20 decembrie 1989. Ziua în care Timişoara s-a declarat liberă de comunism

Ziua de 20 decembrie va rămâne pentru totdeauna în istorie drept ziua în care Timișoara s-a declarat primul oraș liber de comunism din România. În acea zi, peste 100.000 de timișoreni au rupt toate lanţurile şi au sărbătorit împreună victoria împotriva dictaturii. Dar lucrurile puteau să aibă o și o întorsătură tragică, dacă a doua zi nu se ridicau și alte orașe și în special Bucureștiul. La ora 12.00, vor suna din nou sirenele în Timişoara.

Pe 20 decembrie, trecuseră deja trei zile de la carnagiul din 17 decembrie și mulți timișoreni nu știau ce s-a întâmplat cu morții, răniții și cei arestați. Rolul decisiv al acestei zile l-a avut muncitorimea timișoreană. Aproape în toate fabricile s-a declarat grevă generală. Sirenele sunau în tot orașul. După ora 10.00 coloane imense de muncitori de pe platforma Buziașului, apoi UMT s-au îndreptat spre Piața Operei. Se striga „Jos Ceauşescu!”; „Libertate”; „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”. La ora 13.00 piața era neîncăpătoare, iar după ora 14.00 încep discursurile din celebrul balcon. Tot în jurul orei 14.00, în fața acestei nemaivăzute revărsări de lume, unitățile militare sunt retrase în cazărmi. Acest lucru nu însemna sub nicio formă o fraternizare cu manifestanții, din contră. La ordinele familiei Ceaușescu, comandanții militari pregăteau Operațiunea “Tunetul și Fulgerul” prin care se urmărea anihilarea totală a revoltei.

 Câteva mii de protestatari s-au dus şi la Comitetul Județean de partid (Palatul Administrativ de azi). Delegați ai mulțimii se întâlnesc cu prim-ministrul Constantin Dăscălescu, şi Emil Bobu. Li se înmânează primele doleanțe ale timișorenilor: anchetarea şi condamnarea tuturor celor răspunzători pentru represiunea armată din zilele precedente; eliberarea deţinuţilor politici; înapoierea morţilor pentru a fi îngropaţi creştineşte; organizarea alegerilor libere; libertatea absolută a presei, Radioului şi Televiziunii. Mai mult, se cere și demisia lui Ceaușescu. Evident, aceste cereri nu sunt acceptate. Totuși, autoritățile au dat și un semnal de bunăvoință, fiind eliberați mulți dintre revoluționarii arestați în zilele anterioare, în special pe 16 decembrie. Lideri ai revoluționarilor ies pe balconul Județenei de partid și vorbesc manifestanților. Se strigă “Jos Ceaușescu!”.

La Operă, grupul care a intrat în clădire pune bazele Frontului Democratic Român, care declară, în ovațiile mulțimii, Timișoara ca primul oraș liber din România. Spre seară apar și primele disensiuni între autoproclamații lideri ai Revoluției, Lorin Fortuna și Claudiu Iordache fiind bănuiți că ar avea protecția unor securiști. În seara zile de 20 decembrie este creionată și o proclamație a Frontului Democratic Român. Cei din conducerea FDR condiționează orice negociere cu autoritățile de la București, de demisia lui Ceaușecu. În proclamație sunt prinse mai multe puncte: organizarea de alegeri libere; libertatea cuvântului, presei, radioului și televiziunii; deschiderea imediată a granițelor de stat; integrarea României în rândul statelor care garantează și respectă drepturile fundamentale ale omului; eliberarea neîntârziată a tuturor deținuților și dizidenților politici din România; dreptul de a manifesta liber etc. Spre seară, revolta se extinde în alte orașe din Timiș: Lugoj, Sânnicolau Mare, Buziaș, Jimbolia, Deta, Nădrag. Noaptea ajung în Gara de Nord muncitori din mai multe oraşe din Oltenia înarmați cu bâte, trimiși la Timișoara pentru a o salva de străini. Sunt întâmpinați cu mâncare, iar mulți dintre ei vor rămâne să participe activ la evenimentele care au urmat.

Ceauşescu şi “agenturili”

În timp ce Timișoara fremăta, la ora 15.00 Nicolae Ceaușescu se întorcea din Iran și organizează o teleconferință în care vorbește de implicarea SUA, URSS și Ungariei în evenimentele de la Timișoara. La ora 19.00, într-o celebră cuvântare difuzată la radio și televiziune, Ceauşescu condamnă manifestaţiile de la Timişoara şi ordonă măsuri drastice de represiune. “Elemente huliganice au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină”, proclamă Ceaușescu. Totodată, el dă vina pe “agenturili străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”.

