Șofer agresiv, reținut la o săptămână după ce a făcut circ în trafic

politia

Ieri, polițiștii Secției 4 Timișoara au reținut un tânăr, în vârstă de 26 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, la data de 7 aprilie 2025, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 37 de ani, cu privire la un incident rutier petrecut pe strada Lt. Ovidiu Balea din municipiu.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul în timp ce ar fi condus regulamentar un autoturism, ar fi fost urmărit și acroșat intenționat de mai multe ori de conducătorul unui alt autoturism, fiind în cele din urmă scos de pe carosabil.

În urma activităților operativ-informative desfășurate, în data de 14 aprilie 2025, în jurul orei 11:30, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat și depistat în municipiul Timișoara, fiind condus la sediul Secției 4 Timișoara pentru audieri.

În urma administrării probatoriului, față de tânăr s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În cursul zilei de astăzi, acesta urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Zero patrule in CIVIL precum in restul UE a spus: (aprilie 16th, 2025 at 02:23 )

Fără ele nu poti prinde soferii periculosi🤫doar cu clasicele filtre de politie.
Dar cum Sefii MAI la fel ca cei de la RUTIERA sunt numiti DOAR cu bilet de la PARTID….PSD /PNL, aceeasi mizerie ULTRACORUPTA👺Deci primeaza OBEDIENTA fata de partid indiferent de INCOMPETENTA promovatului. Important e sa semneze contractele grase de achizitii din banii publici. Altceva Nu conteaza , nici că Romania e CAMPIOANA EUROPEI la MORTI pe sosele😡. De peste 10 ani.🤬 Oare Cum a facut Bode cu BMWurile la ordinul lui Johannis?! In loc sa ia Skode Kodiak precum au politiile in Anglia, Olanda, Spania, Cehia, Polonia (spatioase, rapide, economice, fiabile) dar nu iesea ȘPAGA de multe milioane ptr SCHMIDT, omul de casa a lui Johannis🤫

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj

Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse

Miercuri, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, împreună cu membrii comisiei de recepție, diriginții de șantier și executanții proiectelor au început verificarea rețelelor în PUZ-ul pentru tineri. Este vorba de două proiecte, respectiv extinderea rețelei de apă și rețeaua de canalizare. Flavius Roşu spune următoarele etape vor continua în ritm susținut cu: Începutul lunii noiembrie se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din zona de sud a Timișoarei, introducerea liniei de tramvai pe strada Gării a demarat, la doar câteva zile de la predarea de către primărie a amplasamentului. De asemenea, se avansează și cu proiectul montării liniilor în zona pasajului Solventul, care se vor lega de noul traseu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat spargerile pe strada Gării. Se lucrează și la liniile din pasajul Solventul/FOTO
Miercuri, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, împreună cu membrii comisiei de recepție, diriginții de șantier și executanții proiectelor au început verificarea rețelelor în PUZ-ul pentru tineri. Este vorba de două proiecte, respectiv extinderea rețelei de apă și rețeaua de canalizare. Flavius Roşu spune următoarele etape vor continua în ritm susținut cu: Începutul lunii noiembrie se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse
Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT
Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.