La împingerea chesonului de la Solventul s-a ”întâmplat” impredictibilitatea. Solul de sub liniile de tren s-a surpat

La operațiunea de împingere a chesonului de la viitorul Pasaj Solventul, pe sub liniile de cale ferată, au apărut primele probleme. O parte din solul de sub primele linii de cale ferată s-a surpat, ceea ce a dus la oprirea lucrărilor. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că șantierul nu e oprit, oprită e doar împingerea chesonului.

El spune că, cumva, a anticipat problema.

”Am anticipat-o, cred că acum șase luni de zile sau cinci luni de zile, ne-am întrebat când a fost să începem împingerea. În mai multe declarații de presă am spus că ne așteptăm să avem probleme de sol și că va fi o impredictibilitate și o incertitudine legate de ritmul în care putem să avansăm, dat foarte mult de contextul de sol. Pentru că vorbim de un amplasament, primele două linii pe care deja am trecut au fundația de peste 100 de ani, sunt din perioada austro-ungară, nu a mai intervenit nimeni în mod susținut pe fundație. Cu siguranță de-a lungul timpului au existat acolo cămine, alte rețele de utilități care au fost schimbate, au fost zeci de intervenții de-a lungul timpului, intervenții care au săpat la fundația liniilor unde au fost umplute, poate nu au fost făcute compactările cum trebuie”, a declarat Lațcău.

Oficialul spune că șantierul nu e sistat.

“Nu suntem sistați cu șantierul. Într-adevăr, împingerea propriu-zisă a fost oprită ieri. Ne-am văzut în sit atât cu CFR, cât și cu reprezentanții Ministerului (n.r. Transporturilor), ai constructorului și ai autorităților competente. Nu există niciun pericol în acest moment. Am stabilit un plan de măsuri. Proiectantul va dispune, printr-o o dispoziție de șantier, anumite modificări și probabil până la sfârșitul săptămânii acestea vom relua împingerea. Am un fapt de ridicare topo generale pe toate liniile și vom face monitorizare foarte exactă, mai ales când ne apropiem de linia următoare. Următoarea linie pe care o vom trece este linia care ne conectează cu Serbia și e, în mod evident, important să monitorizăm minut de minut modul în care afectează împingerea stratului de la suprafață și probabil vom reduce un pic ritmul de împingere. Dacă am văzut progrese de 2 metri pe zi, probabil aceste progrese vor fi mult mai mici de acum încolo, dat fiindcă stratul din subsol este foarte inconsistent”, a mai declarat Lațcău.

În ”gaura” căscată în sol au fost găsite chiar și cărămizi, cel mai probabil urme ale unor rețele de utilități.

”Mai precis aici unde a fost această problemă, am și văzut cărămizi, probabil acolo au fost pe vremuri un cămin, cine știe dacă în perioada interbelică sau poate și înainte, care a fost la un moment dat umplut, au fost niște rețele care au fost schimbate, au existat niște săpături, s-au făcut umpluturi, probabil compactările nu au fost făcute cum trebuie, sunt mai multe astfel de probleme. Poate și, probabil, și executantul a împins un pic prea repede chesonul, a fost, l-a luat un pic avântul… Și atunci e un mix de factori, dar nu avem o problemă tehnică în momentul ăsta care se asistă de șantierul, nu este o problemă gravă și este, cum spuneam și acum câteva luni în declarațiile publice, este o problemă pe care am anticipat-o.”, a încheiat viceprimarul.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Target whoo a spus: (ianuarie 28th, 2025 at 16:28 )

Parcă maestrul fritz a spus ca …. mare inginer herr fritzi păcat că nu ne arată diplomele

Dan A. a spus: (ianuarie 28th, 2025 at 17:49 )

Nu e nimic „impredictibil”, e normal, numai cine nu s-a jucat niciodata in nisip nu pricepe. Intrebarea era unde se va intampla, ar fi fost o minune sa nu se intample deloc.

Wanda89 a spus: (ianuarie 28th, 2025 at 18:47 )

Poate puteți obține și date despre palmaresul ingineresc avut de proiectant/executant. Și despre ce include studiul de fezabilitate, legat de această metodă – dată ca fiind o premieră pe tărâmuri românești. Mă tem că va fi un fiasco total.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primarul Dominic Fritz vorbește despre ce se va întâmpla în continuare

După ultimele evenimente care au culminat cu legiferarea „amendamentului Fritz”, încă primarul Timișoarei a vorbit despre ce va urma, promițând că va rămâne un timișorean implicat. „Vă mulțumim pentru toată susținerea. Va promitem că nu ne oprim! Am primit mii de mesaje în ultimele zile: ce se întâmplă mai departe? M-am întâlnit azi cu prieteni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Dominic Fritz vorbește despre ce se va întâmpla în continuare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”

La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șomo Kickboxing Timișoara lansează proiectul „Din cartier către Cupa Mondială”

Clubul Sportiv Șomo Kickboxing Timișoara pornește în această toamnă proiectul „Din cartier către Cupa Mondială”, o inițiativă care aduce împreună performanța sportivă și activitățile dedicate comunității locale. Proiectul este finanțat de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal Timișoara. Șomo Kickboxing lucrează în prezent cu peste 120 de copii, organizați pe grupe de vârstă și nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șomo Kickboxing Timișoara lansează proiectul „Din cartier către Cupa Mondială”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Centura Vest Timișoara a ajuns la 15% din total

