Stirile din ziua: 3 august 2025

Studenţii din Timişoara, cei mai buni la fotbal din Europa

Studenţii din Timişoara, cei mai buni la fotbal din Europa

UVT, campioana naţională la fotbal universitar a câştigat pentru a doua oară în istorie Campionatul European destinat fotbaliştilor studenţi. În marea finală, UVT a revenit în joc pentru o victorie istorică, 3-2 cu Universitatea din Granada (Spania). În grupe, UVT a învins Universitatea din Montpellier, 1-0, după reuşita lui Ferţu şi Universitatea din Fribourg (Elveția)

Cinci noi personalități au devenit cetățeni de onoare ai Timișoarei/FOTO

Punctul culminant al manifestărilor dedicate Zilei Timișoarei a fost ședința de plen festivă a Consiliului Local dedicată acestui moment. În cadrul acesteia, cinci noi personalități au primit titlul de cetățean de onoare al orașului, iar mai mulți tineri au fost premiați pentru performanțele lor. În fața unei săli a Filarmonicii Banatul plină, cei onorați au

Ziua Timișoarei, marcată printr-o ceremonie în Piața Unirii/FOTO

Ziua Timișoarei a fost marcată, oficial, printr-o ceremonie organizată în Piața Unirii. Timișorenii prezenți au aplaudat momentul și s-au bucurat de eveniment. La ceremonie au fost în formație de paradă militarii, jandarmii, polițiștii locali, dar și o fanfară. De asemenea, momentul a fost marcat de o defilare a unui grup care a purtat uniformele de

Unde va juca meciurile de acasă noua echipă de vis fotbalistic a Timișoarei. Deocamdată pe Electrica

Timișoara e într-o criză accentuată de terenuri de fotbal unde noua Politehnica Timișoara ar putea să joace meciurile din noul sezon de Liga 3. Iar singura soluție decentă este stadionul Electrica, vechea arenă din Fabric. Dar, viitorul, mai mult sau mai puțin apropiat, ar putea fi interesant. Pe măsură ce, sperăm noi, Politehnica Timișoara va

UVT oferă posibilitatea de studiu la mai multe disciplinei din domeniul Inteligenței Artificiale

În premieră pentru România, la Universitatea de Vest din Timișoara studenții pot urma discipline din domeniul Inteligenței Artificiale. Instituția a înțeles să își exercite pregnant rolul pe care trebuie să-l joace în formarea gândirii conceptuale științifice a studenților, pe baza căreia aceștia vor fi mai puțin susceptibili la prejudecăți, stereotipuri și dezinformare. Totodată, UVT a

Trecerea bazei sportive de pe Rădulescu la primărie, cam întârziată. Tabără îi face recomandări lui Fritz

Fostul viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără, acum plecat la București pentru a se preocupa de conducerea Agenției Naționale de Sport, analizează dorința primarului Dominic Fritz de a prelua la primărie baza sportivă de pe strada Constantin Rădulescu. Iar recomandarea de final este să se preocupe de realizarea de terenuri de sport în cartiere și reabilitarea

Celebrarea Orașului – Ziua Timișoarei a scos la concerte mii de timișoreni/FOTO

Mii de timișoreni au participat la evenimentele organizate în cadrul amalgamului reunit sub numele Celebrarea Orașului Timișoara. Au fost concerte, acțiuni sportive, ateliere, punctul culminant este astăzi, când este Ziua Timișoarei. Pentru a doua zi consecutiv, timișorenii și nu numai s-au adunat în zona centrală a Timișoarei pentru a lua parte la acțiunile organizate de

La Renaissance – Gust rafinat din Banat, pe malul liniștit al lacului din Timișoara

Un restaurant emblematic al Timișoarei, unde eleganța se împletește firesc cu tradiția și cu respectul față de valorile locale promovate prin inițiativa „Produs în Banat”. Pe malul Lacului Aurora, departe de agitația centrului, dar în inima Timișoarei, se află un loc în care timpul pare să curgă mai domol. La Renaissance nu este doar un

trafic inchis

Se va închide traficul rutier pe un tronson al străzii Grigore Alexandrescu

Societatea Drumuri Municipale (SDM) anunţă că, în vederea executării intervențiilor la infrastructură și suprastructură pe Str. Grigore Alexandrescu, traficul rutier va fi închis pe tronsonul cuprins între Str. Basarabia și Str. Samuil Sagovici, în perioada 11.08.2025- 23.08.2025. Participanții la trafic sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră instalată și să evite zona de lucrări.  

Luni se închide strada Politeții din Moşniţa Nouă

Luni, 4 august, în intervalul orar 𝟎𝟗:𝟎𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎, circulația va fi închisă pe strada Politeții, între strada Concordiei și strada Amiciției, pentru execuția racordului la rețeaua de utilități. Conducătorii auto sunt rugaţi să evite zona în acest interval orar și să folosească rute alternative, dacă este posibil.  

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.