Sărbătoare la UPT dedicată promovării științei și tehnologiilor cuantice la nivel global

Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat luni, 14 aprilie 2025, World Quantum Day, un eveniment dedicat promovării, conștientizării și înțelegerii publice a științei și tehnologiilor cuantice la nivel global.

World Quantum Day se celebrează la nivel global în fiecare 14 aprilie – o dată aleasă pentru a reflecta „4.14”, primele cifre ale constantei lui Planck (4,14×10⁻¹⁵ eV·s).

În 2025, această zi capătă o importanță suplimentară, deoarece se încadrează în Anul Internațional al Științei și Tehnologiei Cuantice, desemnat de Națiunile Unite, marcând 100 de ani de descoperiri ale mecanicii cuantice. De-a lungul continentelor, institutele de cercetare cuantică, companiile și universitățile găzduiesc evenimente pentru a stârni interesul publicului și a evidenția evoluțiile de ultimă oră în domeniul tehnologiei cuantice.

Moderatorul evenimentului găzduit de Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a fost prof.univ.dr.ing. Mihai Udrescu, absolvent și cadru didactic al UPT, cel care a susținut prima teză de doctorat în domeniul calculatoarelor cuantice și care în prezent coordonează masteratul de Quantum Computing de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, rețeaua de comunicații cuantice a UPT și Centrul de training în comunicații și calcul cuantic.

Evenimentul a inclus prezentări susținute de cercetători de marcă din domeniul tehnologiilor cuantice, precum și de reprezentanți ai unor companii locale implicate activ în dezvoltarea și aplicarea acestor tehnologii emergente, dar și ale unor studenți, masteranzi și doctoranzi ai UPT.

În deschiderea acestuia, decanul Facultății de Automatică și Calculatoare a UPT, prof.univ.dr.ing. Marius Marcu, a urat bun-venit participanților la eveniment, a evidențiat importanța cunoașterii de către studenți a tehnologiei care se află în spatele calculatoarelor cuantice, a diferențelor dintre programarea clasică și cea în sistem cuantic, evocând și „războiul” care se duce pe plan mondial între companiile tehnologice în cursa „cine ajunge primul la un nano-metru”.

Dintre invitații speciali ai evenimentului, Ciprian Jichici, cadru didactic care predă informatica la Universitatea de Vest din Timișoara a prezentat un scurt istoric al evoluției fizicii și a calculului cuantic, subliniind faptul că, deși mai sunt foarte multe lucruri de făcut în domeniu, avansul în tehnologiile cuantice este accelerat.

Un alt invitat special al fost dr. Valentin Mureșan, de la Equal1, un prieten al Politehnicii și partener în dezvoltarea masteratului de Quantum Computing, care a subliniat aportul timișorenilor în proiectarea unora dintre cele mai performante procesoare la nivel mondial, atrăgând atenția și asupra faptului că procesoarele actuale se apropie de limită, iar următorul nivel este cel cuantic. Acesta este de părere că un sistem care să ruleze tehnologii cuantice au putea apărea în 5-10 ani.

Prezentări ale tehnologiilor și calculului cuantic au fost realizate de și de către studenți la ciclul de licență, masteranzi și doctoranzi ai Universității Politehnica Timișoara.

De altfel, UPT susține ca prin colaborarea între universitate, companii și autorități, Timișoara să dezvolte un ecosistem quantum care să atragă învestiții și creeze o masă critică de specialiști capabili să opereze cu aceste tehnologii, astfel încât orașul să devină un adevărat hub în domeniul cuantic.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.