Galeria POD a Centrului de Cultură și Artă Timiș găzduiește expoziția de pictură „Aripi”/FOTO

Expoziţie de neratat! Începând cu data de 19 septembrie, de la ora 18.00, publicul timișorean este invitat la vernisajul expoziției de pictură Aripi, eveniment găzduit de Galeria Pod a Centrului de Cultură și Artă Timiș, care îi aduce în atenția iubitorilor de arte plastice pe trei dintre cei mai inovatori artiști contemporani: Ammar Alnahhas, Gafar Dia și Aya Hay.

La vernisaj vor mai participa, ca invitați speciali, pe lângă cei trei iluștri artiști, domnul lector universitar dr. Gabriel Kelemen care va fi responsabil cu critica de specialitate, dar și maestrul Gheorghe Iovu care va susține în cadrul evenimentului un concert excepțional de muzică terapeutică.

De anul trecut, de la inaugurarea Galeriei Pod, aceasta a devenit un intermediar important în organizarea expozițiilor și evenimentelor, întreaga inițiativă fiind conturată în mod fundamental pe dimensiunea relației cu publicul. Încă de atunci s-a urmărit atât actualizarea modului în care privitorii se raportează la arta contemporană, cât și familiarizarea lor cu diversele metode prin care aceasta este creată, interpretată și colecționată în context modern.

În acest sens, Centrul de Cultură și Artă Timiș dorește prin această expoziție minunată de pictură numită Aripi, ajutată și de elementele arhitecturale deosebite ce îmbină materialele tradiționale cu tehnicile moderne ale Galeriei Pod, să expandeze, într-un mod cât mai inspirativ, universul cultural al publicului și viziunea asupra artei moderne în general.

Locația în sine este un element de artă, vibrația și energia pe care aceasta o transmite fiind una specială, fapt care face din Galeria Pod nu doar un spațiul expozițional, ci un pântec în care se așază în lume arta, artistul și publicul deopotrivă.

Ammar Alnahhas s-a născut în anul 1976, la Al-Hasakah, în Siria. Din jurul anului 2006 trăiește și lucrează în București, România. Între anii 1997-2001 a urmat Facultatea de Artă, Universitatea din Damasc, Siria, iar din 2003, este membru al Asociației de Arte Plastice din Siria. Prin numeroasele sale expoziții avute în București, dar și în țară, Ammar a devenit foarte apreciat în rândul colecționarilor. Arta sa este acum în mai multe colecții private din Europa și Orient, fapt care nu șterge modestia și onestitatea din personalitatea lui Ammar. Stilul lui Ammar Alnahhas este unic și inconfundabil, influențat de memoria spațiului oriental, de amintiri și vise. De-a lungul carierei a obținut numeroase premii, reușind astfel să își câștige prestigiul la nivel internațional.

Gafar Dia s-a născut la Bagdad, în Irak și este un nume de referință în arta suprarealistă contemporană.
Gafar a început să picteze de la o vârstă fragedă, inspirat mai cu seamă de peisajele de o frumusețe aparte descoperite în orașul său natal, dar și de poveștile despre zei și mituri pe care le auzea de la bătrâni. Studiile academice din sfera artelor, dar și contactul cu lucrările marilor maeștri suprarealiști, precum Salvador Dalí și René Magritte, au jucat un rol definitoriu în formarea stilului său artistic. Unul care se caracterizează mai cu seamă prin fuziunea de elemente onirice și simbolice, adesea integrate într-un peisaj ireal prin culori vibrante și tehnici de pictură meticuloase. Expozițiile sale au fost prezentate în capitale culturale precum Paris, New York, Tokyo și Barcelona, consolidându-și astfel statutul de artist de renume mondial.

Aya Hay completează acest tablou expozițional plin de magie, în care imaginația vizitatorilor va dobândi aripi către lumi cu noi înțelesuri, cu forme și culori diferite, dar cuprinse de același sentiment al plutirii libere înspre Frumosul vieții.

Orar de vizitare a Galeriei Pod:
Luni – Joi: orele 10.00 – 16.00
Vineri: orele 10.00 – 14.00

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș este insituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Timiș și este un incubator pentru artă și cultură, având o infrastructură modernă, precum și adevărați mentori în domeniul artistic la Școala de Arte din Timișoara.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

LEGO®, cel mai mare producător de jucării din lume, deschide vineri, 6 noiembrie 2026, un Magazin Certificat în Iulius Town. Noua locație le va oferi copiilor, adulților și colecționarilor o experiență modernă, în care joaca, inspirația și descoperirea se întâlnesc. Cu ocazia inaugurării, timișorenii vor beneficia și de oferte speciale. Magazinul Certificat LEGO®, va reuni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinul certificat LEGO® se deschide pe 6 noiembrie în Iulius Town
Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.