A doua zi, urmau să iasă în stradă românii din mai multe oraşe, Bucureşti, Cluj, Sibiu, Braşov, pentru ca pe 22 decembrie Ceauşescu să fugă. Nu a fost însă un sfârşit, ci un început pentru eşaloanele doi şi trei ale Partidului Comunist şi ale Securităţii care au confiscat şi deturnat revoluţia de la Timişoara.

Acţiuni dedicate zilei de 20 decembrie:

La ora 12.00 vor suna din nou sirenele în Timişoara

Ora 18.00. Gala Libertăţiila Opera Română

Ora 18.00. Videograme dintr-o revoluţie. Cinema Studio

Ora 19.00. ”Rock for Revolution” în Piața Victoriei. Vor urca pe scenă: Doomsday Astronaut, Spitalul de Urgență, Marco Mendoza și Implant pentru Refuz.

 

 

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Jiji bee a spus: (decembrie 20th, 2024 at 09:00 )

https://revista22.ro/dosar/securitii-care-au-tras-la-timioara-listele-lui-ambrozie

Sobolanii astia au ucis, nu i a condamnat nimeni, din contra!

Daniel a spus: (decembrie 20th, 2024 at 09:12 )

Nu pot să nu remarc cât de mult se aseamănă discursul suveraniștilor și a lui Kremlin Georgescu cu cel al lui Ceaușescu.

Zdreanță a spus: (decembrie 20th, 2024 at 10:58 )

CINSTE LOR,EROILOR!După 35 de ani avem un președinte în fruntea țării contrar voinței populare🥲.Votăm degeaba,fiindcă puterea,,democratică”🙃 nu poate renunța la privilegii😜.Dacă în ’89 poporul trimitea puterea,,comunistă”la gunoi astăzi cei aflați la putere spun ,,NU”votului democratic.Câtă mizerie,cât tupeu?Probele anulării,invalidării votului se simt🤣 dar încă nu se pot constitui sub forma unor dovezi,deoarece au încă statut de presupuneri😉.LIBERTATE,LIBERTATE ȘI NU VASALITATE!

vest a spus: (decembrie 20th, 2024 at 11:30 )

Cei care nu au trait acele vremuri, mai ales aceia care au acum pareri nostalgice, ar trebui sa citeasca cu atentie cererile celor care au negociat cu Dascalescu, proclamatia FDR si chiar si Proclamatia de la Timisoara din 1990 si sa incerce sa inteleaga cum ar fi sa traiasca intr-o societate care trebuie sa se lupte pentru a obtine ceea ce scrie in asemenea cereri si proclamatii.

Daniel a spus: (decembrie 20th, 2024 at 14:24 )

Nu se putea să nu își facă prezența propaganda rusofilă și să încerce să manipuleze. Românii nu au reușit în ‘89 să trimită la gunoi puterea comunistă ci doar să schimbe un eșalon cu altul, mai precis cel național ceaușist cu cel perestroikist, afiliat Moscovei. Acum prin manevrele subversive ale dictaturii muscale era să ne trezim cu un pion al rușilor la palatul Cotroceni, deci troll-ul manipulează iarăși, rostogolind punctajele propagandei dictaturii de la Moscova. Dacă poporul și-ar căuta libertatea în brațele tătucului de la Kremlin. Mai lipseau sloganuri de genul Stalin și poporul rus libertate ne-au adus. Mare minune că nu a fost menționată și lovitura de stat pe care o clamează martorii lui Georgescu.

antiVrajeāla a spus: (decembrie 20th, 2024 at 15:21 )

Un pic din Proclamatia de la Timisoara:

„2. La Revoluția de la Timișoara au participat toate categoriile sociale. Pe străzile Timișoarei au căzut, secerați de gloanțe, unul lângă altul, muncitori, intelectuali, funcționari, studenți, elevi, copii și chiar locuitori ai satelor, veniți în sprijinul Revoluției. Suntem categoric împotriva tehnicii, tipic comuniste, de dominație prin învrăjbirea claselor și categoriilor sociale. Pe temeiul ideologiei “luptei de clasă” s-au urcat la putere bolșevicii în 1917, pe același temei, nomenclatura comunista română a instigat după 1944 o clasă socială împotrivă alteia, a dezbinat societatea pentru a o supune mai ușor terorii. Avertizăm împotriva pericolului repetării acestei triste istorii și chemăm muncitorii, intelectualii, studenții, țăranii și toate categoriile sociale la un dialog civilizat și constructiv, pentru a reface neîntârziat unitatea din timpul Revoluției. Trebuie plecat de la realitatea ca toate aceste categorii sociale au fost oprimate în regimul comunist și nici una nu dorește astăzi răul celorlalte.”

