Stirile din ziua: 21 august 2025

RETIM Ghizela

RETIM – clarificări privind situația de la Depozitul Ghizela

RETIM – clarificări privind situația de la Depozitul Ghizela

 Până la momentul publicării informațiilor în spațiul public, RETIM nu a primit amenda menționată în postarea Gărzii Naționale de Mediu  NU există scurgeri de levigat la Depozitul de la Ghizela în pânza freatică sau în sol  Captarea gazului de depozit se realizează printr-un sistem format din 25 de puțuri  Deșeurile se

“Garajiada” continuă în Timişoara. Se amenajează 100 de locuri de parcare pe strada Orșova, o parcare finalizată în zona Lipovei

Municipalitatea a demarat lucrările în Calea Aradului, pe strada Orșova, la o parcare cu peste 100 de locuri. În paralel, vor fi transmise notificările către deținătorii a 40 de garaje din zona străzii Silistra, iar pentru Intrarea Sepia, în zona Calea Martirilor, este pregătit un nou lot pentru două parcări. Primăria Timişoara continuă programul de

autobuz

Timișoara Grand Prix schimbă circulația unui firobuz și a mai multor autobuze

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că, duminică, 24 august, în intervalul orar 08.00 – 18.00, circulația rutieră va fi restricționată în zona centrală a orașului pentru desfășurarea evenimentului automobilistic Timișoara Grand Prix 2025, organizat de Asociația Auto Club Rally Timiș. Ca urmare, mai multe linii de transport public vor circula deviat, respectiv Firobuz

Timişoara trebuie să bată cu bonus Clujul şi va juca semifinala campionatului acasă

Vineri şi sâmbătă se joacă ultimele partide din cadrul sezonului regular din cadrul Ligii Naţionale de rugby! Calculele sunt simple, iar Timişoara are şanse de 99,99 la sută să termine în primele două locuri şi astfel să joace semifinala pe teren propriu. Aşadar, sâmbătă de la ora 11, în Ronaţ, SCM USV întâlneşte ultima clasată,

Cu bani europeni nerambursabili, Timișul primește senzori de măsurare a calității aerului, Zrenjanin primește un parc

Consiliul Județean Timiș și districtul Zrenjanin din Serbia vor colabora, împreună cu mai multe instituții, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, pentru monitorizarea poluării aerului. Proiectul „Blue Sky – Soluția transfrontalieră la poluarea aerului”, este finanțat prin Programul Interreg IPA România–Serbia 2021–2027. Valoarea totală a finanțării este de 1,4 milioane de euro, din care

Calea Bogdăneștilor, linii de tramvai

Se demolează peronul provizoriu din stația de pe Calea Bogdăneștilor

Peronul provizoriu din bucla de întoarcere a tramvaielor pe Calea Bogdăneștilor va fi demolat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 22 august 2025, ora 800, vor începe lucrările de demolare a peronului provizoriu din bucla de întoarcere a tramvaiului de pe Calea Bogdăneștilor. Pe perioada lucrărilor, îmbarcarea și debarcarea călătorilor

Tineri şi bătăuşi! Arestaţi preventiv, după ce au snopit în bătaie un bărbat care le putea fi tată/VIDEO

În data de 20 august, în jurul orei 07:30, polițiștii Secției 4 Poliție Urbană Timișoara, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut trei tineri pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În fapt, la data de 18 august, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că

Avansează lucrările la porțiunea de autostradă cu tuneluri dintre Margina și Holdea/FOTO

Constructorul continuă lucrările la tronsonul lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva. Este activitate intensă pe mai multe fronturi de lucru pe șantierul Margina – Holdea. Se lucrează în continuare la cele două tuneluri, dar și la podețe, poduri și pasaje (armări, cofrări și betonări elemente ale structurilor). Firma românească se află pe teren la

Poli şi Ghiroda încep campionatul în deplasare, Timişul Şag joacă acasă în runda de debut

Dacă miercuri a avut loc împărţirea celor 8 serii din Liga a III-a, joi, tot la sediul FRF s-a desfăşurat tragerea la sorţi a programului competiţional. Cele trei echipe din Timiş şi-au aflat astfel programul, campionatul urmmând a începe la sfârşitul săptămânii viitoare. Aşadar, Politehnica va debuta în Alba, pe terenul echipei Hidro Mecanica Șugag,

Două zile de spectacole pentru o cauză nobilă! Haideţi la Doomfest, un festival unic

Paradă moto, muzică de calitate, jocuri, concursuri, tombolă şi multe surprize vă aşteaptă pe 22 şi 23 august la Doomfest, organizat la Hanul Kilometrul 6. Motocicliștii din cadrul clubului moto Doomstriker LEMC România, Chapter-ul Banat (Club Moto Low Enforcement), în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţele Vieţii Regele Mihai I și Asociația MotoDoomBanat și-au unit forțele

În ultima lună, 90 de cerşetori au fost ridicaţi de pe străzi de… 190 de ori/Foto

Doar în ultima lună, 90 de cerșetori și oameni ai străzii au fost ridicaţi de pe străzi de către polițiștii locali. Unii au fost ridicaţi de mai multe ori, fiindcă poliţiştii i-au preluat de pe străzi şi predaţi unor centre de 190 de ori.  Aceştia s-au întors de fiecare dată în stradă pentru că nu

Banatul rămâne polul căldurii din România! Nou cod galben de caniculă

Meteorologii atenţionează că joi în Banat, sudul Crişanei şi al Olteniei, sudul, centrul şi estul Munteniei, precum şi în sud-vestul Dobrogei va fi caniculă şi disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice. O zi caniculară va fi şi vineri, în

Programul național de cadastrare gratuită a imobilelor are probleme în Timiș

Programul național de înregistrare sistematică a proprietăților se desfășoară extrem de dificil în unele localități din Timiș. A constatat aceasta și subprefectul de Timiș, Liliana Oneț, așa că a comandat o ședință online pentru a vedea care e situația. Cetățenii și autoritățile locale au semnalat o serie de probleme în derularea programului. ”Am convocat o

Cupa Poli cu echipe puternice la startul ediţiei 48

Cupa Poli – turneul care în fiecare an precede startul sezonului – se apropie de jubileu. Anul acesta, urmărim împreună ediția a 48-a, una cu „distribuție” specială. Oaspeții din 2025 compun echipe de calibru din Europa și Africa. Sârbii de la Metaloplastika Sabac vin să-și apere trofeul câștigat anul trecut, după o finală cu SCM

Baza sportivă abandonată de pe strada Rădulescu e ”magnetică”

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu, aflată în construcție, dar rămasă fără constructor, a atras un interes destul de mare din partea companiilor de specialitate care doresc finalizarea lucrărilor. Compania Națională de Investiții a deschis ofertele pentru continuarea lucrărilor.  Sunt opt firme care doresc să realizeze lucrările rămase. ”Mă bucur să anunț că există

ecologizare

Sâmbătă, acţiune de ecologizare la Şag

Asociația Națională de Combatere a Braconajului și Poluării Timiș, în parteneriat cu Primăria comunei Șag și cu susținerea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, organizează sâmbătă, 23 august, o acțiune de ecologizare la Șag. Acţiunea are ca scop colectarea deșeurilor reciclabile, de pe raza comunei, în dreptul podului rutier, pe o distanță de cca 300m

Programul de lucrări al SDM în ziua de 21 august 2025

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 21.08.2025, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 21.08.2025, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare

Etichete:
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.