O nouă serie de participanți încheie, în această săptămână, cursurile de limba japoneză organizate de Centrul Jutsu de la Universitatea Politehnica Timișoara, care a reușit să coaguleze deja o adevărată comunitate interesată de cultura japoneză. O perioadă foarte potrivită pentru un bilanț al activităților, mai ales că tot acum s-a încheiat și UPT Nippon Autumn…
Consiliul Județean Timiș împarte banii din cotele defalcate din impozitul pe venit
Judeţul Timiș a fost anunțat de cei de la Direcția Regională a Finanțelor Publice că primește suma de 667,45 mii lei încasată suplimentar din cotele defalcate din impozitul pe venit, în vederea repartizării pe unități administrativ-teritoriale. Luni, Consiliul Județean va aproba alocarea sumei respective, iar ca destinație, consilierilor județeni le este propusă o singură comună,…
Circulația feroviară între Timișoara și București se desfășoară cu întârzieri, ca urmare a unui incident pe calea ferată
Circulația feroviară între Timișoara și București se desfășoară în acest moment cu locomotive Diesel, după ce a fost reluată la ora 10. Începând cu ora 04:50 a fost întreruptă circulația trenurilor pe distanța Orșova – Valea Cernei, deoarece locomotiva trenului IRN 78 (tren care circulă pe distanța București Nord – Curtici, operat de SNTFC CFR…
În acest an, monoxidul de carbon a făcut nouă victime în zona de activitate a Delgaz Grid. Din fericire, Timișul nu e pe listă
Conform informațiilor oferite de distribuitorul de gaze naturale, nouă persoane și-au pierdut viața din cauza intoxicației cu monoxid de carbon și alte 26 au fost afectate, urmare a celor 13 incidente petrecute, în perioada ianuarie-noiembrie 2024, în județele Alba, Sibiu, Iași, Timiș, Cluj, Mureș, Caraș-Severin, Bistrița-Năsăud și Hunedoara. Din fericire, în Timiș au fost doar…
Vedeți Revoluția din 1989 dintr-o altă perspectivă, în cadrul expoziției ”Libertate 1989: Timișoara – 35 de ani de la Revoluție”, semnată de Constantin Duma
UVT Art Center va găzdui o nouă expoziție care vă va face să descoperiți Revoluția Română dintr-o perspectivă unică, prin expoziția Libertate 1989: Timișoara – 35 de ani de la Revoluție, semnată de Constantin Duma, unul dintre cei mai importanți fotojurnaliști timișoreni. Evenimentul, curatoriat de Mădălin Mărienuț face parte din proiectul Imagine. Sunet. ’89, ediția…
Liga 3. Politehnica, o nouă victorie și intră în zona play-off, podium de final de 2024 cu două echipe din Timiș
Politehnica Timișoara și-a continuat revirimentul și a obținut a patra victorie la rând. De această dată în fața „lanternei”, Avântul Periam, într-un meci mai ușor decât o arată scorul, 2-1. Liderul campionatului, CSC Peciu a încheiat 2024 cu o victorie clară, și va ierna pe prima poziție, după 3-0 cu Viitorul Arad. Ghiroda a pierdut…
Weekend negru pentru prim-divizonarele din Timiș
Nicio bucurie la sporturile de echipă care ne reprezintă în elită în aceste zile. Înfrângeri pe linie, dintre care trei pe teren propriu. Primii care au intrat în arenă au fost rugbiștii de la SCM USV Timișoara. Arenă e impropriu spus, deoarece a fost vorba despre un teren plin de noroi. După un meci foarte…
Colind pentru neuitare, un eveniment special marca Centrului de Cultură și Artă
Cu gândul la Nașterea Domnului și la cei al căror sacrificiu și curaj ne-au dat nouă, celor de astăzi, dreptul de a sărbători Crăciunul în libertate, cu gândul la lumea și viața nouă, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș vă invită la ”Colind pentru neuitare” în 17 decembrie 2024, de la ora 18:30,…
Primăria Şag a achiziţionat o maşină nouă de pompieri
O parte din banii primiţi în luna noiembrie de comuna Şag din Fondul de Rezervă al Guvernului au fost utilizaţi pentru achiziționarea unei mașini de pompieri, a anunţat primarul comunei, Flavius Roşu. În luna noiembrie, comuna Şag a primit din Fondul de Rezervă al Guvernului 1,1 milioane de lei, suma alocată fiind îndreptată spre cheltuieli…