La Timișoara vor avea loc “Zilele culturii bihorene în Banat”

Asociația „Bihorenii din Banat”, continuatoare a Filialei Timișoara a Fundației Culturale a Colegiului Național „Samuil Vulcan” din Beiuș, va organiza, în acest weekend, Zilele Culturii Bihorene 2024. Timp de trei zile, în perioada 18-20 octombrie 2024, Timișoara va găzdui o serie de evenimente care vizează atât lumea academică, profesori și specialiști în diferite domenii, cât și un public mai larg. Prezentări cultural-științifice, lansări de carte, spectacole și ateliere de meșteșugărit, muzică și un târg al artizanilor din Bihor se vor derula de vineri până duminică, iar manifestarea se va încheia cu Balul Bihorenilor, eveniment aflat la ceas aniversar, marcând a 28-a ediție și cea mai longevivă dintre evenimentele comunităților prezente în Timișoara.
Programul activităților va fi deschis vineri, 18 octombrie, ora 11,00 când – în Aula Academiei Române, filiala din Timișoara – va avea loc simpozionul științific „Bihorul si Banatul – vetre românești de cultură, spiritualitate și știință”, simpozion la care sunt invitați profesori universitari, istorici și etnografi pentru prezentări de specialitate.
În aceeași zi, de la ora 16,00, la Muzeul de Istorie a Banatului – Bastionul Theresia Timișoara va avea loc o triplă lansare de carte: Florica Bradu: „Dor și neuitare” – Poezii și obiceiuri din Crișana, „Trec prin lume cântând”  ; Viorica Flintașu: „Cântecul dorului nesfârșit” și Irina Mihoc: „Datini și obiceiuri în vatra Binșului”. Moderator al evenimentului va fi prof. univ. dr. Gabriel-Florin Moisa, director al Muzeului Țării Crișurilor Oradea, iar lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe
Sărbătoarea bihorenilor continuă sâmbătă, 19 octombrie, între orele 12,00 – 19,00 și duminică, 20 octombrie, între orele 10,00 -18,00, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Timp de două zile, pe aleile muzeului se vor afla artizani locali, meșteșugari și producători locali din Țara Beiușului. Plăcinte pe lespede și plăcinte crețe, pălincă și multă voie bună vor însoți vizitatorii într-un periplu complex pentru că, pentru prima dată, aici va fi reprodusă Nunta din Bihor, cu toate obiceiurile legate de acest moment important din viață. Iar scena din cadrul muzeului se va anima în cântecele marilor artiști ai Bihorului: Florica Bradu, Viorica Flintașu, Florica Zaha, Cornel Borza, Irina Mihoc, Sandu Condoroș, Anca Banda, George Jidoi, Andra Sabău, Anastasia Irimie, Iasmina Armioni.
Lor li se vor alătura Orchestra Doina Șteiului, Ansamblul Codrenii Bihorului, Ansamblul Crăișorii Șteiului, Corala Academika Banat, Ansamblul „Muguri și Mlădițe de Tezaur”, Ansamblul Mugurii Șteiului, Ansamblul Ardeleana din Tulca.
Duminică, de la ora 14:00, se va desfașura și Balul bihorenilor, o petrecere organizată ca o nuntă tradițională, cu port popular, bucate specifice, muzică, joc și voie bună, unde, ca de obicei, sunt așteptați sute de participanți, iar accesul se face pe bază de invitație.

Programul acțiunilor
„Zilele Culturii Bihorene în Banat 2024”
19 – 20 octombrie

SÂMBĂTĂ, 19 octombrie, Muzeul Satului Bănățean
Ora 12.00 – Deschiderea Târgului meșterilor populari și gastronomie locală bihoreană
12,30 – Prezentarea participanților
14,00 – Spectacol artistic instrumental Orchestra Doina Șteiului
15,00 – Nunta din Bihor, Ansamblul Codrenii Bihorului din comuna Roșia
17,00 – Ansamblul Crăișorii Șteiului din Ștei
Spectacol artistic susținut de Anastasia Irimie, George Jidoi, Andra Sabău, Irina Mihoc, Florica Bradu, Florica Zaha, Viorica Flintașu