Șantierul de realizare a Centurii Vest, de ocolire a Timișoarei, singura bucată rămasă de construit, a ajuns la 15 la sută din total. Mobilizarea constructorului este una bună, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care a mers pe șantier, personal, pentru a vedea cum decurge investiția. Vizita vine după ce, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest Timișoara a ajuns la 15% din total

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Clubul Sportiv Șomo Kickboxing Timișoara pornește în această toamnă proiectul „Din cartier către Cupa Mondială”, o inițiativă care aduce împreună performanța sportivă și activitățile dedicate comunității locale. Proiectul este finanțat de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal Timișoara. Șomo Kickboxing lucrează în prezent cu peste 120 de copii, organizați pe grupe de vârstă și nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șomo Kickboxing Timișoara lansează proiectul „Din cartier către Cupa Mondială”
Compania CFR a anunțat că începând de luni, 31 august, ora 16:50, circulația feroviară se redeschide pe tronsonul Lugoj – Timișoara Est, aferent Lotului 2 al proiectului „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad”. În această etapă sunt puse în exploatare aproximativ 51 km de fir de cale ferată nou modernizat și electrificat, precum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circulația feroviară se redeschide între Lugoj și Timișoara Est, deocamdată pe un singur fir
După ultimele evenimente care au culminat cu legiferarea „amendamentului Fritz”, încă primarul Timișoarei a vorbit despre ce va urma, promițând că va rămâne un timișorean implicat. „Vă mulțumim pentru toată susținerea. Va promitem că nu ne oprim! Am primit mii de mesaje în ultimele zile: ce se întâmplă mai departe? M-am întâlnit azi cu prieteni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Dominic Fritz vorbește despre ce se va întâmpla în continuare
Experți internaționali discută despre sustenabilitatea și decarbonizarea mediului construit la ASHRAE Region XIV EUROPE Conference Regional Chapters 2026, eveniment organizat în Timișoara. În perioada 3–6 septembrie 2026, Timișoara găzduiește ASHRAE Region XIV EUROPE Conference Regional Chapters 2026 (Conferința Regională a Filialelor ASHRAE din Regiunea XIV – Europa; CRC 2026), eveniment internațional organizat sub egida ASHRAE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT va fi din nou gazda unui eveniment internațional important la început de septembrie
Lucrările de reasfaltare a Căii Martirilor au fost finalizate și circulația reluată. O intersecție importantă a fost reconfigurată, circulația dinspre Spitalul Județean se va face acum mai ușor. La pachet cu asfaltarea au fost refăcute și trotuarele, iar ulterior vor fi plantați și arbori pe marginea drumului. ”Am luat și măsuri pentru a reduce aglomerația,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost redeschisă circulația pe Calea Martirilor după reasfaltare/FOTO
Șantierul de realizare a Centurii Vest, de ocolire a Timișoarei, singura bucată rămasă de construit, a ajuns la 15 la sută din total. Mobilizarea constructorului este una bună, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care a mers pe șantier, personal, pentru a vedea cum decurge investiția. Vizita vine după ce, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest Timișoara a ajuns la 15% din total
Această săptămână aduce și livrarea primului tramvaie de dimensiuni mai mici, care vor circula pe anumite trasee din Timișoara, unde garniturile deja achiziționate cu bani europeni nu pot circula. Este un lot de 10 unități, realizate tot de furnizorul ”clasic” al orașului, Bozankaya. Noile tramvaie vor ajuta la un transport public mai bun. ”Sunt investiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara sosește primul tramvai de dimensiuni mai mici. Vor circula pe linia 7 și 9
Ranko Szuhanek își lansează, la Timișoara, volumul The Risk Assessment in Chess, publicat de prestigioasa editură Chess Informant, în cadrul unui eveniment organizat de Fundația Politehnica și Universitatea Politehnica Timișoara. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara îl felicită pe autor pentru această realizare editorială deosebită și își exprimă aprecierea pentru contribuția sa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maestrul Internațional de șah Ranko Szuhanek își lansează la Timișoara volumul The Risk Assessment in Chess
Ambalajele și deșeurile reciclabile din sticlă, plastic și metal, hârtie și carton sau deșeurile reziduale – fiecare în compartimentul de colectare dedicat. RETIM reamintește locuitorilor din Zona 0 și Zona 1 Timiș regulile de colectare separată și prezintă proiectul pilot pentru deșeurile biodegradabile din 9 piețe din Timișoara. Colectarea separată începe cu un gest simplu:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul RETIM: Colectarea separată corectă începe cu recipientul potrivit
Ultima cursă de la Campionatul Mondial de canotaj de la Amsterdăm intră în istorie. România a cucerit aurul, două sportive tricolore devin primele din lume cu trei locuri I la CM, iar un sportiv legitimat la CSM obține și el aurul mondial. AUR pentru România în proba de 8+1 mixt (Mix8+) la Campionatele Mondiale de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Timișoara are un campion mondial la canotaj! Simona Radiș și Adriana Adam intră direct în cărțile de istorie, sunt legende
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.