Returul ligii de elită din voleiul feminin românesc începe cu un derby în Banat. CSM Lugoj va fi vineri seara gazdă în partida cu CSO Voluntari, campioana la zi a țării.
Cele două echipe vor fi față în față pentru a doua oară în acest sezon. La început de tomană, gruparea bănățeană reușea să se impună în Ilfov, după un meci spectaculos care a avut nevoie de decisiv, 3-2. Cele două echipe sunt vecine de clasament, Voluntari – locul 3, Lugojul – locul 4, ambele echipe având 7 victorii și 3 înfrângeri, dar sunt despărțite de 3 puncte în clasament, 23 la 20.
Așadar, derbiul rundei este deschis oricărui rezultat, iar gazdele așteaptă cu nerăbdare duelul, după ce în această săptămână a învins categoric o altă pretendentă la podium, Târgoviște, 3-0, după un meci în care gruparea de pe Timiș a trimis trei jucătoare în formația etapei.
Partida, care se va disputa în Sala IK Ghermănescu este programată de la ora 17.
Comentarii prin facebook