Oare azi cum e cu gulerele albe vs gulerele albastre, aka ‘telectualii corporatristi vs stirbii lenesi puturosi asistati social etc?🤪

„3. La Revoluția de la Timișoara au luat parte oameni din toate categoriile de vârstă. Chiar dacă tineretul a fost preponderent, este drept să recunoaștem că oameni de toate vârstele s-au bătut cu aceeași dârzenie pentru cauza Revoluției”

Oare azi cum e cu „tinerii frumosi🤪 si liberi” vs „huuoo pensionarii, sa li se ia buletinele in ziua votului, maxim 2 ore in plandemie la cumparaturi” etc

„9. Timișoara nu a făcut revoluție pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficientă o grevă. Suntem toți nemulțumiți de sistemul de salarizare, există și în Timișoara categorii de muncitori care lucrează în condiții extrem de grele și sunt prost plătiți (vezi, de pildă, cazul celor ce muncesc în turnătorii sau în industria detergenților), și, totuși, nici un colectiv nu a făcut grevă pentru mărirea lefurilor și nu și-a trimis delegați să trateze cu guvernul revendicări materiale exclusive. Majoritatea timișorenilor știu ceea ce toți economiștii se străduie în aceste zile să aducă țării la cunoștință: mărirea în acest moment a salariilor ar declanșa automat inflația, așa cum s-a întâmplat în unele state est europene. Iar inflația odată pornită, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa.”

Oare azi cand tot ce conteaza e banul, de preferinta nemuncit aka „passive income”, cum stam cu inflatia ori cu grija fata de niste venituri echitabile?

„10. Deși milităm pentru reeuropenizarea României, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care își au neajunsurile și inechitățile lor. ”

No comment🤪

11.[…]
Nu s-a murit pentru ca dezbinarea socială și națională, cultul personalității, cenzura mass-mediei, dezinformarea, amenințările telefonice și scrise și toate celelalte metode comuniste de constrângere să fie practicate în văzul lumii, în timp ce nouă ni se cere pasivitate în numele stabilității sociale.”

No comment🤪

#idiocracy🤪

Daniel a spus: (decembrie 20th, 2024 at 19:46 )

Evident că troll-ul putinist a sărit peste punctul 8 care era cel mai important dar nu convine narațiunii, deci nu se pune.

@anti e pro,minciuna e adevăr a spus: (decembrie 20th, 2024 at 22:18 )

Numai unora li se cere pasivitate. Celor care gândesc li se cere degeaba pasivitate.
Esența Proclamației e punctul 8, nu celelalte (care mai păstrează involuntar urme de limbă de lemn ante-89). Dacă tu faci analiză de liceean cu acnee pe text, e o cu totul altă problemă.

antiVrajeāla a spus: (decembrie 21st, 2024 at 01:18 )

@Pentru cei care au citit punctul 8 dar inca comenteaza aiurea:
invatati macar ceva aritmetica, suntem in anul 2024, „puncul 8” a expirat de mult.(spre deosebire de cele mentionate de mine)
@Pentru cei care n-au citit punctul 8: cititi-l si ziceti-mi si mie cum s-ar fi putut aplica in contextul in care „omul simplu” habar n-avea despre nimic din ce inseamna conducerea unei tari si mai ales in contextul intelegerilor intre „Est” si „Vest”. Atentie mare si la faptul ca „interdictia” nu era „pe viata”, doar niste deranjati la mansarda care nu inteleg nimic despre nimic au absolutisme🤪 de-astea useriste🤪 despre „justitie”, „morala” etc care se potrivesc poate intr-o dictatura cu ceva legi medievale religioase si executii publice prin lapidare, dar nu intr-o societate moderna echilibrata.

@Pentru cei cu acnee pe creier: ghinion🤪

#idiocracy🤪

Daniel a spus: (decembrie 21st, 2024 at 09:59 )

@intre bare
Ia vezi cum s-a aplicat în Germania. Cum s-a facilitat tuturor accesul la dosarele de urmărire și cum astfel a fost lustrat sitemul opresiv. Acolo a mers treaba după cum se vede, la noi a ajuns un prim secretar președinte, adică un comunist de la vârf. Evident că cu astfel de oameni nu se pot face progrese, ca în ziua de azi, de altfel când Nelu și Marcel au făcut totul praf și nici nu au câștigat mare lucru.
Dar tu ca troll putinist, un frustrat inutil societății, îți arde numai de privilegii pe spatele privaților așa că ăștia sunt buni pentru tine, la fel ca și Kremlin Georgescu, legionarul cu conducta de apă.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii

USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Viitoarea pistă de biciclete care va fi amenajată la Dumbrăvița, la marginea Pădurii Verzi, are studiu de fezabilitate aprobat

