Universitatea de Vest Timișoara a semnat, miercuri, la Ministerul Educației, două contracte de finanțare aferente a două proiecte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vizând modernizarea și dezvoltarea infrastructurii universitare de la UVT. În cazul primului proiect, „Modernizarea și eficientizarea energetică a căminelor studențești și a sălilor de sport ale Universității de Vest…
A fost finalizat și oficial proiectul de reabilitare a Căii Bogdăneștilor
Proiectul de reabilitare a liniilor de tramvai și a tramei stradale de pe Calea Bogdăneștilor a fost oficial finalizată. La sediul primăriei a avut loc conferința finală aferentă proiectului susținut cu fonduri europene. În total, proiectul „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseu 5, Calea Bogdăneștilor” a presupus transformarea totală…
SCM Timișoara oprește Rapid în Sala din Giulești și merge în turneul F8 al Cupei
Zile bune pentru Leii din Banat! După victoria importantă de pe terenul Stelei, miercuri a urmat un succes care e chiar mai prețios, de această dată în manșa unică a turului secund al Cupei României. Bănățenii au revenit de la -9 pentru un ultim sfert superb care a pecetluit soarta partidei, 77-72 contra Rapidului. Cele…
Narcisa Marin, medalie de argint la Mondialul de Fitness IFBB – Japonia 2024
Sportiva timișoreană Narcisa Martin este, de astăzi, vicecampioana mondială la Culturism – Bikini Fitness Senioare (164 cm). Ea a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial de Fitness IFBB – Japonia 2024. Narcisa face parte din Lotul Național al Federației Române de Culturism și Fitness și este, de anul acesta, și Maestru Emerit al Sportului.…
Peste 200 de dorințe îndeplinite de „spiridușii” din clădirile de birouri din Iulius Town, prin campania „Bradul dorințelor”
Anul acesta, prin intermediul campaniei „Bradul Dorințelor”, angajații din clădirile de birouri United Business Center (UBC) din Iulius Town au îndeplinit peste 200 de dorințe ale copiilor din medii defavorizate din județele Timiș și Hunedoara. „Bradul dorințelor” este una dintre cele mai așteptate campanii de către comunitatea UBC din Iulius Town, iar în acest an,…
11 stejari au fost plantați de revoluționari în locul unde va fi Aleea Libertății/FOTO
Lângă Podul Decebal, un loc fierbinte în Revoluția din 1989, au fost puse, miercuri, bazele Aleii Libertății. Un număr de 11 stejari au fost plantați de mai mulți revoluționari, plantarea de noi copaci va continua și în anii viitori. Primăria Timișoara a îmbrățișat o inițiativă pornită din partea revoluționarilor. Alături de ei s-a aflat Paula…
Primele despărțiri la Dumbrăvița
Divizionara secundă CSC Dumbrăvița a ajuns la un acord de reziliere cu jucătorii Alexandru Martinov și Ouadie Salhi. Practic au fost vorba despre rezilieri de contracte făcute de săptămâni bune, dar anunțate abia astăzi. Sosit la echipă în vara lui 2021, Martinov, unul dintre cei mai vechi şi apreciaţi jucători ai echipei a bifat pentru…
Bani pentru un campus verde și inteligent la UPT
Universitatea Politehnica Timișoara a semnat, în 17 decembrie 2024, un nou contract de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca obiectiv modernizarea și eficientizarea energetică a două cămine studențești din campusul universitar. Este vorba de căminele 4C și 7C cuprinzând după finalizarea lucrărilor 340 de locuri. Modernizarea celor două cămine este…
UVT și Primăria Timișoara au lansat sondajele pentru noua ediție a „Barometrului Calitatea Vieții în Timișoara”
Timișorenii care vor să își spună părerea despre calitatea vieții pot completa acum sondajul sociologic, „Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara”, realizat de Primăria Municipiului Timișoara în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, o pot face online. Ancheta sociologică este concepută de Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara și…
Primăria lansează licitația pentru găsirea constructorului care va finaliza lucrările la Generală 30
Primăria Timișoara reia procedurile pentru a putea finaliza lucrările la Școala Generală nr. 30. A obținut victoria în instanță împotriva fostului constructor, iar acum a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două clădiri noi, precum și reabilitarea termică a școlii existente, construcția pasarelelor care vor conecta clădirile respective…
