Seria concertelor susținute la Bastionul Theresia continuă, iar organizatorii evenimentelor au stabilit și lista artiștilor care vor urca pe scenă. Seria „Bastion by Merlin”, este o inițiativă care își propune să transforme Bastionul Theresia din Timișoara într-un reper cultural și un spațiu de întâlnire al comunității.
Au fost deja două weekend-uri cu concerte, luna mai aduce pe scena Bastionului deopotrivă artiști consacrați și trupe în plină ascensiune, într-un mix sonor divers și atractiv pentru toate gusturile muzicale. Vor fi acorduri de pop, jazz, indie și alternative, toate într-un decor istoric emblematic.
Feli, una dintre cele mai iubite voci ale României, va deschide seria concertelor din luna mai, urmată de proiectul inedit SoundsOfOm by Ursu, care îmbină instrumente tradiționale din diverse culturi cu influențe moderne.
Iată programul complet al concertelor din luna mai:
3 mai – Feli
4 mai – SoundsOfOm by Ursu
10 mai – The Other You
11 mai – Stringray
17 mai – RaviHazard
18 mai – Titi DRAGOMIR & Vest Phoenix Cover
24 mai – JazzyBIT
25 mai – The Bandits
31 mai – Choarda Liberă
Accesul la concerte este gratuit. Bastion By Merlin este o serie de evenimente finanțată de Consiliul Județean Timiș și implementată de Teatrul Merlin, cu scopul de a revitaliza Bastionul Theresia din Timișoara.
Comentarii prin facebook