Timișoara a fost destinația vizitei efectuată sâmbătă de președintele interimar al României, Ilie Bolojan. El a revăzut locurile studenției, a avut întâlniri cu conducerile Universității de Vest și ale Universității Politehnica, a vizitat câteva obiective universitare și a participat la Bookfest. Bolojan a vizitat, alături de Marilen Pirtea, rectorul UVT, Institutul de Cercetări Avansate de…
Suflet de campioni! Prima Supercupă a României vine la Timișoara să fie cadou pentru Eugen Căpățână
SCM USV Timișoara este supercampioana României. Într-un meci demn de o adevărată finală, SCM USV a învins dramatic Dinamo, 29-28 (19-20). A fost o adevărată încleștare între titani, cu două echipe solide, care și-au pus sufletul în joc. SCM a început mai bine și părea că domină categoric jocul, a avut și 19-6, dar și…
Conducerea CCIA Timiș s-a întâlnit cu mai mulți ambasadori la București
În perioada 25-28 martie, conducerea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș s-a aflat la București pentru a participa la o serie de întâlniri de lucru cu oficiali ai corpului diplomatic acreditat în România și cu conducerea unor companii din elita afacerilor românești și străine. Astfel, întrevederea cu Manika Jain, Ambasador al Republicii India în…
Dumbrăvița pierde la Ungheni și salvarea directă este tot mai departe
CSC Dumbrăvița cedează cu 1-0 pe terenul celor de la C.S. Unirea Ungheni 2018. Unica reușită a partidei a fost semnată de Milos Zukanovic (25). A fost însă o prestație solidă a echipei bănățene, care a avut mai multe ocazii de a marca, inclusiv o bară în prima repriză și un gol anulat pe final.…
ADR Vest avertizează asupra folosirii numelui său de către firme private pentru a-și face reclamă
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat un avertisment asupra utilizării neautorizate a însemnelor sale de către anumite firme de consultanță în accesarea fondurilor europene. Aceste firme își promovează serviciile folosindu-se de logo-ul ADR Vest pe platformele proprii, creând confuzie în rândul potențialilor beneficiari, avertizează instituția. În mod eronat, persoanele interesate de accesarea fondurilor europene…
Zi de controale ale OPC în forță la Timișoara, cu Piedone în acțiune. 14 firme au fost temporar închise/Foto
Vineri a fost zi mai mult decât plină pentru inspectorii de la Protecția Consumatorilor la Timișoara. Într-un maraton hei-rup, verificările au ajuns la nu mai puțin de 24 de unități. Motivul maratonului: la Timișoara a ajuns șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone . Timișoara a devenit vineri scena pe care șeful Autorității pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu…
Weekend capricios: ploi și temperaturi mai scăzute
Primăvara încă ezită să vină cu toată puterea, astfel că temperaturile vor fi mai scăzute ca de obicei, iar ploile vor cădea prin toată țara. Sâmbătă, în majoritatea zonelor țării, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul precedent, vremea devenind local răcoroasă. Cerul va avea înnorări și va ploua în majoritatea regiunilor. Temperaturile…
Hoitari în zbor deasupra unui stârv politic. O aniversare cât un prohod
N-a fost să fie un milion de oameni în stradă la „evenimentul anului”, aşa cum a tot trâmbiţat de vreo lună bizareria aia cu pretenţii de televiziune (Realitatea), dar cu damf de ghenă. Dar câteva mii de oameni mai săraci cu duhul tot au spus prezent la ziua „celui mai iubit fiu al poporului”. Şi…
Weekend de martie cu o reîntoarece spectaculoasă la tradiții, cultură și muzică de calitate
Festivalul – Concurs ”Lada cu Zestre,” ediția a XVIII-a 2025 continuă la Biled și Belinț în 29 și 30 martie. În acest sfârșit de săptămână intră în competiția pentru marele premiu al Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” 21 de localități din județul Timiș! A doua etapă a celei mai grandioase mișcări culturale de recuperare…
La Ghiroda au ajuns materialele didactice achiziționate prin PNRR în valoare totală de aproape 1,5 milioane de lei
Primăria Ghiroda anunţă că se pregătesc documentele pentru cererea de transfer privind materialele didactice pentru Școala Gimnazială. În curând, la Școala Gimnazială Ghiroda vor fi predate materialele didactice achiziționate prin PNRR, pentru îmbunătățirea experienței copiiilor la activitățile școlare. Materiale achiziţionate acoperă o gamă largă de domenii educaționale, de la științe exacte și comunicare, până la…
Muzeul Naţional al Banatului, vizitat, în această săptămână, de 700 de elevi/Foto
Săptămâna aceasta, peste 700 de elevi au trecut pragul Muzeului Naţional al Banatului. Unii dintre ei au făcut-o pentru prima dată, alții pentru a treia sau a patra oară. Cu toţii au fost însă curioși, iar întrebările, iar uneori chiar entuziasmul nu a lipsit. Evident că ei au fost întâmpinaţi cu bucurie de angajaţii muzeului.…
Noaptea cea mai scurtă din an. România trece la ora de vară
În noaptea de sâmbătă, 29 martie, spre duminică, 30 martie, se schimbă ora și România trece la ora de vară 2025. Ceasul se dă cu o oră înainte, iar ora 03:00 devine ora 04:00. Pentru că se schimbă ora, duminică devine cea mai scurtă zi din 2024. Precum în fiecare an, în ultima duminică a…