“Scăderea taxelor pentru proprietarii de birouri ar însemna o creștere de costuri pentru oamenii de rând”. Interviu cu Dominic Fritz despre noile impozite
Joi, 19 decembrie, în plenul Consiliului Local va intra din nou în dezbatere proiectul privind stabilirea impozitelor pentru anul viitor. Proiectul trebuia votat în urmă cu o săptămână, dar a fost retras, în ultima clipă de primarul Dominic Fritz. Acesta vorbeşte de o mare manipulare în privinţa acestui proiect, în condiţiile în care cotele de…
La anul, lalelele vor fi admirate şi în Parcul Botanic
Primăvara, Parcul Justiţiei este unul dintre cele mai vizitate şi fotografiate locaţii din Timişoara, datorită feeriei lalelor. La anul, aceste flori, în diverse nunţe, vor fi admirate şi în Parcul Botanic, datorită angajaţilor de la SC Horticultura. Anul acesta, pe lângă Parcul Justiției și Piața Victoriei, angajaţii Horticultura au derulat lucrări de plantare și în…
Mai multe proiecte din Timiș primesc fonduri pentru a încuraja deplasarea pe biciclete/FOTO
Un număr de 22 de proiecte care încurajează mersul pe bicicletă în întreaga regiune de Vest vor primi finanțare prin Fondul RO Bike Valley în anul 2025. 9 dintre ele sunt unități de învățământ și vor primi titlul de Școala Ro Bike. În urma apelului de proiecte organizat de Fundația Comunitară Timișoara au fost selectate…
Contribuția lui Albert Kristóf-Krausz la modelarea spațiul urban și artei locale într-o nouă expoziție temporară la MNArT
Muzeul Național de Artă Timișoara aduce în prim plan opera lui Albert Kristóf-Krausz, personalitate marcantă a generației interbelice de artiști din Timișoara, prin deschiderea expoziției temporare „Kraus-Expresii ale modernismului”. Vernisajul va avea loc joi, 19 decembrie 2024, la ora 18:00, în Galeria Arcada. În epoca interbelică căreia i-a aparținut, adesea uitată sau ignorată voit în…
Timișoara candidează la titlul de Destinația Anului în 2025
Timișoara concurează din nou în competiția „Destinația Anului”, cel mai amplu concurs turistic din România, la categoria Orașe care Inspiră. De asemenea, la categoria Sate care Inspiră concurează Altringen, iar la categoria Tărâmuri Fermecate este candidată regiunea Banatul Montan. În total, sunt 167 de destinații calificate în ediția 2025. Cu reprezentanți din 38 de județe…
La Urseni se va construi o creşă nouă cu o investiţie de la CNI de aproape 17 milioane
Compania Naţională de Investiţii (CNI) a dat undă verde construirii unei creşe la Urseni, comuna Moşniţa Nouă. Aceasta va deservi 110 copii, costul fiind de 16,7 milioane de lei. Marţi, 17 decembrie, a fost emisă Hotărârea Consiliului Tehnico-Economic al 𝐂𝐍𝐈 pentru proiectul “Construire creșă mare – PROIECT TIP”, sat 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Comuna Moșnița Nouă, Județ Timiș,…
După 35 de ani
Se împlinesc în aceste zile 35 de ani de la aprinderea în Timişoara a flacării Revoluţiei române, cea care a condus la căderea unuia dintre cele mai brutale dictaturi, regimul naţional-comunist al lui Nicolae Ceauşescu. De altfel, a fost singura schimbare sângeroasă de regim din Blocul comunist din acel astral an 1989. O revoluţie sângeroasă,…
Proiectele comunei Şag, dezbătute la Bucureşti
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a avut, marţi, mai multe întâlniri de lucru la Compania Națională de Investiții, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, și Parlamentul României. În aceste întâlniri, Roşu a discutat despre continuarea și finalizarea proiectelor aflate în desfășurare în Șag. Este vorba de proiecte importante finanțate de guvern, precum construirea unei săli…
Primăria Ghiroda a obţinut modificări în programul transportului public pentru liniile M35 și S13
Primăria Ghiroda anunţă că, în urma solicitării transmise către SMTT, au fost aprobate următoarele modificări ale programului de transport public: Linia M35: A fost alocat un timp suplimentar pentru orele de vârf, în vederea respectării timpilor de parcurgere și pentru a evita întârzieri. Linia S13: Cursele de retur vor include un traseu prin Ghiroda, urmând…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 decembrie 2024
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.12.2024, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 18.12.2024, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare…