Festivalul Sunscape își propune o călătorie educativă în universul artei prin intermediul luminii

În perioada 2 – 15 iunie, cetatea Timișoarei va fi din nou atinsă de aripa luminii – festivalul Sunscape revine cu cea de-a doua ediție, un eveniment care îmbină arta, educația și vibrația cosmică într-o celebrare multisenzorială a soarelui și a expresiei umane.

Ediția din acest an a festivalului reunește fotografia, muzica ambientală, arta vizuală și performance-ul într-un dialog inspirațional între tineri avizi de cunoaștere, artiști sclipitori, spații simbolice și teme cosmice.

Festivalul Sunscape revarsă mai departe seva creativității aprinse de Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023, printr-un pachet de evenimente vibrante ce dau glas artei și luminii, purtând Timișoara și județul Timiș în luminile rampei ca spații vii ale inspirației și dezvoltării culturale. Festivalul Sunscape a făcut parte din acest program cultural și explorează lumina nu doar ca fenomen fizic, ci și ca simbol al expresiei umane, al trezirii interioare și al legăturii noastre cu natura și cosmosul. Festivalul devine astfel un spațiu de învățare, întâlnire și transformare – un loc în care arta devine meditație, iar percepția, formă de creație.

Invitat special în cadrul acestei ediții este renumitul fotograf belgian Marc T’Syen, artist cu o vastă experientă internațională, asistent al lui Sir Cecile Beaton, un adevărat monument în lumea fotografiei și alături de care Marc a avut posibilitatea de a cunoaște și studia personalități precum Audrey Hepburn, Marilyn Monroe, Prințesa Margareta sau Ducele și Ducesa de Windsor. Stabilit, încă de la 17 ani la Londra, în districtul Bromley, un spațiu efervescent în acea perioadă, anii ’70 – ’80, în plină explozie a curentului punk și a libertății artistice, Marc îi întâlnește acolo pe Malcolm McLaren (managerul celebrei trupe Sex Pistols) și pe celebrul fotograf David Bailey.

În anii ’90, Marc se mută la Milano, unde este implicat activ în lumea modei, colaborând cu publicații de prestigiu precum British Vogue, Face Magazine (prin grupul Condé Nast) și având clienți precum Warner Bros UK. În cadrul festivalului Marc va susține o serie de workshopuri de fotografie unde tinerii și pasionații de fotografie vor învăța să surprindă esența luminii și a momentelor efemere în cadre emoționante, deslușind alături de Marc noțiuni noi sau chiar explorând locații emblematice din Timișoara și din județul Timiș.

Astfel, prin lentila artistică, acești tineri vor descoperi nu doar tehnici avansate de fotografie, ci și o nouă perspectivă asupra luminii – văzută ca metaforă a cunoașterii și expresiei personale.
Punctul culminant al festivalului este marcat pe date de 5 iunie, când întreaga lume celebrează Galactic Tick Day – un moment simbolic care marchează o unitate de timp cosmic, legată de călătoria Sistemului Solar în jurul centrului galaxiei noastre.

În această zi specială, Galeria POD a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș va găzdui vernisajul expoziției „Where Lights Rest / Acolo unde se odihnește lumina” semnată de Marc T’Syen, ce va cuprinde o serie de lucrări inspirate de lumină solară și peisaje urbane și naturale, surprinse într-o estetică profundă și poetică. Cezar Blînda va întregi experiența senzorială printr-o serie de obiecte, ititulate ”Urme solare/Solar traces”, compoziții care radiază o tăcere vie, devenind altare dedicate ritmurilor cosmice. Expoziția va fi deschisă de un concert acustic la pian în interpretarea artistei Yvonne.

Galactic Tick Day va fi marcată și de un concert acustic special al artistei Inia Dinia care va crea un univers sonor unic inspirat de fenomene naturale și clădit pe tema luminii si a solarității. Muzica sa ambientală, ce curge lin precum razele soarelui filtrate prin frunziș, reușește să creeze un cadru contemplativ în care sunetul creează o experiență unică, multisenzorială.

Un alt element inedit al zilei de 5 iunie este performance-ul sculptorului Remus Irimescu, care va modela o lucrare în lut în timp real, sincronizat cu acordurile propuse de harpa electrică a Iniei Dinia. Lutul devine astfel materie vie, reflectând lumina și muzica într-un dans al elementelor – pământ, apă, aer și foc – într-un poem vizual despre creație și metamorfoză.

Cea de-a doua ediție a Festivalului Sunscape își țese parcursul în trei capitole ale luminii și expresiei artistice:
I. „Urma soarelui – scrierea cu lumină”
Ateliere de fotografie ghidate de ritmul luminii, susținute de Marc T’Syen, între 2 și 4 iunie 2025.
II. „Acolo unde odihnește lumina”
O seară dedicată imaginii și sunetului, cu vernisajul expoziției de fotografie semnate de Marc T’Syen, alături de „Urme solare” de Cezar Blînda, completate de un concert de pian susținut de artista Yvonne. Evenimentul are loc pe 5 iunie 2025, de la ora 18:00, la Galeria POD din Timișoara.
III. „Solaris” – o celebrare a Galactic Tick Day

Cu un solo ambiental de Inia Dinia și un performance de sculptură în lut realizată de Remus Irimescu, în aceeași zi, 5 iunie 2025, de la ora 20:00, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Toate evenimentele au acces liber, în limita locurilor disponibile.

Programul complet al festivalului este disponibil aici: https://trai.info.

Festivalul Sunscape este un proiect cultural finanțat prin programul TimCultura 2025 de Consiliul Județean Timiș și organizat de Asociația Culturală Trai.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.