Proiectul de bugetare participativă prin care cetățenii din Dumbrăvița și nu numai, vor avea o nouă pistă de biciclete este mai aproape de realziare. Consilierii județeni au aprobat, miercuri, studiul de fezabilitate care stabilește liniile directoare pentru noul traseu care va fi amenajat la marginea Pădurii Verzi, în localitatea periurbană a Timișoarei, cu bani de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea pistă de biciclete care va fi amenajată la Dumbrăvița, la marginea Pădurii Verzi, are studiu de fezabilitate aprobat

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Laurențiu Marian, reprezentant al USR în Consiliul Județean Timiș, a decis să renunțe la postul de ales, aceasta ca urmare a noii legi care nu permite cumularea funcțiilor de consilier județean sau local cu calitatea de personal contractual angajat în instituții sau autorități publice. Demisionarul ocupă și funcția de șef la Sport Club Municipal Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou consilier județean a demisionat din post. Laurențiu Marian a preferat să rămână la conducerea SCM Timișoara
Consiliul Județean Timiș vine în sprijinul persoanelor afectate de incendiul care a distrus un bloc de locuințe în Săcălaz, care a avut loc acum patru zile. În acest scop a fost alocată suma de 400.000 de lei, din fondul de rezervă, pentru achiziția a 15 containere mobile, care vor fi folosite ca și locuințe temporare....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul alocă 400.000 de lei pentru cumpărarea a 15 containere modulare locuibile destinate familiilor afectate de incendiul de la Săcălaz
Surprize de proporții se pregătesc pentru ediția din acest an a Super Rally Timișoara, care va avea loc la finalul acestei săptămâni în centrul orașului. Simone Tempestini, campionul absolut al României la raliuri, Lucio Peruggini, de opt ori campion național al Italiei la GT, dar și Costel Cășuneanu se numără printre piloții care vor face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioni absoluți din Italia și România, mașini de top și o ediție incendiară de Super Rally îi așteaptă pe timișoreni în weekend, chiar în centrul orașului
Proiectul de bugetare participativă prin care cetățenii din Dumbrăvița și nu numai, vor avea o nouă pistă de biciclete este mai aproape de realziare. Consilierii județeni au aprobat, miercuri, studiul de fezabilitate care stabilește liniile directoare pentru noul traseu care va fi amenajat la marginea Pădurii Verzi, în localitatea periurbană a Timișoarei, cu bani de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea pistă de biciclete care va fi amenajată la Dumbrăvița, la marginea Pădurii Verzi, are studiu de fezabilitate aprobat
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara are un director interimar, în persoana lui Flavius Ilioni, activistul social care este cunoscut, printre altele, pentru înființarea asociației LOGS, care sprijină emigranții. Directorul general actual, Esztero Emese, și-a anunțat retragerea din funcția de conducere începând cu data de 1 septembrie 2026. Flavius Ilioni va ocupa funcția de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Ilioni va conduce departamentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat, la solicitarea Societății Drumuri Municipale, închiderea traficului rutier pe bulevardul Revoluției din 1989, începând de joi, 27 august, în vederea executării lucrărilor de întreținere și reparații a carosabilului. De asemenea, vor fi restricții și pe Calea Martirilor. Astfel, în perioada 27 august – 6 septembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide circulația rutieră pe bulevardul Revoluției și pe Calea Martirilor
Focarul de pesta micilor rumegătoare existent la o exploatația nonprofesională de ovine din localitatea Tomnatic, județul Timiș, a anunțat Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Totuși, acțiunile legate de aceste probleme nu se încheie aici. Rămân în vigoare până la data de 10.10.2026 restricțiile privind mișcarea ovinelor/caprinelor de pe întreg teritoriul județului Timiș, conform...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost închis focarul de pesta micilor rumegătoare la Tomnatic. Se vor face controale în trafic
Politehnica Timișoara a reușit un nou transfer pe final de mercato prin aducerea atacantului germano-olandez Kevin Appiah Nyarko, în vârstă de 24 de ani, sosit de la formația suedeză Helsingborgs IF. Oficialii bănățeni au anunțat finalizarea campaniei de achiziții odată cu aducerea fotbalistului născut în Köln, Germania, dar care deține dublă cetățenie, germană și olandeză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atacant nou la Poli, pe final de mercato. Vine din liga secundă suedeză
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc pe strada Ovidiu Cotruș din Timișoara, după ce șoferul unei basculante nu a acordat prioritate de trecere unui autobuz de transport în comun, în care se aflau circa 40 de persoane. Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit că un bărbat în vârstă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident rutier grav la Timișoara, după o ciocnire a giganților: un autobuz cu 40 de persoane a fost lovit de o basculantă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.