUSIC SHOW

Cu: Claudiu Fălămaș și Cristian Lupașcu (acces liber)

Duminică, 13 octombrie, ora 06:00, Pixel (Club)

VISUL UNEI NOPȚI DE TOAMNĂ (proiecție de film)

Un film de Gabriel George

Durata 45 de minute (acces liber)

Duminică, 13 octombrie, ora 08:00, Online (canalul de YouTube Bis Teatru)

MERGEM ÎN GERMANIA

Un film de Alexandru Radu & Flora Pop

Durata: 1h 30 min

AG

Duminică, 13 octombrie, ora 10:00, Piața Unirii

POEZIE LA MICUL DEJUN

Live poetry cu Bogdan Constantin Tălmaciu

Durata aproximativă: 45 min (acces liber)

Duminică, 13 octombrie, ora 11:00, Căminul pentru Persoane Vârstnice „Inocențiu M. Klein”

PENTRU BUNICII NOȘTRI (spectacol cu circuit închis, dedicat seniorilor)

Cu: Cristian Lupașcu și Andrada Grosu

Durata: 40 min (acces liber)

Duminică, 13 octombrie, ora 11:30, Piața Sf. Gheorghe

ANAZ ȘI DRAGONUL

Bis Teatru

După o poveste de Bianca Babeș

Cu: Alexandru Romescu și Diana Cătănescu

Cu participarea fetiței Sonia Leia în rolul zânei spiriduș

Scenografia: Alexandra Budianu

Muzica orginală: Charlie Fălămaș

Sound & mix live: Andy Boncea și Alex Ciubăr

Sound design & aranjament muzical: Dan Țilea „Matli”

Coregrafia: Alin State

Scenariul și regia: Bogdan Sărătean

Durata aproximativă: 45 min (acces liber)

AG (audiență generală)

Duminică, 13 octombrie, ora 13:00, Teatrul Maghiar de Stat (Sala Studio)

PRAF DE STELE VERZI

Asociația Ferentari (Project PlayHood)

Cu: Daria Roșianu, Gabriel Sandu, Mihai Pripici, Vlad Roșianu

Producție: Studiourile Ferentari

Durata: 45 min (acces liber)

14+

Duminică, 13 octombrie, ora 14:00, Sala Teatrului German de Stat

FEMININ

Fabrica de Teatru Sibiu

După un text de Elise Wilk

Cu: Pătru Mara, Pătru Iris, Solomon Iulia, Roman Raluca, Baca Teodora, Bojită Nicola, Muntean

Alexia, Marinescu Daria, Man-Abramiuc Ema, Olar Alexia, Tatu Timeea, Manolea Andrei,

Kara-Bobref Victor, Stoica Alexandru, Sopon Alexandru, Frățilă Raul

Regia: Laura Câmpean

Durata: 45 min (acces liber)

14+

Duminică, 13 octombrie, ora 16:00, Grădina Institutului Francez

ÎNCRENGĂTURI SAU ZIUA CEA BURUIENOASĂ

Bis Teatru

Cu: Dumitru Stegărescu, Andrada Grosu, Claudiu Fălămaș

Text și regie: Bogdan Sărătean

Cu fragmente din "Povestea Poveștilor" de Ion Creangă

Durata: 1h 10 min

16+

Duminică, 13 octombrie, ora 18:00, Teatrul German de Stat

TEA AND MILK

Purple Wave

Scris și jucat de Edith Alibec

Regizat și editat de: Dana Paraschiv

Durata aproximativă: 60 min

16+

Duminică, 13 octombrie, ora 20:00, Teatrul Basca

Închiderea oficială a festivalului

ZAMBARA KABARETT

Teatrul Basca

Text: Andrei Ursu

Cu: Larisa Belcea, Dana Borteanu, Cristina Chiperi, Ana Indricău, Andra Ioanaș, Jaqueline Kohl,

Alina Mihocaș, Jasmina Mitrici

Regia: Ana Maria Ursu

Muzică și compoziție muzicală: Blazzaj

Coregrafie: Viktoriia Medviedieva

Scenografie: Lia Pfeiffer

Costume: Elena Mazăre

Video design: Cristina Văduva

Light/sound design: Cristian Popescu

Durata: 1h 30 min

16+

Duminică, 13 octombrie, ora 20:30, Cuib d’Arte

Epilogul maratonului teatral

A FOST DOAR UN VIS

Bis Teatru

Monodramă cu: Andrada Grosu

Durata: 1h

16+

Spații:

– Teatrul German de Stat (Str. Alba Iulia nr. 2)

– Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș (Bld. Revoluției din 1989 nr. 17)

– Teatrul Basca (Str. Ion Mihalache nr. 2 – Piața Traian)

– Cuib d’Arte (Str. Mărășești nr. 14)

– Pixel Club (Piața Unirii nr. 6 – în curtea Casei cu Lei)

– Pixel Lite – Cafenea (Piața Unirii)

– Casa Studenților (Bld. Regele Carol I nr. 9)

– Grădina Institutului Francez (Bld. C. Diaconovici Loga nr. 46)

– Teatrul Maghiar de Stat – Sala Studio (Str. Alba Iulia nr. 2)

– Piața Unirii

– Piața Sf. Gheorghe

– Căminul pentru Persoane Vârstnice „Inocențiu M. Klein”

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus

CSC Dumbrăvița se pregătește de o deplasare în Ilfov, pentru duelul cu fosta prim-divizionară Metaloglobus București. Partida contează pentru etapa a 13-a din Liga 2 și se va disputa la Clinceni, sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul din Ilfov cu un nivel de încredere mai ridicat, după prestația bună de sâmbăta trecută, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița se pregătește de o deplasare în Ilfov, pentru duelul cu fosta prim-divizionară Metaloglobus București. Partida contează pentru etapa a 13-a din Liga 2 și se va disputa la Clinceni, sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul din Ilfov cu un nivel de încredere mai ridicat, după prestația bună de sâmbăta trecută, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus
Sala Constantin Jude găzduiește un meci de tradiție al baschetului românesc. Sâmbătă, de la ora 18:00, SCM Politehnica Timișoara va fi gazdă pentru CSU Sibiu. Aflată la al 40-lea sezon consecutiv în prima ligă, Timișoara înfruntă un alt centru de tradiție al baschetului românesc, CSU Sibiu fiind campioană a României în 1995. „Sibiul este o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel clasic sub panou, Timișoara contra Sibiu
Noiembrie aduce patru weekend-uri cu oferte speciale la Iulius Town Timișoara, unde brandurile pregătesc reduceri de până la 70% la colecțiile de sezon. În plus, în fiecare zi de vineri din această lună, cumpărăturile de minimum 500 de lei îți pot aduce un Mystery Box cu produse beauty, accesorii și alte surprize. Campania începe vinerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Black Friday aduce reduceri de până la 70% și Mystery Boxes cu premii, la Iulius Town Timișoara
Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata
Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.