Ultima partidă a etapei a VIII-a în Liga 3, Seria a 9-a s-a disputat în „Vale”, acolo unde Minerul Lupeni a învins codaşa Gloria Lunca Teuz Cermei, 2-1, şi a urcat pe locul 3, peste Ghiroda.
Echipa din Valea Jiului, invitată în Liga 3-a, a făcut 15 puncte şi are cu două mai multde decât Ghiroda, care pe locul 4 prinde ultimul loc de play-off, cu o rundă înainte de finalul turului sezonului regular.
Interesant este că Minerul Lupeni nu a pierdut niciun meci din acest sezon atunci când a întâlnit o echipă din Timiş. A făcut egal cu Politehnica şi Periam şi a învins Ghiroda şi Şagul. E adevărat, mai are de jucat cu liderul CSC Peciu Nou, surpriza plăcută a campionatului şi liderul la zi.
Rezultate etapa a 8-a: Ghiroda – Politehnica 2-1, Șag – Peciu 0-3, Periam – Viitorul Arad 1-2, Pecica – Felix 1-0, Lupeni – Cermei 2-1.
Program etapa a 9-a, 25-26.10: Felix – Periam, Cermei – Pecica, Peciu – Lupeni, Politehnica – Șag, Viitorul Arad – Ghiroda.
Comentarii prin facebook