Deplasare la Buzău pentru ultima etapă din Liga Națională. Miza este imensă, evitarea barajului

Handbaliştii de la SCM Poli au plecat spre Buzău, pentru etapa a 26-a a Ligii Naționale. Ținta jucătorilor de la SCM Politehnica Timișoara este să evite barajul de menținere în Liga Națională.

Ei depind și de jocul rezultatelor, dar o victorie ar însemna mult pentru gruparea alb-violetă. De altfel, partidele care vor stabili echipe de baraj (locurile 11 și 12) sunt programate la sâmbătă, 17 mai, la aceeași oră, 17.30:

HC Buzău – SCM Politehnica Timișoara

CSM Vaslui – Steaua

CSU Suceava – CSM Odorheiu Secuiesc

CSM Constanța – CSM Focșani

„Echipa din Buzău a făcut un campionat fenomenal. Pentru că am lucrat doi ani în Buzău, vreau să felicit jucătorii, antrenorii, staff-ul, managerul, pentru acest sezon care va fi încununat cu o medalie. Puțin câte puțin, s-a văzut un progres în ultimii șase ani și acum toată echipa a făcut o muncă extraordinară. Întâlnim o echipă puternică, având câte doi jucători de calitate pe fiecare post. Sper că ne vom prezenta acolo așa cum am făcut-o în meciul din Cupa României și nu cum am jucat în partida de acasă cu Buzăul. Respectăm adversarul, dar vom lupta din greu și, în ciuda problemelor de lot pe care le avem, cred că vom continua parcursul din ultimele două-trei partide, când am jucat mai bine”, spune Pero Milosevic, antrenor principal SCM Politehnica Timișoara.

Înaintea rundei, patru echipe luptă pentru evitarea barajului:

9. CSM Vaslui 27 de puncte

10. SCM Politehnica Timișoara 25

11. CSM Odorheiu Secuiesc 25

12. CSM Focșani 23

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Constructorul avansează cu lucrările de regenerare urbană din Piața Traian/Foto

Lucrările de regenerare urbană derulate în zona Fabric continuă în Piața Traian. Acolo au fost realizate lucrări de stabilizare a fundației și urmează o perioadă tehnologică de aproximativ șapte zile, necesară pentru stabilizarea stratului suport, după care constructorul va continua cu realizarea structurii. La finalul intervențiilor, Piața Traian va fi extinsă și transformată într-un spațiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul avansează cu lucrările de regenerare urbană din Piața Traian/Foto
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, acuză Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că face controale selective. El prezintă cazul senatorului Aurel-George Mohan, care în timp ce era președinte al Consiliului de Administrație a Spitalului de Psihiatrie din Ștei era şi președinte PSD Bihor. În urmă cu două zile, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După două înfrângeri amicale, Dumbrăvița câștigă în fața unei viitoare adversare din liga secundă

CSC Dumbrăvița a început caruselul amicalelor cu două eșecuri fără gol marcat, dar astăzi a obținut primul succes din perioada de pregătire. A fost 2-1 contra colegei de eșalon CSC Șelimbăr, într-un amical disputat astăzi, la orele prânzului, la Șag. Prima repriză a fost controlată de alb-verzi, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul După două înfrângeri amicale, Dumbrăvița câștigă în fața unei viitoare adversare din liga secundă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Universitatea de Vest Timișoara

Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Universitatea de Vest Timișoara a lansat proiectul „GreenPublicBuildings – Clădiri publice către sustenabilitate energetică”, o inițiativă transfrontalieră care își propune să transforme două clădiri publice din România și Serbia în exemple de eficiență energetică și utilizare responsabilă a resurselor. Proiectul este implementat de Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de lider de proiect, împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița a început caruselul amicalelor cu două eșecuri fără gol marcat, dar astăzi a obținut primul succes din perioada de pregătire. A fost 2-1 contra colegei de eșalon CSC Șelimbăr, într-un amical disputat astăzi, la orele prânzului, la Șag. Prima repriză a fost controlată de alb-verzi, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul După două înfrângeri amicale, Dumbrăvița câștigă în fața unei viitoare adversare din liga secundă
Lucrările de regenerare urbană derulate în zona Fabric continuă în Piața Traian. Acolo au fost realizate lucrări de stabilizare a fundației și urmează o perioadă tehnologică de aproximativ șapte zile, necesară pentru stabilizarea stratului suport, după care constructorul va continua cu realizarea structurii. La finalul intervențiilor, Piața Traian va fi extinsă și transformată într-un spațiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul avansează cu lucrările de regenerare urbană din Piața Traian/Foto
Lucrările necesare la infrastructura centrului de recuperare medicală de la Lovrin au fost finalizate, a anunțat președintele Consiliului Județean Timiș. Totodată, partea de suprastructură a ajuns la 88,23%. Derularea investiției este în grafic. “Este un proiect amplu, cu peste 4.600 de metri pătrați de construit și cu spații pentru fizioterapie, hidroterapie și recuperare medicală, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția pentru viitorul Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin este în termen
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, acuză Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că face controale selective. El prezintă cazul senatorului Aurel-George Mohan, care în timp ce era președinte al Consiliului de Administrație a Spitalului de Psihiatrie din Ștei era şi președinte PSD Bihor. În urmă cu două zile, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou clasament universitar Best Global Universities Rankings 2026–2027, realizat de publicația americană U.S. News & World Report, în parteneriat cu Clarivate. Instituția ne anunță că ocupă locul al șaptelea în România, dintre cele 21 de universități românești incluse în clasament, ”reconfirmându-și poziția de lider academic al regiunii de vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT intră într-un nou clasament universitar, pe locul șapte în România
Top