În acest an, monoxidul de carbon a făcut nouă victime în zona de activitate a Delgaz Grid. Din fericire, Timișul nu e pe listă

Conform informațiilor oferite de distribuitorul de gaze naturale, nouă persoane și-au pierdut viața din cauza intoxicației cu monoxid de carbon și alte 26 au fost afectate, urmare a celor 13 incidente petrecute, în perioada ianuarie-noiembrie 2024, în județele Alba, Sibiu, Iași, Timiș, Cluj, Mureș, Caraș-Severin, Bistrița-Năsăud și Hunedoara. Din fericire, în Timiș au fost doar două persoane afectate, dar fără a se înregistra decese.

Cele mai multe cazuri, respectiv 7 din cele 13 înregistrate în aria de activitatea a Delgaz Grid, au avut loc în primele patru luni ale acestui an, corespunzătoare sezonului rece. Cauzele producerii incidentelor sunt folosirea aragazului ca sursă de încălzire, racordurile neetanșe sau sistemul de evacuare a gazelor arse necorespunzător pentru centrale termice și sobe aflate în funcțiune. Intoxicația cu monoxid de carbon se manifestă prin greață, amețeli şi dureri de cap și poate deveni fatală în timpul somnului.

Pentru a preveni intoxicațiile cu monoxid de carbon este absolut necesară respectarea câtorva reguli.

”Verifică periodic sistemul de evacuare a gazelor arse! Dacă locuiești la bloc asigură-te că în bucătărie sunt canale sau grile de ventilare pentru evacuarea gazelor arse spre exterior şi verifică dacă aceste goluri nu sunt obturate. Dacă observe probleme, apelează doar la specialiști autorizați. Verifică periodic coșurile de fum şi hornurile dacă locuiești la casă, cel puţin două ori pe an, o dată înainte de începerea sezonului rece, și tot numai cu persoane autorizate. Totodată, verifică îmbinările între aparatele de încălzire şi coșurile de evacuare, și garniturile de etanșare de la focare. Nu folosi aragazul pentru încălzirea locuinței! Când prepari hrana, aragazul trebuie supravegheat, altfel există riscul ca flacăra să se stingă și să se acumuleze gaze în încăpere. Instalează detectoare de monoxid de carbon în încăperile în care ai aparate alimentate cu gaz! Acestea pot ajuta la prevenirea unor incidente grave, deoarece emit semnale sonore şi avertizează cu privire la prezența monoxidului de carbon”, transmit cei de la Delgaz Grid.

Monoxidul de carbon nu are culoare și miros, ceea ce îl face greu de detectat.

Simptomele intoxicației depind de concentrația monoxidului de carbon şi de durata expunerii și se manifestă prin greață, amețeli şi dureri de cap. De aceea, în cazul unei intoxicații cu monoxid de carbon victimele trebuie scoase la aer curat, să aerisim încăperile şi să contactăm serviciul medical de urgență.

Mai multe sfaturi și recomandări despre utilizarea în siguranță a surselor de energie și gaze pot fi găsite pe conturile de social media ale proiectului Romania Sigură.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor

Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet

PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc

Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Programul educațional atașat expoziției Picasso en visite, organizat de Art Encounters pentru grupurile școlare, a atras deja interesul a peste 3500 de elevi. Programul aduce la Art Encounters copii și tineri de la grădinițe și școli de stat și private din Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Arad, Reșița, Bozovici, Oradea, Deva, Cluj-Napoca și Brașov, dar și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi din România și Serbia sunt așteptați în vizită, gratuit, la expoziția  Picasso en visite
Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
Universitatea Politehnica Timișoara va găzdui, în perioada 19–20 octombrie 2026, prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare la Schimbările Climatice. Evenimentul este organizat de Centrul de Suport pentru Acțiuni Climatice al UPT (CSAC-UPT), în parteneriat cu Administrația Națională de Meteorologie. Sub tema „De la date la decizii”, conferința va reuni reprezentanți ai administrației publice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima conferință națională de adaptare la schimbările climatice are loc la Timișoara prin UPT
Va fi un weekend alb-violet, în care fanii sunt așteptați să își aducă contribuția. Fostele glorii ale clubului, mai ales din epoca romantică AEK reintră pe teren, însă și actuala Politehnica are meci, amical la Novi Sad. Pe noua bază Costică Rădulescu vor defila și alte foste glorii. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fanii Politehnicii, împărțiți sâmbătă în trei: meci în memoria lui Costel Ionilă, deplasare în Serbia și o partidă a legendelor
PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Ministerul Transporturilor și-a dat acordul pentru ca Primăria Timișoara să poată demara partea sa din investiția pentru realizarea unei rețele de tren metropolitan în jurul orașului. Astfel, a fost mandatată compania feroviară de stat să încheie un acord cu municipalitatea timișoreană. Primăria Timișoara beneficiază din plin de sprijinul actualei conduceri a Ministerului Transporturilor și dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a primit acordul Transporturilor pentru a demara realizarea documentației pentru un tren metropolitan
Comuna Beba Veche rămâne fără unul dintre cei mai apreciați și longevivi primari din Timiș. Ioan Bohancanu a decedat în primele ore ale zilei de vineri. Ales prima dată edil-șef în 1996, Bohancanu a condus comuna de la granița cu Serbia și Ungaria de atunci, cu excepția unui singur mandat. El s-a născut în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Beba Veche a trecut în neființă
Angajaţii Horticultura au demarat mai multe lucrări în Parcul Anton Scudier. Astfel, se sădesc plante perene şi s-a montat un sistem de irigare. Joi, 1 octombrie, echipele Horticultura au început plantările de plante perene în zonele pregătite. De asemenea, a fost montat sistemul de picurare, care urmează să fie conectat la sistemul de irigații al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura, lucrări de toamnă în Parcul Anton Scudier
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.