DUMINICĂ, 20 octombrie,  Muzeul Satului Bănățean
Ora 10,00 – Târgul meșterilor populari și gastronomie locală bihoreană
12,00 – Spectacol artistic instrumental Orchestra Doina Șteiului
12,30 – Spectacol artistic susținut de Anastasia Irimie, Andra Sabău, Sandu Condoroș,
George Jidoi, Anca Banda și soliști instrumentiști
14,00 – Șezătoare, Ansamblul Ștei
16,00 – Ansamblul Ardeleana din Tulca
Spectacol artistic susținut de  Anastasia Irimie, Andra Sabău, Irina Mihoc, Florica Bradu, Florica Zaha, Viorica Fintașu

Ora 14:00 –  Nunta Bihoreană
Participă următorii artiști:
Florica BRADU, Viorica FLINTAȘU, Florica ZAHA, Cornel BORZA, Irina MIHOC, Sandu CONDOROȘ, Anca BANDA, George JIDOI, Andra SABĂU, Anastasia IRIMIE, Iasmina ARMIONI, soliștii instrumentiști Raul Ștefănică, Alex GHENT, Calin BIDILEAN și alții
Ansamblul „Codrenii Bihorului” din Roșia, Ansamblul „Muguri și Mlădițe de Tezaur” din  Beiuș, Ansamblul „Crăișorii Șteiului” din Ștei, Ansamblul „Mugurasii” din Ștei, Ansamblul „Ardeleana” din Tulca, Orchestra „Doina Șteiului” și alte surprize.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

timișorean a spus: (octombrie 16th, 2024 at 17:07 )

Comuna Petrileni este prezentă? Că doar are ficiori faini în elita timișoreană!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări

Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori

Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații
Marți, 17 noiembrie 2026, ora 17:00, la Nemesis Art Club, situat în Bastionul Maria Theresia din Timișoara, va avea loc vernisajul expoziției „Timpul – între ritm și imagine”, care reunește lucrările artistei Consuela Grigorescu și ale invitatei sale, Laura Neaga. Expoziția propune o explorare vizuală a timpului, privit dincolo de dimensiunea sa cronologică, ca experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timpul, între ritm și imagine! Expoziție de grafică de excepție la Bastion, cu Consuela Grigorecsu și Laura Neaga
Marți, comunitatea creativă din Timișoara este așteptată la o nouă ediție a CreativeMornings Timișoara, găzduită de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Participarea este gratuită, pe bază de înscriere. Invitata acestei ediții este Roxana Puriș, creatoare de conținut și digital storyteller din Timișoara, cunoscută pentru modul autentic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CreativeMornings Timișoara vine la Facultatea de Arte și Design, cu Roxana Puriș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că începând de luni, 16 noiembrie 2026, vor fi operate mai multe ajustări ale orarelor de circulație pentru mai multe linii de transport, majoritatea periurbane. Vizate sunt liniile M24, M30, M35 și 5C, precum și o modificare în ceea ce privește stațiile liniei M11, pentru o mai bună adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT ajustează programul de circulație pe mai multe linii metropolitane și pe o linie orășenească
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș lansează luni, la Sala Baroc, albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”. Albumul reunește contribuțiile unor personalități din lumea artei și a cercetării istorico-artistice. Coordonator și editor al albumului este Filip A. Petcu, acesta va prezenta contribuțiile lui Cristina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul de Arte Timișoara se lansează albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”
Facultatea de Management în Producție și Transporturi (MPT) din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 13 noiembrie 2026, trei decenii de existență. Ceremonia aniversară a avut loc în Auditoriumul Centrului de Conferințe al UPT și a celebrat dezvoltarea în premieră națională a domeniului Inginerie și Management, o direcție academică menită să îmbine competențele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei decenii de pionierat la Politehnica Timișoara! Facultatea de Management în Producție și Transporturi a sărbătorit 30 de ani de la înființare
Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Senatorul Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, afirmă că locul firesc al PNL Timiș este alături de USR în polul reformator, iar nu lângă PSD cum se află acum. El îi invită pe cei din PNL la discuții pentru o opoziţie puternică la PSD. La Bucureşti se vorbeşte foarte mult despre constituirea unui pol reformator, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, invită PNL la discuţii pentru întărirea polului reformator în Timișoara și Timiș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.