Stirile din ziua: 30 martie 2025

Înmatriculările de vehicule electrice au crescut în Regiunea Vest cu 76% în doar doi ani

Înmatriculările de vehicule electrice au crescut în Regiunea Vest cu 76% în doar doi ani

Regiunea Vest a înregistrat, potrivit celor mai recente date furnizate de Institutul Național de Statistică, înmatriculările de vehicule electrice au înregistrat o creștere de 76,56% în perioada 2022–2023, de la 1.622 la 2.865 de unități. În paralel, numărul vehiculelor hibride a crescut cu 43,72%, ajungând de la 6.703 la 9.634 de unități. Aceste cifre arată

Peste două tone de ulei uzat a fost colectat în recipientele speciale amplasate în Timișoara

Primăria Timișoara a reușit, prin intermediul societății cu care are contract în acest sens, să colecteze peste 2 tone de ulei alimentar uzat. Odată adunat, acest ulei este transformat în lumânări sau biodiesel. Important, acest ulei nu se aruncă la canal, avertizează municipalitatea. ”Dacă ai gătit săptămâna asta, nu uita că uleiul alimentar folosit NU

Șef de secție de poliție, încătușat de colegi, după mai multe petreceri cu tematică de… droguri!

Un șef de secție de poliție din Timișoara, obișnuit al cluburilor și petrecerilor deși a ajuns la o vârstă respectabilă (53 de ani) a fost reținut după ce a organizat mai multe petreceri unde se consuma droguri. Alături de el a fost încătușat și furnizorul de substanțe interzise. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate

Conform planului. Timișoara bifează victoria așteptată în meciul cu Ploiești

SCM Timișoara a obținut al doilea succes consecutiv în Liga Națională de Baschet Masculin și continuă să spere într-un loc de play-off. Leii din Banat au învins clar pe CSM Ploiești, scor 97-79, pe propriul teren, ajungând la un bilanț de 12-13, în timp ce prahovenii au doar două victorii și 23 de înfrângeri. A

Victorie cu Lupeniul la momentul potrivit! Poli, prima în C9

Politehnica Timișoara a obținut prima victorie, în acest sezon de Liga a III-a, contra Minerului Lupeni. În a doua etapă din play-off, scorul partidei cu echipa din Valea Jiului a fost 3-1 (1-0), după o partidă dominată de studenți. Începutul de partidă a fost unul fără ocazii de gol, cu oaspeții având mai multe inițiativa.

Elevii francezi veniţi în practică la Horticultura şi-au terminat stagiul în Timişoara/Foto

  Săptămâna aceasta elevii francezi de la Liceul Profesional Jean Rostand, din localitatea franceză Offranville au continuat stagiul de practică în Timişoara. Amintim că ei au ajuns la Timişoara în cadrul unui stagiu de practică derulat prin programul de Mobilitate Erasmus.  Elevii au vizitat parcurile din zona centrală și Pepiniera Horticultura, unde angajaţii acestei societăţi

Editorial de Eugen Sasu

Panica teatrală a căpetenilor PSD

Rar l-am văzut atât de supărat pe președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu. Nici când baronii locali i-au împrăștiat din voturi spre George Simion în primul tur al prezidențialelor din toamnă nu era așa de morcovit pe activul de partid ca acum când le reproșa lipsa de încredere în propria virilitate de partid. Noi cei de

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.